omuleti

cantec de dragoste

2011-10-13T19:22:00.004+03:00

de cate ori ma poarta drumurile prin satul meu nemtesc, ma trezesc cu lacrimile curgand pe obraji dincolo de controlul meu.

imi amintesc de soarele care apune rosu peste Moselle.

de boabele de zmeura pe care le furam prin gard dintr-o curte vecina.

de mirosul lemnului cand aduceam in casa busteni pentru foc.

de caldura sobei langa care adormeam ghemuita.

de vantul rece si taios care imi ingheta respiratia dimineata, pe pista de biciclete.

de ciresul pe care l-am strans in brate cand am plecat.

de ghioceii care se iteau in coltul gradinii, printre frunze uscate si petice de zapada, la sfarsitul lui februarie.

de pragul pe care am crezut ca o sa mor de durere in noaptea in care ai plecat.

de drumul care urca piezis spre caprioare.

de zidul prost varuit de care ma lipeam cand stateam in gradina si caruia i-am soptit acum doua luni, inainte sa plec, ca o sa fie mereu casa mea, oricine s-ar intampla sa locuiasca acolo.

de anthony hopkins, pe care lituanienii l-au spart cand s-au mutat.

de primul craciun.

de seara calda de primavara in care te-ai intors.

de liliacul alb, care inflorea mereu dupa cel violet.

de bulgarii de tarana intre care se cuibarea Bebe vara, cand ii era cald.

de tot ce-am simtit si am trait in casa mea draga.

si atunci conduc mai departe si imi spun: sa nu plangi in fata robotilor, Miruna.

la barza chioara ii face Steve Jobs cuib

2011-10-07T20:27:00.003+03:00

de cand conduc masina am reusit sa-i trag vreo doua-trei zgarieturi superficiale pe bot, mainly din cauza culoarelor foarte inguste si intortocheate care coboara spre parcarile subterane de aici (cand eram la inceput cu condusul, biensur :D). acum o luna, un nene in spatele caruia eram oprita la semafor s-a decis nu numai sa dea inapoi in loc sa porneasca frumos in fata ca tot crestinul, ci si sa o faca fara sa se uite in vreuna dintre oglinzile retrovizoare.

drept urmare, cum ar spune Parazitii, m-a atins usor si a adaugat la colectia de zgarieturi de pe partea din fata a masinii. am facut noi hartogaraia, am sunat la compania lui de asigurari si aia au zis sa ma duc unde vreau si sa le trimit factura.

desi stau acum in luxemburg, sunt profund atasata de service-ul Honda din Trier, spre care am purces degraba sa rezolv cestiunea. eu, mai nemtoaica decat nemtii, le-am aratat alora exact care zgarieturi au fost cauzate de nenea, respectiv am precizat ca restul sunt din vina mea si sa le vopseasca doar pe cele dintai. azi m-au chemat la reparatie si, frate, au schimbat toata partea din fata a masinii. toa-ta! si cand am aparut eu sa iau masina, faceau poze cu bucata pe care o schimbasera pentru compania de asigurari. si au zis sa nu platesc si sa le las lor factura, ca o descurca ei cu asigurarile. si schönes Wochenende au zis sa am, ceea ce voi face!

deutschland + runbaby = <3

history for dummies

2011-09-25T13:52:00.005+03:00

S.: am fost la muzeu aseara
M.: a fost misto?
S.: da, a fost simpatic
nu am nimerit chiar la evenimente, adica era un concert, dar cam boring
in schimb am vazut si eu tezaurul
pt prima oara
M.: ce, aia cu closca?
S.: nu, fara closca
bratari si coifuri dacice
coroanele
M.: da, zi-mi si mie exact care e tezaurul
ca nu cred ca stiu
S.: pai avem partea de tezaur dacic
cu diverse influente
unele erau din sec.IV-III
M.: si closca nu e de la daci?
S.: BC
ba da, dar nu era nici o closca
as fi remarcat-o
M.: nu stiu daca e o closca per se
S.: stiu, stiu
M.: i se zice closca cu puii de aur, dar cred ca de fapt e o oala
mare cu altele mici sau o faza de genul :))
S.: da, mai, i know :)
dar trebuie sa vezi coifurile, frate
am ramas masca
M.: a, ok, credeam ca par o persoana nebuna obsedata de ceva closca :))
coifurile dacice?
S.: sunt din aur si zici ca-s facute pt uriasi
da
sunt geniale
M.: sa ii luam lui caligula unul de ziua lui :D
S.: bratarile dacice
hahahahahaha
M: si o sabie sa supravietuiasca in bucegi dupa 2012
ca nu mai e mult
S.: :)))))
exact
sa omoare crocobaurii cu ea
M.: cu coiful asta si o sabie, hai, si-o bratara sa nu-l rada
caprele negre ca nu e accesorizat, caligula will be the emperor of the
post-Apocalypse
S.: fata, era si closca
o cautai pe google
M.: a, m-ai lasat sa par nebuna si acum zici de ea? :))
S.: http://ro.wikipedia.org/wiki/Tezaurul_de_la_Pietroasele
M.: asa, tot imi venea petrosani
S.: hahahaha
si marilena nitu
eniuei
M.: lol
marilena nitu
marilena nitu o sa fie la cruce la busteni dupa 2012
goala, gen
marilena magdalena
:)))
S.: dupa aia erau tot felul de chestii de factura religioasa
hahahaha
cu buzele alea
sa vezi cum o ardeau bastanii din biserici
M.: cine erau astia?
S.: cam cate kile de aur se cereau ca sa slujesti cum se cade
pai arhierei sau cum io chema
ca nu le am cu structurile corporatiste
M.: tarabostes, fata :P
S.a: nu, fata, vorbim de sec XII-XIII
am lasat dacii in urma
M.: for some reason I feel compelled to say neagoe basarab
S.: :))
M.: I have done my Dumitru Almas reading properly
S.: doamne o mai stii pe aia cu Ceausescu?
din seria Dumitru Almas
M.: ceva cu el copil / ilegalist?
rascoala de la Grivita din 1933 :))?
S.: cum naiba se numeau culegerile alea sau ce erau?
da, gen
M.: povestiri istorice
S.: asaaaaa
M.: o lua de la daci si termina cu comunistii
S.: dar erau alea format A3, asa

M.: lol, format A3
S.: si era una cu razboaiele mondiale
M.: exact
cu centralista de la Ploiesti
S.: daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
M.: care s-a tarat sub gloante sa faca legatura la soldati
S.: cineva isi aminteste
finally
da, da dadadadada
M.: cred ca asteptam in subconstient si niste sex in povestea asta
never happened
S.: si era si Ceasca plantand un gorun or something
hahahahahahhaha
erai un pic mai mare ca mine
M.: daaaa, gorun in memoria lui horea, closca si crisan
as vrea sa am scuza asta, eram destul de mica la vremea respectiva
poate e o amintire fabricata de eul actual :D
S.: hehehe
dar era fdrahuta
lol
M.: f. drahuta
:)
ma izbeste o chestie citind povestea tezaurului de la pietroasele
gestionarea lui dupa descoperire pare sa reproduca bancul cu una am
pierdut-o, una am stricat-o
S.: pai bancul ala e caz real
eu inca sunt socata ca s-a intors de la rusi
M.: frate, deci l-au aruncat pe fereastra cand a luat foc locul unde era
you cannot get more Romanian than that :))
S. :)
M.: si ala de l-o cumparat si l-a smashuit cu toporul
S.: abia ala
M.: cum era aia de la ada milea
cine-a zis ca n-avem istorie?
S.: n-o stiu p-asta
M.: nu stii rodica?!
S.: ha, si ce ne-am intrebat aseara ce naiba e o fibula
M.: o agrafa
S.: am aflat acum, pe wiki
M.: de prins hainele
S.: da, mersi :)))
M.: nu stia snoozie? ma mir, de obicei e o wikipedia ambulanta
ma rog, asta e mai pe fashion, deci are o scuza :)
S.: zicea ca nu mai stie
hahaha
project runway antique style :D
M.: fibula handmade din scutece de caine. make it work, everybody!
S.: yeeeey
M.: fata, sper ca tu nu esti treaza
S.: ba da
din nefericire
M.: well, nu se vede :)
S.: hahahaha
i was born wasted
M. :)))

Later edit: S.: scrisesem intentionat "biuzele" la marilena nitu, insa n-aveai de unde sa stii, e gluma de Sinaia

de-a baba oarba

2011-09-24T22:00:00.006+03:00

de cand m-am mutat m-am ferit de strazi si de oameni mai abitir ca niciodata. m-am dus cu masina inclusiv pana la benzinaria de la colt, reducand orice contact la minim. am dormit pe o patura, invelita cu un sac de dormit, am evitat sa despachetez, n-am gatit. mi-am construit un cocon in care am stat inchisa ermetic, adulmecand banuitoare mediul nou.

bebe mirrored me or I mirrored her. sta de trei saptamani pe taburetul ei pe balcon si monitorizeaza strada cu ochii intredeschisi. ocazional pleaca prin imprejurimi, dar niciodata prea departe si niciodata prea mult.

am cumparat obiecte cu greu si niciodata tot ce trebuia deodata, din cele mai ridicole motive. primul drum la ikea l-am facut, in principal, ca sa imi iau asternuturi. m-am intors cu niste vase, tacamuri si pahare de vin. uitasem sa masor salteaua. mi-a luat trei saptamani sa ma duc iar si sa finalizez chestia cu asternuturile.

am dat un fel de petrecere de warm up la care am zis ca se vine la 8ish si, desi nu ma asteptam sa apara cineva inainte de 9, toata lumea a venit intre 8 si 8.10, a reminder that, Romanians as we will always be, traim in Luxemburg. la petrecere, care s-a terminat in jur de 10.30, a reminder that young as we will always pretend to be, we are not anymore, am pimpuit cutiile in care separ plasticul si sticla.

am continuat sa merg cu masina peste tot si sa dorm pe patura, ghemuita in sacul de dormit. am cumparat in fiecare zi cate o chestie pentru casa. cate o cana, refuz sa imi iau de la ikea. ibric electric de fiert apa, cea mai ieftina marca de la portughezi. bec pentru o lampa cu aer cheap care era in casa si pe care am reusit sa o transform intr-un lampadar demential punand peste abajur trei saluri - unul lila, unul portocaliu si unul albastru cu alb. am despachetat sau macar dus in boxa/garaj.

azi am reusit sa imi fac patul. imediat dupa m-am simtit ca o persoana. stiu ca nu are niciun sens, dar asa a fost. am iesit din casa si m-am dus pe jos pana la benzinaria de la colt. am calcat apasat si am privit cu atentie fiecare casa de pe strada mea. deasupra peretilor de stanca era senin si rece. la intoarcere am indreptat semnul cu welcome pe care il pazesc doua broscute si pe care l-am pus in fata copacului cu scara lui bebe. era intors si l-am sucit spre strada.

nu cred ca o sa pot sa simt vreodata luxemburgul. dar in seara asta mi-a fost putin acasa.

micile mari enervari

2011-09-19T15:57:00.003+03:00

lista asta sigur o sa ramana deschisa :). ma enerveaza cumplit meschinaria. aia de isi scot de sub unghii daca se poate, care nu dau niciodata de pomana, care se apleaca sa ia de pe jos cea mai mica moneda care le cade din portofel. ma enerveaza obtuzitatea. cand oamenii nu vad si nu vibreaza si nu inteleg. cand nu cauta si nici nu ii intereseaza nuantele, detaliile, particularul.

ma enerveaza oamenii care se iau in serios. prea in serios. aia de se contempla in jdemii de poze (evident prelucrate inainte de postarea publica), care povestesc cu morga ce mananca, cum li s-a parut nu stiu ce B movie si unde au cumparat bilete pentru revelion in aprilie. da, stiu ca e o afirmatie foarte generala asta de dinainte. si asta ma enerveaza :).

ma enerveaza oamenii moi. a nu se confunda cu linistiti, nicio legatura. oamenii fara pareri, oamenii carora le e frica sa isi spuna parerile.

ma enerveaza plasticul, griul, core hours si mosul cu privire fixa care umbla in jurul casei mele la diverse ore stranii, parand sa inspecteze tot ce se intampla in jur. ma enerveaza lunea de n-am aer, precum si tipii care mi-au reparat bicicleta si mi-au dat-o inapoi cu cauciucul spart.

ma enerveaza ca azi e soare si ca ieri, cand era de mers cu bicicleta prin oras, ploua torential. ma enerveaza o gramada de chestii si iubesc piesa asta.

moving out is the 2nd most stressing thing in one's life

2011-09-07T13:49:00.002+03:00

chestia asta mi-a zis-o sotul lituaniencei care s-a mutat in casa mea in germania, in timp ce eu imi strangeam diverse chestii uitate/imprastiate si el o ardea empatic. aparent primul cel mai stresant sau cum se zice corect in romana e sa-ti pierzi partenerul. go figure :)...

am organizat mutarea (daca organizat e verbul pe care il caut aici) in cea mai haotica maniera cu putinta, azvarlind totul la nimereala in saci, plecand mai devreme decat planificasem si izbucnind in plans o data la 10 minute. bonduiesc greu cu apartamentul din luxemburg si, supreme bad fengshui, as I was told, inca mai am saci nedespachetati in casa.

m-am dus ieri la primarie sa ma inregistrez si am taiat-o in 2 minute afara cand am vazut sala de asteptare plina. nu era aer si toti oamenii se uitau in pamant. parca ceva de dincolo de mine refuza apartenenta la locul asta. cel mai bun lucru care s-a intamplat a fost ca pisica bebe are o scara in jurul copacului din fata balconului si ca deja o foloseste happily to go outside (Dani, I owe you a million of ones :).

imi place ca in poza asta par sa locuiesc deasupra unui copac din avatar.

the grey and the heart

2011-08-29T15:24:00.004+03:00

merg printre mortii vii, le respir aerul, le port pe fata ploaia, le traiesc sistemul, le inchiriez casele, le cumpar mancarea scumpa, le ascult limba, le evit privirile.

nu e vina lor. nici a mea. aud aurul cum se imprastie pe gratiile coliviei. mortii vii zambesc.

mi-am facut to do list

2011-07-18T20:29:00.004+03:00

asta-i o chestie pe care am evitat-o vartos intreaga mea existenta, in ciuda eficientei demonstrate (sau poate de-aia?), pentru ca mi se parea ca ma obliga sa ma organizez. la fel cum n-am vrut niciodata ceas (si nici n-am purtat, cu exceptia unui ghiul cu display electronic cumparat din targul de sarbi de la Oravita in 1988 si plimbat cu mandrie pe sub nasul tuturor colegilor de la scoala; dar pe ala l-am luat din hipstereala prematura, da, stiu, aia era cool atunci, anyway, revenind, n-am vrut niciodata ceas pentru ca atunci as fi fost obligata sa stiu cat e ora, ceea ce, din nou, avea dezavantajul unei forme aparente de organizare a timpului).

ma gandesc ca, daca imi pun mintea, am sanse la un loc in Guinness Book pentru cea mai lunga si intortocheata paranteza.

anyway, mi-am facut to do list (Dragos, te pup!) cu chestii complexe gen sa dau preaviz la banca, electricitate si net ca ma car din Germania de la 1 septembrie, sa repar masina si sa pun nspe masini de spalat fara sa (mai) distrug nicio haina (asta, ultima, nu e pe lista, dar ma gandesc ca ar fi bine sa o adaug).

si acum astept sa se rezolve cumva toate, ca doar eu le-am pus pe lista, bine?

later edit: targ de sarbi va sa spuna ca era un targ la Oravita unde majoritatea vanzatorilor (si nu a exponatelor, cum se poate gresit deduce din exprimarea mea) erau sarbi de peste granita. hai c-am mai bifat o paranteza!

draga mea

2011-07-15T23:02:00.005+03:00

ma uit la rau si fumez. e seara tacuta si racoroasa si simt intr-o memorie afectiva arsita care inmoaie asfaltul in Bucuresti la 37 de grade. once again, I am on the freaking lucky side of the wall, am I not? ma uit la rau printre ramurile tufei de trandafiri din gradina. lebada de vizavi are trei pui pe care ii plimba cu mandrie. cand ies pe mal, daca te apropii, vezi ca doi dintre pui sunt gri si aproape golasi. lebada sasaie si isi agita aripile. scrumez.

pisica bebe calca prudent peste ciresele uscate din gradina. anul asta n-am cules ciresul. anul asta n-am vazut licurici. anul asta n-am prea stat pe afara. anul asta o sa plec de aici. de la nusbrot, moselle, barje, strazi impecabile si oameni blanzi. din casa mea de turta dulce si lumanari si foc in soba. nu ma intorc in Romania. doar plec de aici. mi-e greu sa ma gandesc la asta.

o sa-mi lipsesti.

ce urasc

2011-06-29T16:29:00.003+03:00

urasc drumul. drumul inapoi de la aeroport, singura in masina, cu lacrimile innodate in barbie, strangand spasmodic volanul in maini si spunandu-mi ca am ales autostrada, pai nu?

urasc perna. perna pe care o iau de pe pat, o strang la piept si o duc in debara. until we meet again.

urasc linistea goala a casei si pisica mieunand confuza, de parca ma intreaba ceva la care nu pot sa-i raspund.

urasc intrebarile si felul in care adorm ghemuita pe canapea ca sa nu ma duc in dormitor.

imi urasc inutilitatea, burghezia si putrezirea inceata. imi urasc incapacitatea de a lua decizii si de a face alegeri.

urasc felul in care ma inteapa in piept si in colturile ochilor.

imi urasc slabiciunea si grasimea.

urasc griul apasator al cerului si negrul cenusiu din mine.

urasc creditul si leasingul si fiscul.

urasc romania care m-a alungat, germania care m-a primit si luxemburgul, care e sufocant de degeaba.

urasc asteptarea.

Nu planta aiurea

2011-05-05T18:59:00.002+03:00

Sing, Noémi

2011-04-28T12:26:00.003+03:00

Am fost ieri la concert la Hooverphonic, o trupa despre care n-am stiut niciodata prea multe (da, of course, Mad About You, Eden, Sometimes, 2 Wicky), i-am vazut partial si pe la Bestfest, parca prin 2008 si cam atat.

Concertul a fost la Rockhal, sala mare de concerte a Luxemburgului si totul parea pustiu inca din zona parcarii, care e, de obicei, packed with cars. Cand am fost la Faithless, Chemical, Massive sau Birdie Nam Nam haosul incepea inca din zona parcarii, in fata salii erau cohorte de oameni, stateam la coada la garderoba si la bere, na, ca la concert. Ieri, nica, o mana de oameni afara la tigara, inauntru mai mijeau ceva capete, in rest parea abandonat. Faceam misto ca o sa mergem cu trupa intr-un bar din Luxemburg, poate gasim vreun live act pe acolo, ca la Rockhal e prea putina lume sa merite efortul unui concert.

Cand am intrat nu era chiar asa de pustiu, maxim 1000 de oameni, toata lumea pe chill. Aflasem recent ca au schimbat solista si ma gandeam ca alte experiente de genul asta la trupe cu o solista more or less emblematica pe mine ma complet tuflisera, i.e. Morcheeba. Inceputul nu m-a dat pe spate, dar, cand a aparut gagica, s-a schimbat tot vibe-ul. O cheama Noémi Wolfs, a fost selectata intr-o competitie la care au participat 14 candidate si reuseste sa creeze un melanj de K's Choice, Cranberries, Bat for Lashes, Tori Amos si Portishead numai prin modulatiile vocii si felul in care se misca. Piesele de rezistenta au fost adaptate ca sa se muleze mai bine pe vocea si personalitatea ei, am auzit o varianta pe bune mai misto decat originalul a lui Mad About You, cu o vioara in spate absolut senzationala.

Nenea cu vioara si laptopul, Cedric, merita capitol separat. Era ziua lui aseara si, fan de karaoke fiind, l-au lasat sa cante My Way (varianta frantuzeasca a piesei lui Frank Sinatra) intr-un fel care mi l-a amintit pe Caranfil in Filantropica :). Foarte inspirata vioara, oricum, in multe piese, plus pianul, plus basul, plus chitara, plus, fara doar si poate, Noémi. Si a fost foarte misto ca nu era prea multa lume, publicul a fost perfect si ca numar si ca atitudine pentru concertul asta.

Pana acum a fost urcat pe youtube doar un clip de aseara si nu e cea mai buna calitate, dar am gasit o inregistrare de acum cateva luni de la Ancienne Belgique, din Bruxelles care reda bine toata atmosfera de ieri (inclusiv stilul solistei si faimoasa vioara).

Mitzy, this is for you :)

Si daca vreti a closer look to Noémi, asta e noul lor single, The Night Before. Eu zic ca doamna asta merita urmarita. Potential, she haz it!

that's me in the corner

2011-04-27T15:39:00.002+03:00

Azi la pranz m-am intersectat la cantina cu un grup de romance. Nu interactionez decat minimal cu conationalii de la munca, nu avem filme comune si eu una n-am niciun interes de socializare in directia asta. Dar, desigur, sunt in relatii de buna ziua cu toata lumea.

Una dintre ele a venit zambind spre mine si mi-a spus "Cristos a inviat" pe post de salut. Mi s-au inclestat maxilarele. Da, stiu, varianta simpla, non-involved, non-conflictual, politete de fatada (pe care am si ales-o, din comoditate): Adevarat a inviat. Apoi mi-a fost ciuda. Ciuda ca n-am avut taria sa dau din umeri si sa spun doar "salut". Sau sa nu spun nimic. Your God is not mine. Don't assume that about me. Urasc complezentele astea.

Si nici nu voiam sa mai scriu despre asta, pana cand n-am citit articolul scris de Plesu dupa moartea lui als, in care Plesu ii face un panegiric minunat lui Leo si apoi fute meciul (pun intended!). Zice dl. Plesu: "La un moment dat, cu ani în urmă, am avut ocazia unei mici dezbateri cu Leo pe teme esenţiale. A venit vorba despre Dumnezeu. Mi-am dat seama că vorbesc cu cineva care punea între paranteze transcendenţa, cu un fel de radicalitate doctrinară. (...) Nu cred că l-am convins. Dar sînt sigur că va reevalua lucrurile din perspectiva pe care i-o deschide noul său voiaj. După cum sînt sigur că Dumnezeu îi ştie inocenţa de fond şi se amuză de farmecul inimii lui."

Right...

Gracias, Javier

2011-03-08T14:10:00.002+02:00

Javier e un tip de la mine de la birou care face grafica si design, e vegan si gateste. Azi dimineata am gasit pe tastatura un muffin despre care am stiut imediat ca e de la el (mi-a mai adus din cand in cand, nu-ti vine a crede ca n-au nici macar lapte in compozitie), iar pe mail imi trimisese poza de mai jos. E prima oara cand ma bucur asa, plenar, de ziua asta, o iau relaxat si sprintar, nu ma mai simt coplesita de tona de zambile primite la norma, ca asa se face si ma bucur, frate, ca un barbat trimite felicitari de-astea de 8 martie. Sa traim, fetelor!

there goes my cancer

2011-03-04T12:43:00.002+02:00

intrucat ma trag fanii la raspundere ca de ce nu mai scriu (I am dead inside or I feel like it if you must know), m-am hotarat sa povestesc cum nici macar de o doza sanatoasa de ipohondrie nu mai poate sa se bucure omul in voie these days. caram in capul meu mai curand mic ceva proiectii angoasate, dar fixe, despre doua tipuri de cancer pe care ma gandeam ca le-as putea avea and this morning I lost one of them. adica m-am trezit fara alunita de pe gat care imi pare mie problematica si am constatat ca mi-a cazut in somn. oricum, mai am unul de rezerva, dar vreau sa zic: does this suck or what? si nu, n-am de gand sa spun care e alalalt.

Uitasem...

2011-02-21T02:42:00.003+02:00

...cum latra cainii in Bucuresti.

Foto: Dragos.

Na, sa-l pun si eu, ca numai la mine pe blog nu e :)

2011-02-15T13:43:00.002+02:00

Povestea plecarii mele din Romania si a lunii in care am facut scoala de soferi pe cod rosu, asta vara, a ajuns online, fiind votata de cititori ca unul dintre cele mai bune cinci articole publicate in cele patru editii de pana acum ale Decat o Revista.

Si da, e o poveste trista, pentru ca am simtit ca plec alungata, pentru ca ma simt de nenumarate ori rupta in doua de alegerea mea, pentru ca o sa doara mereu, pentru ca, futu-i, it's never easy, is it? 'Cause you can take the girl from Romania, but Romania will always haunt the girl... http://www.youtube.com/watch?v=690k85FQNXs (off topic, de ce au scos astia codul de embed?)

In fine, dincolo de smiorcaiala, daca vreti sa cititi ceva cu adevarat zguduitor, recomand cu incredere eseul care a ocupat locul doi in topul antementionat si care este, pentru mine, cel mai bun articol pe care l-am citit in Decat o Revista.

old lady

2011-02-01T13:47:00.000+02:00

insomnie de dimineata

2010-12-10T06:37:00.004+02:00

E aproape 6, stau ghemuita la gura sobei si ma uit pe geam la raul care a crescut aproape doi metri (cica azi si maine sunt prevazute "some overspillings", mda, engleza de Luxemburg). O pun pe Katie Melua sa cante in surdina, fac un filtru si ma gandesc. Ma gandesc la cat de stupide sunt insomniile mele matinale, cand nu mai pot sa dorm de la ora 5 si la 7 oricum trebuie sa ma trezesc. Iau o gura de ceai, simt cum o picatura aluneca si se prabuseste, vertiginos (in imaginatia mea), pe tastatura. Incremenesc asteptand ca laptopul sa se scurtcircuiteze si sa se inchida. Nu se intampla nimic. Ma uit: picatura de ceai a cazut impecabil exact pe mijlocul tastei ENTER. O pescuiesc cu varful degetului. Another almost disaster avoided.

Am impresia ca racesc. Ma gandesc ca de ce am zis pe Facebook power to the Wikileaks cand saptamana trecuta eram de parere ca oamenii aia exagereaza, ca nu e nevoie sa stim chiar totul despre orice. De fapt stiu, pentru ca l-au martirizat aiurea pe tipul ala si l-au inchis fiindca i s-a rupt prezervativul, wtf, ma gandesc ca astia nu stiu PR de criza si ca au inflamat-o actionand ~~pompieristic~~ bezmetic. Si ca atunci normal ca mi s-a parut tare ca niste pustani busesc site-urile maharilor care au refuzat sa dea o mana de ajutor underdogului si mie niciodata nu mi-au placut aia puternici care nu-si folosesc puterea si la un pic de haiducie. Mda.

Mai devreme am intors ultima fila a calendarului cu Audrey Hepburn. La decembrie e un cadru cu ea din Sabrina, unul dintre filmele mele preferate. Asta a fost primul calendar pe care l-am vrut in casa si pe care l-am adorat, dupa ani de zile cu diverse uratenii functionale (de-alea cu banda de plastic unde mutai un patratel rosu pe ziua urmatoare) sau, oroare, calendarul ortodox. Bine, nu erau la mine, dar le vedeam mereu in casa la ai mei si automat detestam ideea de calendar. Asta cu Audrey a fost o incantare - in fiecare luna aveam alta poza a ei, mare, alb negru, pe perete si niciodata, multumescu-ti Doamne, n-am stiut ce in ce zi sau in ce luna suntem. Doar stiam la un moment dat, cumva aprioric, ca trebuie sa intorc fila sa mai schimb poza.

Mda. Poate ar trebui sa incerc sa (mai) dorm.

Februarie

jarmania, te iubesc, ca ca tine nu gasesc

2010-12-01T16:22:00.002+02:00

dupa cum am mai detaliat in acest jurnal, I find it kinda of a must sa ma dau cu bicla de la mine din sat, din Germania, pana in proxima localitate luxemburgheza de unde iau autobuzul spre munca. imi face bine la cap, la corp si, nu in ultimul rand, la buzunar. e, si cum a nins fo doua zile si s-a lasat un ger aspru, am umblat cu alte mijloace, dar azi dimineata n-am mai rabdat si m-am hotarat sa imi incerc norocul cu bicicleta.

problema cea mai mare pe care o anticipam consta in nametii si gheata pe care le si vedeam cu ochii mintii pe pista, punandu-mi mie piedica si silindu-ma sa ma intorc sa iau masina sau, eventual, sa merg pe jos pana in luxemburg. dar, cum ieri am vazut ceva omuleti drupo imprastiind cenusa si sare prin toate cotloanele satului, m-am gandit ca s-or fi milostivit si-or fi scapat un pumn de materie cenusie de-asta topitoare de zapezi si pe pista de biciclete.

nenica, nu vreti sa stiti cum arata pista. ba da, de fapt vreti :). luna, frate. lu-na! curata, uscata, toti nametii pusi frumos pe margine, arata ca in orice zi de iulie cand n-a mai plouat de doua saptamani. I was so omg, I love Gemany, ca nu mi-a mai pasat nici de frig, nici de vant (acum o ard girlie, ca in genere nu-mi pasa de ele cand ma dau cu bicla :) si am pedalat viguros pana la pod.

cum m-am suit pe pod, adica am trecut in Luxemburg, hopa, stai asa. am luat-o pe trotuar, ca e ingust drumul si nu vreau sa incurc masinile (chit ca ar sta in spatele meu cu 5 km pe ora fara sa zica nici pis), unde, ce sa vezi? no more germany, no more curatenie. duduia asfaltul de gheata intarita, balti si movilite de zapada murdara. am incetinit cat am putut, am si alunecat la un moment dat, in fine, am razbit injurand peste pod si m-am dus mai departe prin centrul pietonal, unde eram sigura ca fusese totul curatat. vezi, cum isi baga frantuzul coada (glumesc, Ada :), cum se duc naibii Ordnung & Disziplin...

bai, ii ador pe nemti, you guys rule forever and ever. Sie sind cool! Ja! Vielen Dank :)!

Ode to my family

2010-11-19T21:46:00.003+02:00

"...He awoke each morning with the desire to do right, to be a good and meaningful person, to be, as simple as it sounded and as impossible as it actually was, happy. And during the course of each day his heart would descend from his chest into his stomach. By early afternoon he was overcome by the feeling that nothing was right, or nothing was right for him, and by the desire to be alone. By evening he was fulfilled: alone in the magnitude of his grief, alone in his aimless guilt, alone even in his loneliness. I am not sad, he would repeat to himself over and over, I am not sad. As if he might one day convince himself. Or fool himself. Or convince others - the only thing worse than being sad is for others to know you are sad. I am not sad, I am not sad.

Because his life had unlimited potential for happiness, insofar as it was an empty white room. He would fall asleep with his heart at the foot of the bed, like some domesticated animal that was no part of him at all. And each morning he would wake with it again in the cupboard of his rib cage, having become a little heavier, a little weaker, but still pumping. And by mid afternoon he was again overcome with the desire to be somewhere else, someone else, someone else somewhere else. I am not sad."

Jonathan Safran Foer, Everything is illuminated

mda, masina...

2010-11-12T10:43:00.003+02:00

eh, pe modelul binecunoscut de nevasta pescarului (o stiti, individa aia mica si rea careia nimic nu ii convenea, pam-pam!) ia sa zic eu doua vorbe despre filmul meu cu masina. am luat carnetul acum cateva luni si am condus nici foarte mult, nici exagerat de putin, cat sa imi fac mana, ochiul si nervul :). evident, conteaza enorm ca am condus aici si nu in Bucuresti, pentru ca m-as fi speriat atat de tare / inrait atat de cumplit, ca ar fi fost o catastrofa either way.

una peste alta, imi place, e super power & freedom trip si asta se aplica uneori pana si in Romania, unde am facut un drum de cosmar infrastructura wise pana la Targoviste acum doua saptamani, dar de vis companie & atmosfera wise.

eniuei, revenind la nevasta pescarului, unde mi se buseste mie filmul este la partea in care masina este considerata confort si animal de companie mandatoriu pentru mersul la job in fiecare zi. intrucat majoritatea joburilor sunt lipsite de viziunea orientata spre rezultate sau, chiar si avand-o, tot se asteapta la niste ore de prezenta standard, sunt cateva ceasuri matinale, respectiv de dupa amiaza tarzie in care traficul este foarte aglomerat. am condus de cateva ori pana la birou, sunandu-mi in cap apocaliptic replica auzita de nenumarate ori: "stai sa te obisnuiesti tu sa mergi cu masina, ca nu te mai dai jos din ea. ce mers pe jos, ce bicicleta, ce autobuz?"

frate, o fi pentru altii, dar nu pentru mine. ma simt prinsa in capcana in masina in aglomeratie. sunt intr-o cutie, intre alte cutii, trebuie sa fiu mereu atenta, ma tarai ca moartea in vacanta si ajung deja obosita la munca. si asta aici, unde se conduce ok si lumea e de treaba, nu vreau sa ma gandesc cum ar fi fost in Romania. nu mai pot sa ma zgaiesc pe geam, de citit nici vorba, nu mai respir, nu mai vad frunzele rosii, nu mai simt viata in jur. stau in cutie si pun frana, frana, frana.

sau ma pot sui pe bicla si sa zbor pe langa Moselle, sa ajung in 10 minute la autobuz, sa ma intind ca o pisica cu cartea sau sa ma culc, sa las soferul autobuzului sa se ocupe de trafic si frane, respectiv sa ma bucur de toate culoarele prioritare pentru transportul public si sa merg alte cateva minute din statie pana la birou, inmagazinand sunete, imagini, fete de oameni si povesti.

am fost deosebit de furioasa azi ca batea vantul asa de tare incat a trebuit sa ma intorc cu bicicleta acasa si sa iau masina. I love you bike & bus, no car will ever tear us appart.

later edit: zic de prea multe ori ca am probleme cu Romania, nu?

feeling cute and psycho

2010-11-07T17:42:00.002+02:00

via

dor

2010-10-24T20:06:00.005+03:00

Prietena mea Sandra a scris despre ultimul numar din Decat o Revista ca e "terapie". Pentru ca, la sfarsitul unui an nebun, cand te simti impresurat de confuzie si de oarecum depresie, povestile de acolo iti dau un ceva de care sa te agati si cu care sa continui drumul. True that.

Si pentru mine numarul asta din DoR e terapie. Mi-am scris povestea ~~pribegiei~~ plecarii din tara si a propriilor confuzii, depresii si bucurii prilejuite de fiecare intoarcere. Mi-a fost cumplit de greu sa scriu despre asta. Sa-mi lamuresc sentimentele, sa sap in timp ca sa-mi amintesc cand si de ce m-am hotarat sa plec din Romania, cat m-am luptat s-o schimb inainte sa renunt, cat de rau a durut cand am plecat, cat e de bine si de greu aici si, cireasa de pe tort, experienta scolii de soferi in Bucuresti asta vara.

"Îmi dădeam seama, judecând la rece, că plec de frică. Că nu pot trăi cu ideea că peste 10 ani, când voi fi îmbătrânit într-o ţară în derivă, în cel mai ostil oraş al ei, voi şti că am avut cel mai sigur tichet de plecare şi că l-am ignorat. Plecam de teamă că va trebui să interacţionez consistent cu sistemul de sănătate sau de justiţie. Că o să îmbătrânesc în Bucureşti, eventual crescând un copil bolnav de astm şi nevroză precoce. Că nu vedeam niciun orizont undeva unde „cu rupere de pulă mă trezesc dimineaţa”, am încheiat citatul. (Paraziţii, Motive, pentru cine se întreabă). "

Recitesc fragmentul de mai sus si ma gandesc: Good God, how you trip on anguish :). Well, anguish or no anguish, trip or no trip, articolul asta a fost ca o exorcizare si o limpezire de proportii. Sper sa aiba un dram de sens si pentru altii. Multumesc, Cristi Lupsa, pentru ca m-ai indemnat sa scriu si ajutat sa finisez. Si pentru tot proiectul DoR. Si multumesc, Ionut Radulescu, pentru imaginea asta frumoasa.

Si ii multumesc oricui care cumpara Decat o Revista, e o Angela (tanara) pe care sper cu tarie s-o vad mergand mai departe :).

insuportabila usuratate a social media

2010-10-05T12:50:00.001+03:00

me: I am taking facebook relationship status to a new level
me and Mrs. Idle just got married
Maria: )
hahaha
well
casa de piatra zic
me: sa fie, merci
we're considering adopting chinese
they are so in these days
really
Maria: )
o sugestie
si sunt nasa
jumatate mulatru
jumatate asiatic
ca sa ma marit si io
sa va am soacre
me: fata, clar
ce bine e sa dezbati lucrurile astea
doar chinez nu lua atat de multe like-uri pe facebook
cum ar lua daca e si jumate mulatru
Maria: )

Din curiozitate si ambitie psihica

2010-09-15T22:36:00.005+03:00

Cine doreste desfiintarea "avaton-ului" ?

Desfiintarea "avaton-ului" este dorita de toti cei cu viata lumeasca, avand o minte axata pe turism secular si interese financiare. De asemenea, acest lucru este dorit de toti aceia care urasc sau dispretuiesc Biserica Ortodoxa de Rasarit, al carei Sfant Munte este "un varf de lance" in lupta cu duhurile lumii si cu diavolul, care lucreaza in chip viclean, spre piederea cat mai multora.

Muntele Athos

Desfiintarea "avaton-ului" este ceruta insistent de catre miscarile feministe, grupari de femei straine de dreapta credinta a Ortodoxiei si de orice cuviosie a vietii. Acestea isi cer dreptul de a vizita si de "a umbla" pe Sfantul Munte. Oare acesta sa fie singurul loc din lume pe care nu l-au "vizitat", spre a suferi de pe urma "avaton-ului?! Oare daca l-ar vizita si pe acesta, ar dobandi fericirea si odihna ?! Cate inselare cuprinde inima acestor femei. Niciodata nu vor avea pace, odihna si liniste.

Mai mult inca, nici una dintre feministe nu isi doresc sa intre in Athos, pentru binecuvantari si minuni, atata timp cat exista legaturi puternice aruncate asupra femeilor care ar indrazni sa se atinga de Munte, ci mai ales din curiozitate si ambitie psihica.

De aici. Luvly, ain't it, zise ea luand dreapta credinta si aruncand-o pe geam. Aceasta cazu si se sparse cu zgomot de Sfantul Munte.

Rapciune pe Moselle

2010-09-03T11:23:00.006+03:00

Plec dimineata, inainte de 8. E intotdeauna cel putin racoare, uneori frig de-a binelea. Sunt dimineti limpezi, cu cer senin si aburi care se tarasc peste rau, ca o ceata laptoasa de suprafata. Sunt dimineti cu Infected Mushroom, Cure sau Trentemoller in urechi.

Merg pe bicicleta pe langa apa, pe pista care serpuieste printre copaci, tufe de mure si buruieni inalte. Trec podul peste Moselle si, odata cu asta, granita dintre Germania si Luxemburg. O iau prin centrul pietonal al micului orasel si leg bicicleta in fata la Centre Sportif et Culturel. Cobor spre statia de autobuz si, in cateva minute, sunt instalata comod pe scaun, cu cartea in brate:

"Every morning, before breakfast, and before I come here, your mother and I go to the guest room, the animals follow us, I thumb through the blank pages and gesture laughter, and gesture tears, if she asks why I'm laughing or crying about, I tap my finger on the page, and if she asks, "Why?" I press her hand against her heart, and then against my heart, or I touch her forefinger to the mirror, or touch it, quickly, against the hotplate, sometimes I wonder if she knows, I wonder in my Nothingness moments if she's testing me, if she types nonsense all day long, or if she types nothing at all, just to see what I'll do in response, she wants to know if I love her, that's all anyone wants from anyone else, not love itself but the knowledge that love is there, like new batteries in the flashlight in the emergency kit in the hall closet (...)"

I love Jonathan Safran Foer. And I love autumn.

Lui Eugen

2010-08-22T11:43:00.003+03:00

Imi pare rau ca nu ne-am mai intalnit pana la urma. Voiam tare sa te vad si sa te aud. Si voiam sa iti povestesc multe, multe lucruri. Si sa iti spun ca procesul pe care l-ai inceput tu e aproape de final. Si as fi vrut sa iti povestesc asta face to face. Dar fiindca n-am mai ajuns (si-mi pare rau, sa stii, and I will make it up to you), vreau sa-ti zic doar istoria asta: ieri m-am intors in Germania si azi dimineata am iesit la cafea in gradina. Am vazut doi limacsi mari prin zona mesei unde voiam sa ma asez si unul se indrepta vadit spre picioarele mele. In mod normal, as fi fugit in casa sau m-as fi asezat cat mai departe si nici nu m-as fi uitat. Asta am si dat sa fac, de altfel :). Dar m-am oprit aproape imediat, pentru ca mi-am dat seama ca era un reflex, nu o nevoie reala. M-am decis sa iau un betigas, sa pun melcul pe el si sa il duc in iarba. Pana am gasit unul potrivit, limaxul schimbase directia de mers si se ducea singur intr-acolo. I can climb any mountain. Multumesc.

rad singura de juma' de ora

2010-08-16T12:03:00.002+03:00

domne...

2010-08-05T12:10:00.003+03:00

am ajuns ieri pentru prima oara la cursurile de legislatie aferente scolii de soferi si experienta a fost, cum sa spun, pe cinste. ma rog, desi nu as folosi chiar termenul "cinste", pare usor deplasat in context. cursul in sine mi s-a parut ok: un profesor povestea diverse chestii cod rutier related, arata intrebari mai stranii din faimoasele chestionare grila, avea grija sa treaca si prin semne de circulatie, si prin mecanica, si prin reguli, si prin condus ecologic; in fine, isi facea bine treaba si mie mi-a fost de folos ce-am aflat acolo.

partea haioasa (desi nu mi-a venit cu adevarat sa rad) a constat in cunostintele cu specific cultural predate la curs. am aflat ieri, printre altele, cum fura mecanicii cand schimba uleiul, cum se strica rotile schimbate la vulcanizare din cauza sictirului cu care isi fac treaba angajatii si cum Madalina Manole nu trebuia sa se chinuie cu "furadolul ala sau ce a zis la teve ca era", ca putea foarte bine sa ia "antigel, care e otravitor, domne!".

asta cu "domne" a fost cireasa de pe tortul limbajului foarte interesant si variat al profesorului, care baleia cu gratie intre "domnne", "ba" si "dragi cursanti", de multe ori in aceeasi propozitie. era, de asemenea, un viguros suporter al lui "deci" si "acesta". iar bomboana din varful ciresii de pe tort a fost cand a reiesit ca eu nu mai stau in Romania si, din acel moment, orice referire la ceva nasol care se intampla cu service-ul, vulcanizarea, Madalina Manole si viata, in general, era livrata impartind clasa in dragii de cursanti si doamna din Germania.

ma mai duc si azi :).

romania

2010-08-02T00:57:00.002+03:00

Être ange
C'est étrange
Dit l'ange
Être ~~ange~~ âne
C'est étrâne
Dit l'âne
Cela ne veut rien dire
dit l'ange en haussant les ailes
Pourtant
Si étrange veut dire quelque chose
étrâne est plus étrange
qu'étrange
Dit l'âne
Étrange est
Dit l'ange en tapant des pieds
Étranger vous-même
dit l'âne
Et il s'envole.

germania profunda

2010-07-17T11:03:00.003+03:00

m-am trezit azi dimineata pe la 9 fara un sfert si am coborat nauca la bucatarie. dupa ce am sarit abil in ultimul moment peste un fragment de limax, adus probabil de Bebe in blana si cazut pe trepte in dumul meu, consideram ca am atins the pick of my day already, cand incepe sa bazaie o masina de tuns iarba. acum, e drept ca eram treaza, dar vecinii trebuie educati de timpuriu, caci, dupa cum zice vorba din strabuni: cum ii cresti, asa ii ai. asa ca ies valvartej, ma reped in gradina vecinului si incep sa vociferez: sir, sir, excuse me, hello, yes, hey, please, it's Saturday and it's just nine AM, could you please do this later?

nenea burtos de vreo 60 de ani, cu cizme de cauciuc si in salopeta albastra, cu ochelari si palarie pe cap se uita ganditor la mine si nu zice nimic. eu reiau: hello, morgen, saturday, 9 am, please do this later, thank you.

nenea continua sa ma masoare circumspect. pana la urma se uita cam sovaielnic la ceasul de la mana si zice in nemteste ceva care suna asa "inainiahre" cu intonatie interogativa. eu imi traduc ca intreaba "intr-o ora?" si zic ja, dupa care o zbughesc inapoi in casa.

sar peste limax meditand daca sa pun un borcan deasupra in caz ca se misca pana se trezeste cineva care sa-l evacueze si ma uit la ceasul din bucatarie. este 8.59. la fix 9.59 aud in gradina din spate bazaitul masinii de tuns iarba :).

later edit: am constatat ca toata operatia de tuns iarba a durat mai putin de 5 minute, ceea ce mi-a oferit o explicatie pentru sovaiala vecinului meu: ar fi vrut sa-mi spuna ca dureaza putin. dar, fiindca nu putea, a preferat sa se opreasca o ora decat sa continue atunci cateva minute. I'm like wow :).

dor de frumos

2010-07-16T14:31:00.002+03:00

dor de oameni preocupati in mod egal de buburuze, limonada, forma norilor pe cer, standarde duble, scriitura si scriitori, muzica si pisici. dor de oameni veseli, pozitivi, sereni, neintunecati. dor de oameni carora nu le pasa de morti sau scandaluri sordide. dor de detasare, reverenta si umor. dor de bicicleta. dor de dimineti lenese. dor de miros de lemn, paine proaspata si flori de tei. dor de o gluma cu adevarat buna. dor de joaca. dor de mare(a neagra). dor de blandete. dor de zambet fara motiv.

dark lady

2010-07-09T19:43:00.007+03:00

Stau pe trepte in gradina si e soare fierbinte afara. Raul curge lenes si vantul misca florile si frunzele ciresului. E vineri dupa amiaza si e vara. Astept oameni din Romania si ma bucur in asteptare. Intru la humansi after all pe blog si dau peste relatarea domnului de la concertul Slayer si Metallica. Si ma dedulcesc sa ma uit la clipul asta de mai jos.

Si melodia ma poarta inapoi si ma uit la mine de 16 ani, intr-o curte fierbinte sub un soare de vara, la Costinesti. Ascult Metallica cu devotiune, dau din cap cu furie la fiecare solo rapid de chitara. Port bocanci pe plaja si tanjesc la o geaca de motor (avea sa vie de-abia peste doi ani :). Am parul vopsit negru si imi vopsesc buzele cu dermatograf negru. Merg in rockoteca in sat, stau pe sicrie, beau cu adolescenti introvertiti si cinici (ca si mine, desigur :), sunt tarata ocazional in Ring (si eu cer sa fie macar Tineretului) de prietenele regular cu care impart casa. Fumez Kim mentolat, Cioran e zeul meu suprem, pretind ca am citit mai multa filosofie decat am facut-o cu adevarat. Mi-e frica de oameni (some things never change, do they? :), dar ii infrunt cu buzele stranse. I am already a freak and yes, some things never change. Ascult Sanitarium si simt toata suferinta lumii pe umerii mei :). Am inele cu capete de mort luate de la Romana si merg la concerte dubioase la Polivalenta, unde bataia este la ordinea zilei. Violenta este atat de naturala in jurul meu (remarc asta postum*, in timp ce scriu) ca este natural si pentru mine sa o practic. Ma uit la mine de peste ani, in timp ce oamenii din Bucurestiul lui 2010 urla "Hold my breath as I wish for death".

Ma trezeste Bebe care a venit mieunand pe mal. Vine spre mine cu coada in sus, prin soare, si ma inmoi toata 'cause she is so beautiful and I love her so much. Si de-abia s-a vindecat dupa ce a zacut bolnava. Ridic privirea in soare si imi vad rochia mov si esarfa albastru cu lila de pe cap reflectate in ecranul laptopului. E vineri dupa amiaza, sunt in Germania, astept oameni din Romania si ma bucur in asteptare. Raul curge lenes si vantul aproape s-a oprit. Soarele arde, but I don't mind.

*Din ciclul iata cum uitam romana fara sa ne dam seama: nici n-as fi vazut daca nu mi se atragea atentia ca acolo trebuia sa zic "post-factum" si nu (hilarious!) "postum". Sa ~~zicem~~ speram ca a fost o deviere cauzata de tematica...

teh drunken sms

2010-07-03T19:10:00.003+03:00

Onorata scoala luxemburgheza doreste sa se achite cu intarziere de sarcina addendumului la stufosul si bine documentatul Indreptar catre frcr", redactat de distinsa Xenu" si colaboratorii sai de inalta tinuta academica. Ne referim, fireste, in acesta lucrare, la necesarele si dezirabilele completari la capitolul "Despre esemes", din care lipseste, in prezent si in mod regretabil, nota de subsol cuvenita esemesului beat.

Drunken esemeses sunt arma de capatai a fetelor (si baietilor, de ce nu?) care nu reusesc sa exprime stari variind de la simpatie indecisa la ura crancena de 5 dimineata prin viu grai sau, mai curajos, pe Facebook*. Sunt eminamente mesaje nocturne/ultra-matinale, grafia poate suferi din motive lesne de inteles, iar abuzul de emoticoane este posibil. Nu sunt rare cazurile cand sunt urmate de asa numitul "esemes de follow-up", care se imparte, la randul sau, in doua categorii:

a) Pacifist post-factum (ex: "Scuze, am cam baut")
b) Voi merge oriunde, dar numai inainte apud Johnny Walker (the drink) (ex: "Si sa nu-ti imaginezi ca mai vreau sa te vad"). Acest esemes mai este uneori cunoscut sub numele de "Imi pare putin rau si mi-e si cam frica de ce-am zis inainte, dar ma tin tare".

Posibilele consecinte ale transmiterii de drunken esemeses variaza intr-o paleta prea larga pentru a o putea aborda exhaustiv in prezenta lucrare, dar constanta certa a tuturor este stanjeneala cel putin unilaterala. Totusi, anumite efecte benefice observate de-a lungul timpului ne fac sa recomandam utilizarea ocazionala si prudenta a acestui instrument de comunicare in, desigur, the pursuit of frcr. In Prosecco veritas!

*Atrag atentia scolii de la Bucuresti ca doresc o convocare de urgenta a grupului de lucru dedicat sub-capitolului "Ti-am scris pe wall si apoi am sters pretextand ca eram rupt(a)".

stating the obvious

2010-06-30T22:17:00.002+03:00

via

Leapsa overdue

2010-06-19T11:10:00.005+03:00

Ma streseaza lepsile (sper ca asta e pluralul corect, dar poate nu; later edit - nu, e lepsele) de sorginte intelectuala, pentru ca simt plutind asupra mea un imperativ de coolness pe care am impresia neabatuta ca il ratez. Dar am un respect prea mare pentru Xenu, desi sunt deja intimidata de raspunsurile ei, ca sa nu onorez leapsa. So there:

Cate carti ai citit pana acum in 2010?
Imi vine sa raspund 25, ma tem ca au fost vreo 10-15, de fapt. Jenant.

Câte cărți de ficțiune și câte de non-ficțiune?
Fictiune in proportie de 90%.

Care e proporția de scriitori bărbați vs. femei?
Barbati in proportie de 90%. (note to self: why?)

Care e cartea preferată citită până acum în 2010?
Fara doar si poate, Ploaia inainte sa cada, Jonathan Coe.

Care e cartea care ți-a plăcut cel mai puțin până acum în 2010?
Apa pentru elefanti, Sara Gruen

Ai început vreo carte și n-ai putut să o termini?
Plansul lui Nietzche, Irvin D. Yalom. Si nici nu inteleg de ce, ca imi dau seama ca e misto. Dar am abandonat-o de vreo 4 ori pana acum.

Care e cea mai veche carte citită?
Pfff. No clue, really. In sensul de cand a fost scrisa sau fizic cea mai veche pe care am tinut-o in mana? Daca se pun si recitiri la socoteala, as zice ca se incadreaza la ambele criterii Jeeves intra in actiune, P. G. Wodehouse, editia din 1971 de la Universul.

Dar cea mai nouă?
Superfreakonomics: Global Cooling, Patriotic Prostitutes, and Why Suicide Bombers Should Buy Life Insurance, Steven D. Levitt, Stephen J. Dubner (publicata in 2009)

Cel mai lung și cel mai scurt titlu?
Cel mai lung e asta de mai sus. Cel mai scurt: Cea care alina, Ana Gavalda

Cea mai lungă și cea mai scurtă carte?
Ultima din trilogia lui Stig Larsson, respectiv habar n-am. Cred ca una dintre nuvelele lui Sedaris, dar mi-e lene sa ma duc in casa sa imi amintesc exact cum se chema.

Câte cărți împrumutate și/sau de la bibliotecă?
Vreo doua imprumutate, parca. Biblioteci n-am mai frecventat de ceva timp.

Câte cărți citite sunt traduceri?
Some 50/50.

Care e cel mai citit autor anul acesta?
Philip Roth.

Ai recitit vreo carte?
Nu.

Care e personajul preferat din cărțile citite până acum în 2010?
Rosamond din Ploaia inainte sa cada.

Ce țări ai vizitat prin cărțile citite?
Nu stiu, nu cartografiez lectura in felul asta. Tarile livresti sunt spatii de dincolo de geografie pentru mine, nu mi se pare ca au vreo legatura cu entitatile administrative la care ne raportam in viata reala.

Ce carte nu ai fi citit dacă nu ți-ar fi fost recomandată?
Outliers, Malcolm Gladwell

Ce scriitori descoperiți în 2010 ai vrea să citești mai mult?
Imi plac tipii astia cu Superfreakonomics.

E vreo carte a cărei lectură îți pare rău că ai amânat-o?
The Consolations of Philosophy, Alain de Botton.

Mi se pare natural sa preia natural born reader :).

Vrei trafic? Ia trafic!

2010-06-14T13:34:00.006+03:00

Am primit un comentariu care spunea doar "vax" la ultimul meu post. M-am enervat, pentru ca ma enerveaza reactiile monosilabice (daca ai ceva de spus, fie si de rau, dezvolta, lasa-ma sa vad un predicat, ceva care denota capacitatea de a argumenta etc.) si am dat o replica taioasa. Mi-a trecut prin minte un "don't feed the troll", dar o scurta vizita pe blogul de la care venea comentariul m-a facut sa exclud posibilitatea. Persoana pare binisor zguduita mental (hey, I am not throwing the stone, si eu sunt, doar ca pe alte coordonate), dar nu genul de analfabet manelist care agrega informatii de pe site-uri de stiri, da linkuri de pe youtube si lasa comentarii menite sa ii creeze un trafic artificial. As fi lasat povestea in acest stadiu, dar am nimerit intamplator pe alt blog unde aceeasi persoana lasase comentariul "blah, blah, blah". Ok, I got the idea now. Si stii ceva? Daca asta vrei tu, de ce sa nu primesti? After all, sunt sigura ca esti super misto si ai chestii de spus (am vazut ca o arzi pe genul deep, depressed and cultured, just what the world needs, in alte cuvinte). Vizitati-o, deci, pe tanara psihanaliza pe canapea. Pentru ca merita.

Later edit: Imi cer scuze pentru oroarea aia cu "lasa-ma sa vad", imi mai scapa de-astea cand ma grabesc. O sa scriu o data un post despre cat de usor se insinueaza calchierile dupa engleza in romana dupa o sedere lunga in strainatate.

Constatare la fata locului

2010-06-11T10:23:00.009+03:00

In vara lui 1990 aveam 13 ani. Mersesem cu tata de cateva ori in Piata Universitatii si nu intelesesem mare lucru. Simteam o atractie difuza fata de aerul rebel pe care il degajau locul si intamplarile de acolo, dar stiam de la mama ca Iliescu e un tip misto. Iar Petre Roman era clar cel mai bun vorbitor roman de franceza pe care il auzisem vreodata. Si eram educata intr-un mediu in care contau astfel de detalii. Primisem de la scoala poze mari, lucioase, colorate cu amandoi si cu autografele lor.

Pe 13 iunie 1990 tata m-a sunat de dimineata si mi-a spus sa nu ies sub nicio forma din casa, pentru ca se intamplau niste incidente la Universitate. Fireste, in 20 de minute eram in mijlocul pietei. Privind inapoi, experienta mi se pare inca ireala, pentru ca am asistat live la niste atrocitati care, vazute acum, m-ar traumatiza pe viata. Atunci priveam muta si fara sa simt nimic. Nici frica, nici oroare, nici compasiune si nici macar o zgaltaiala in instinctul de auto-conservare. M-am plimbat back and forth intre statui si Piata Rosetti, printre mineri care bateau oameni la gramada, fumigene, isterie si camioane care carau ortaci aplaudati de gospodine surescitate. Dupa vreo ora m-am decis sa ma duc acasa.

In continuare nu simteam nimic. Am intrat la mine in camera si am dat peste pozele lui Iliescu si lui Petre Roman pe birou. Zambeau de sub autografe. Le-am luat, m-am uitat lung la ele, le-am rupt foarte calma si le-am aruncat la gunoi. A fost un instinct dincolo de orice intelegere rationala a situatiei (nu intelegeam absolut nimic atunci), dar ceva din mine a reconciliat tot ce vazusem pe strazi cu acest gest. Odata cu pozele rupte, imi dau seama retrospectiv, am aruncat la gunoi si orice urma de iluzie vizavi de oamenii aia, de toti cei care le erau alaturi si de tot ce reprezentau ei. Daca asta ar fi un roman, as putea pretinde ca in ziua aia am renuntat si la iluzia ca as putea trai vreodata fericita in Romania.

Inca nu stiu cu adevarat ce s-a intamplat pe 13-15 iunie 1990. Dureros de putina lumea stie. De aceea ma bucur enorm ca Simina, alaturi de Andrei Lascu, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc si Fundatia Konrad Adenauer organizeaza "Constatare la fata locului", o expozitie care "propune bucurestenilor un exercitiu de memorie asupra evenimentelor traumatice din zilele de 13-15 iunie 1990".

Citez din comunicatul organizatorilor:

Acum 20 de ani, Bucureştiul a fost scena unor violenţe de neimaginat organizate de statul român împotriva propriilor cetăţeni. Mii de mineri veniţi în capitală din Valea Jiului au bătut, arestat, violat şi jefuit sute de studenţi, profesori, oponenţi politici ai regimului, romi, simpli trecători. Autorităţile au recunoscut existenţa a şase morţi. O bună parte din cei arestaţi au fost eliberaţi abia peste câteva luni, fără despăgubiri sau reparaţii fizice ori morale.

Teroarea declanşată în Bucureşti în zilele de 13-15 iunie nu are nici astăzi, după 20de ani, o versiune oficială, iar responsabilii nu au fost încă identificaţi. Memoria acelor zile este compusă din imagini, cuvinte şi conturul unor morţi pentru care nimeni n-a fost găsit vinovat. Această expoziţie nu vă propune o naraţiune coerentă, ci doar un inventar al memoriei traumatice legate de mineriade.

Vernisajul are loc maine, 12 iunie, la orele 19:00, in pasajul Universitatii. Si va fi urmat de vizionarea proiectului de cercetare si performare a istoriei recente, "Capete Infierbantate, de la ora 20.00, la Facultatea de Arhitectura. Sunt mandra sa spun ca si in acest proiect este implicata o prietena - Cinty.

Simina a trimis, alaturi de invitatia la expozitie, si cateva poze din acele zile. Pe mine m-au zguduit cel mai mult astea doua:

Foto: Andrei Iliescu

Foto: Ilie Bumbac

As fi vrut sa fiu in Bucuresti maine seara.

Ein wenig Hilfe, bitte

2010-06-05T11:41:00.008+03:00

Se dau urmatoarele personaje:

1. Pisica Bebe, degraba varsatoarie de sange soricesc si specializata in vanatori nocturne.
Exhibit A

2. Stapana Runbaby, degraba ingrozita de orice rozatoare minuscula, in special cele aduse vii in casa de catre sus pomenita Pisica Bebe, respectiv cele gasite sub forma de cadavru in gradina, dimineata, prin grija aceleiasi Pisici, ati ghicit, Bebe. Stapana Runbaby de asemenea admonestata pentru atitudinea ei in ambele situatii and even called names such as: "Nu ti se pare ca asta este o conditionare de gen de tipul: fetelor le e frica de soareci?
Exhibit B

Se da urmatoarea situatie:

Stapana Runbaby iese in gradina, afara este neveresomil de senin, de verde si de cald, canta pasarile etc. (vezi Walt Disney, Snow White, animated film, 1937). In iarba, o alta victima a stiti deja cui. Runbaby da s-o ia la sanatoasa, dar eul ei feminist si conditionarea desenelor animate Walt Disney care o predispune la peisaje idilice nealterate se opun. Runbaby decide sa isi faca rost de un servetel, sa apuce soarecele de coada si sa il azvarle pe malul raului, asa cum a vazut ca procedeaza altii. Dupa o fireasca negociere intre cele doua euri, Runbaby apuca soarecele cu servetul si zoreste spre gardul gradinii, coplesita de un val necontrolat de "ew, ew, ew". Tinteste, lanseaza si nimereste in...varful tufei de liliac din gradina. Now she can only see the mouse, not also reach it.

Se cere:

Ce ar trebui sa faca Runbaby?

and then the rabbit told Alice

2010-06-04T19:19:00.005+03:00

hey, where did you put those diamonds, blondie? Alice turned and grabbed a handful of cherries. would rubies do, Mr. Alphonse? she asked with a rather teasing smile. the rabbit sighed. they never have, my darling.

Alice ran deeper into the woods. Cipi, that Giant Midget, saw her passing by his tree and figured he would never have to get used to not living next door to Alice. then the purple owl flew over the cuckoo's nest and dropped a pearl in Alice's lap. I've been dreaming for this ice cream since the dawn of the world, Alice said. The owl knew. Owls always do and the cheshire cat is not black at night.

Alice took the pearl and brought it to Mr. Alphonse. how about ice cream? she asked. I'd rather have cake and tea, he said. bad bunny, she replied.

mah kind of porn

2010-06-02T21:19:00.003+03:00

lovely sia and gay brussels

2010-05-18T20:51:00.004+03:00

am ajuns prima oara la bruxelles in 2005, cu prorociri sumbre care glasuiau despre blocuri de beton si sticla, ploaie necontenita, magazine inchise la 6 seara, pustiu si plictiseala dupa acea ora. tot ce pot sa spun este ca in prima seara in care am ajuns eram in mijlocul cartierului de imigranti (care pe vremea aceea era un loc pasnic, colorat si boem), ca era cald si senin (desi era octombrie), ca am baut prima framboise din viata mea si a fost dragoste la prima degustare si ca deja imi placea locul de nu mai puteam.

am revenit an de an de atunci, gasind la fiecare vizita noi prilejuri de imprietenire cu orasul si descoperind mereu ceva nou de adorat. pe langa minunatii cum este grand place, pe care ma opresc mereu sa o admir ca ultima turista americanca de cate ori trec pe acolo, sau sala cu tablourile lui Breugel cel batran din Muzeul de Arta sau barul cu teatrul de papusi sau ultimul revelion petrecut acolo, iubesc la bruxelles aerul extraordinar de cosmopolit si eterogenitatea sutelor de micro-comunitati care traiesc acolo. cu toate tensiunile si problemele din ultimii ani, orasul reuseste sa ma fascineze in continuare prin interactiunile de toate soiurile intre foarte diferitii sai locuitori, de toate natiile, varstele, porturile si obiceiurile.

ultima oara am fost in bruxelles weekendul trecut la un concert Sia. am trait concertul foarte personal si mi-e greu sa-l relatez, tot ce pot spune este: nu ratati, daca aveti ocazia. nu mi-e rusine sa recunosc ca am plans din tot sufletul la breathe me si ca ea mi-a parut eterala si aproape posedata cand a cantat melodia asta, in rochia ei facuta din bucati de sac de plastic alb cu dungi rosii. si ca in rest aproape bolnavicios de vesela pentru cineva cu versuri ca ale ei. a, da. si ca a iesit pe scena cu doua moristi mari prinse pe umeri si avea in spate doua ventilatoare care impingeau baloane de sapun din moristile astea prin toata sala.

asta e serialul vietii mele si finalul asta o sa ma faca sa plang anytime, anywhere.

si in seara de dinainte de sia am iesit in oras dupa parada gay. si am prins petrecerile de strada, cu dj si dansatori si boxe pe case si travestiti care dansau cot la cot cu baietii la costum, baietii costumati, baietii pur si simplu bine, parintii cu copii mici in brate, gospodinele musulmane in trecere prin piata, punkerii pusi pe topaiala, turistii fericiti, lesbienele tatuate, fetele rebele si pensionarii cu catei la plimbare. si, veghind zambitoare si calma peste tot dezmatul, politia care tinea masinile in loc ori de cate se mai trezea un cetatean sa treaca strada.

a fost bine.

luxemburg, fragmente de neant.

2010-05-13T12:16:00.005+03:00

luxemburg, despre care, prinsa fiind de micile drame proprii, n-am scris nimic, desi am venit aici de aproape un an e cea mai tara buzunaras ever. aici, trebuie spus, e dificil de definit simplu, pentru ca scriptic locuiesc in germania, la 25 de km. de luxemburg, dar simt, cumva, ca patria de adoptie e luxemburg, unde merg in fiecare zi la munca, unde ies in oras si unde spun ca m-am mutat.

ceea ce pompos se cheama Marele Ducat si Marea Regiune inseamna, de fapt, o tara de aproximativ 500000 de oameni (cam cat berceni, drumul taberei si salajan, asa :) plus zonele de frontiera din germania, franta si belgia, ai caror locuitori migreaza si ei zilnic, intr-o proportie majoritara, spre luxemburg. si nu se cheama, vulgar, navetisti, ci transfrontalieri :). intreaga zona e unul dintre cele mai bonome, pasnice si burgheze locuri imaginabile, cu standard de viata ridicat, valori centrate pe munca si familie (dar nu in felul fixist si indarjit care exclude alternativele din est), imigratie problematica tinzand spre 0,001% si incredere in oameni ca specie cat cuprinde.

eu una, cand m-am mutat la mine in sat, aveam o viziune apocaliptica despre potentiala relatie cu localnicii, ceva de genul ca isi vor ascunde copiii cand trec eu de frica sa nu ii deoache est-europeanca. mi-am facut tot felul de filme tembele, mai putin pe cel real, in care toata lumea ma saluta pe strada zambind, vecinii tund si iarba din gradina mea din proprie initiativa si ofera tort si vin cand au chestii de sarbatorit :). n-am simtit nici macar o data ca se baga cineva in sufletul meu, asa cum nu m-am simtit niciodata respinsa sau alienata printre ei.

luxemburg (y compris marea regiune) este, cum spuneam, un loc in care increderea e un pahar plin care da pe dinafara. oamenii isi lasa masinile descuiate in fata caselor. in restaurant, la garderoba, vezi lasate genti cu portofelele in ele. magazia mea cu biciclete este in permanenta descuiata, nici macar nu am cu ce s-o incui. "nu e nevoie", m-a asigurat proprietarul. he was right. evident, nu umbla caini cu covrigi in coada, exista si la ei infractiuni, nu toti oamenii isi lasa masinile descuiate, nu toate gentile de la garderoba au portofelele in ele. dar asta-i climatul general.

imi plac o gramada de chestii aici. ca e plin de paduri si de sate mici si cochete si ca sunt piste de biciclete in orice loc imaginabil. ca au o retea de drumuri exclusiv pietonale prin toate padurile astea. ca statul luxemburghez intoarce masiv catre cetateni impozitele platite in servicii sociale, infrastructura, acces gratuit la biblioteci sau sali de sport. ca ultimul drum de tara e semnalizat perfect. ca autobuzul care merge in germania din ultimul oras inainte de frontiera il asteapta pe cel care vine din luxemburg chiar daca are intarziere 45 de minute din cauze de ambuteiaj, just in case there might be someone in need for a ride. ca majoritatea soferilor de autobuz vorbesc engleza. ca dupa ce iti iei carnetul in luxemburg trebuie sa faci un stagiu obligatoriu de o zi in care te pun sa conduci in conditii simulate de dificultate. ca vezi toata ziua oameni facand jogging in cele mai dure conditii meteo, si ca metoda favorita de fitness si ca antrenament pentru diverse curse de caritate care se tin pe banda rulanta aici.

ca dunarea lor e un rau care se cheama moselle si ca pe toata valea lui e plin de viticultori si de crame pe care n-o sa le vizitez niciodata, dar a caror prezenta imi pare, cumva, reconfortanta. ca primavara sunt indicatoare care interzic accesul pe anumite strazi de la 8 seara la 8 dimineata pentru ca pe acolo trec broscutele care se imperecheaza (si indicatorul e cu o broasca mare pe el). ca poti iesi pe balcon si ai in fata padure si coboara caprioarele sa-ti manance rasadul de salata. ca tot centrul este, de fapt, o fasie de padure, transformata in parc, care traverseaza orasul. ca rar auzi un claxon (si atunci e, de obicei, un francez :).

si ca-n aprilie, cand inflorise ciresul, puteam sa ma uit la cer din gradina si sa-l vad asa

ca aproape toti oamenii de aici sunt din cu totul alt film decat mine si ca treaba asta nu ma deranjeaza catusi de putin.

the photo of the day

2010-05-08T20:43:00.002+03:00

via Little Green Lies

adio, dar raman cu tine

2010-04-27T21:20:00.004+03:00

am primit super leapsa de la Miss Xenu herself: trebuie sa fac concept de eveniment si playlist pentru inmormantarea proprie si personala. draga Xenu, in primul rand iti multumesc ca nu ai inclus in brief si comunicatul de presa si mesajele de multumire post participare, monitorizarea de, fireste, presa, raportul de, fireste, monitorizare si decontul. desi, sincera sa fiu, si moarta cred ca stiu sa le fac :))

dar sa revenim la lucruri serioase, i.e. trecerea mea in nefiinta si evenimentul de comunicare a proiectului. in primul rand, tin sa asigur pe toata lumea ca voi posta in mod regulat pe twitter si facebook (componenta de social media a campaniei) ca sa se stie cu exactitate cand se produce evenimentul. participarea este deschisa. nu va exista formal un dress code, dar ii las cu limba de potentiala moarte lui Mitzy sarcina sa faca sugestii discrete cu privire la accesoriile dezirabile, de pilda manusi de muselina neagra, pipe de opiu in tonuri de visina putreda si voalete lila.

seara (I'm thinking 9/10) va debuta clasic cu melodia mea deja aleasa de multi ani (am scris la un moment dat despre asta pe aici, dar mi-e lene sa caut), Undenied / Portishead. lumea intra, ia o cupa de baileys, se aseaza pe canapele (vreau canapele si perne ca la Ambient), fumeaza ceva, se relaxeaza, plange. exista un MC, Nate din Six Feet Under si un pianist care asigura momente de Chopin cand se infige winampul. se invart poiuri in gradina (o sa mor vara). pentru prietenii mei rockeri se pune tainted love, marylin manson. apoi david bowie, heroes.

in gradina se aprind lampioane, lumea pune corturile. k's choice, hallelujah & sia, breathe me. apoi, pentru inviorare, suie paparude, pentru inimi. janis joplin, cosmic blues. pink floyd, shine on. verve, drugs don't work. doors, the end (I know, lame cliche, could not avoid it). speech surpriza mihaela radulescu. nate cere sa fie prezentat. Cinty pune proiectii cu imagini de cand eram eu slaba, canta live nsk, totul vine de la sine.

everybody misses me. se servesc cookies. pianistul interpreteaza sonata lunii. are loc tombola. se castiga a trip for two to Amsterdam cu urna mea, ca sa-mi imprastie cenusa de pe terasa bibliotecii. edith piaf, arretez la musique. pentru prietenii mei rockeri, lita ford & ozzy osbourne, if I close my eyes forever.

se distribuie suveniruri (magneti de frigider cu imagini cu tematica funerara 3D camuflate), se fac poze (albumul pe facebook first thing the morning after), se pleaca. pe plasme imagini din pisicile aristocrate & My Fair Lady & Seinfeld. se rade. groove armada, the groove is on.

mihaela radulescu si nate apar in cancan.

later edit: am uitat sa dau leapsa mai departe. ia poftiti de scrieti Mitzy, Laur, si Treibadica, daca vreti :)

hai, frate...

2010-04-26T12:26:00.005+03:00

Am citit chestia asta si m-a apucat amocul. Citez pentru cei care n-au rabdare sa parcurga tot textul:

"Pe 30 aprilie, la Universitate o tinara va face proba curajului ei. Se va spala intr-o cabina de dus suspendata deasupra Bucurestiului. La ora 9 dimineata. (...) Acum 10 ani, chiar pe vremea asta, la sfirsitul lui aprilie ne pregateam sa lansam Europa FM. Am facut multe propuneri atunci despre cum sa atragem atentia asupra statiei si, cum la radio morning show-ul e cheia, am propus sa facem un matinal inedit cu o gazda speciala: o tinara care face dus in mijlocul bucurestiului. Din mai multe motive, interne si externe, nu ne-a iesit. Am suferit foarte mult atunci, pentru ca imi placea ideea si credeam tare in ea. La fix 10 ani distanta am luat-o de la capat cu proiectul asta si totul pentru mine e incarcat simboluri."

Daca cititi tot textul aflati si ca exista deja trei finaliste (deci s-a facut preselectie pentru asta) si ca norocoasa, dupa ce va fi batjocorita corespunzator de indivizii cei grobieni de la radio zu, partener al proiectului, va avea prilejul sa se imbaieze fix deasupra universitatii beneficiind de toata gloria aferenta.

Am facut si eu PR in Romania si inteleg de ce Cristina Bazavan a propus ideea, este un instrument adecvat pentru a atrage atentia raportat la specificul pietei locale. Dar cred ca nici brandul Tabu, nici brandul Dove (sponsorul) nu se promoveaza corect pe nisa asta. Este o nisa machista si jenanta. Asta e curaj la o femeie in 2010? Sa faca baie goala suspendata deasupra orasului? Si ce ma deranjeaza mai mult ca orice este acest tip de prezentare a proiectului, in registru de "my beloved long time forgotten special project". Bine ca promovam modele, valori, femei puternice si independente si apoi facem baie la universitate cu radio zu. You go, girl!

this be the verse

2010-04-23T16:39:00.000+03:00

They fuck you up, your mum and dad.
They may not mean to, but they do.
They fill you with the faults they had
And add some extra, just for you.

But they were fucked up in their turn
By fools in old-style hats and coats,
Who half the time were soppy-stern
And half at one another's throats.

Man hands on misery to man.
It deepens like a coastal shelf.
Get out as early as you can,
And don't have any kids yourself.

Philip Larkin - This Be The Verse

cacat!

2010-04-21T21:46:00.002+03:00

am auzit urarea asta la Dragos, cand s-a jucat el prima data de-a teatrul de amatori (in afara de momentul cand a jucat in serbarea abecedarului la scoala si a fost alfabetul sau abecedarul sau alt personaj principal :) acum cativa ani, cu colegii de la Erudio. mi-a spus ca si-o zic actorii intre ei (si le-o zice oricine care le vrea binele pe scena) inainte de spectacol. nu "bafta" sau "succes" sau altele de acest fel. cacat!

am luat-o ca atare, ca pe o excentricitate haioasa, fara sa ma intreb de unde vine. azi, cand m-am jucat si eu de-a teatrul de amatori la mine la birou, in strainezia, am auzit-o pe o tipa urandu-ne "merde". i-am impartasit ca si in Romania se ureaza in aceeasi cheie inainte de premiera si tipa mi-a zis originea urarii.

demult, pe cand teatrul era eminamente ambulant si se juca din balci in balci, lumea venea sa vada reprezentatiile calare sau cu caruta. cu cat veneau mai multi oameni, cu atat era nevoie de mai multi cai. si actorii isi faceau urarea "merde" pentru ca multi cai (si al lor merde) insemnau multi platitori de bilet.

:)

omg

2010-04-18T20:55:00.000+03:00

via Smara@Facebook (thank you!)

stop this plane, I wanna get down

2010-04-15T16:09:00.003+03:00

Trebuie neaparat s-o zic pe asta pana nu se pierde in negura memoriei mele din ce in ce mai scurte. Ca ma auzeam scriind-o (de la tastatura, ya know) as it was happening. Donc, avionul cu care veneam in tara incepuse sa planeze pregatindu-se pentru aterizare, eu lipita de geam desi era intuneric clampa, cand sesizez cu coada ochiului ca tipa de langa mine ridica mana si apasa pe butonul care cheama stewardesa.

Apare imediat langa noi o doamna draguta (btw, asa imi plac tipele astea middle age din personalul Tarom, coafate si fardate si afabile si unse cu toate alifiile, alea care stiu sa dea din gene la Daianu sau Puscas pe cursa de Bruxelles in timp ce alea tinere ii ignora) si expediaza un suras catre apelanta.

- Da, va rog.
- E o problema cu avionul, cuvanteaza fata (eu panica)
- Ce problema? (stewardesa imperturbabila, zambet larg, perfect calm)
- Coboara prea repede sau se intampla altceva, pentru ca ma dor foarte tare urechile. (eu ras innabusit, stewardesa imperturbabila)
- Este de la presiunea atmosferica, probabil, trece cum aterizam.
- Nu cred, zice tipa, eu va zic ca e o problema cu avionul si va rog sa faceti ceva. Nu poate sa se opreasca? (eu deja ieseam prin fereastra)
- Pai numai dumneavoastra o sesizati, pare-se. De ce credeti ca ar fi ceva cu avionul?
- Pentru ca eu am zburat si ieri si n-am avut problema asta, zice tipa.
- Eee, spune stewardesa afabila, dar de ieri pana azi nu v-a tras curentul si n-ati racit si nu stiti ca asa e la raceala cand sunteti in avion?
- ...

Pana la urma stewardesa i-a dat o guma si eu am invatat-o sa se tina de nas si sa sufle ca sa-si desfunde urechile. Si m-am uitat peste umarul ei la cartea pe care o citea: "How to manage yourself better". Hm, recitind ajung la concluzia ca povestea e din categoria "you had to be there to laugh", dar, daca tot am reusit sa scriu ceva in afara weekendului, I may as well publish it.

t(r)ipul de la headshop

2010-04-11T10:59:00.002+03:00

deci. m-am dus la maastricht cu treburi si m-am varat si in ceva magazin de parafernalii si ciupercaraie. eu eram dupa nag champa (bete parfumatate, n.t.) this time, asa ca honny soit qui mal y pense, da? magazinul e mai curand pe lung decat pe lat, cu vitrine de sticla in care e plin de parafernalii si ciupercaraie, cum va ziceam, si cu casa de marcat, respectiv cosuletul cu soricarul patroanei pozitionate cumva in mijloc.

cand am intrat, tipa era in spate cu niste oameni si in spate sunt, preponderent, ustensilele de inhalat. pe ea o semi-vedeam, pe clienti nu. "and where are you from?", intreaba femeia. "romania", se aude. eu cu ochii tinta si urechea asijderea, normal. "aha, how funny, I thought it was Italy. So, you take this one?", zice patroana. "Yes", aproba vocea de compatriot si se ivesc cu totii in fata mea. nu erau the typical ones, ca sa zic asa, more like the visitors. 20 something, cumintei, genul care chiar isi calca blugii, pantofi luciosi, el cu haina de piele neagra si par lung pana dupa urechi, dar pieptanat frumos cu carare, not the rebel kind at all. ea blonduta, cu sacosa de la new yorker in brate, ca doar era sambata de shopping, nu? isi cumparau un mare bong si se uitau la el ca la ET phones home.

mi s-a parut super dragut cand tipul a cerut instructiuni de inhalare, si unde pun aia, cat ard cu bricheta, cat tin in piept, pe unde iese fumul, cine ma tine de mana etc. cred ca erau studenti si aratau ca la curs. ma gandesc ca or fi studiat de pe wikipedia inainte sa se lanseze la cumparaturi. it was fun to watch, I swear. bun, dupa vreo 5 minute de tutorial, omul se declara multumit de aparat (the girlfriend se refugiase in decor, traditional balcanic I might add) si solicita si iarba.

"pai nu aici", zice patroana. nene, sa mor, astuia i-a picat fata. isi luase masina si acum ii ziceau ca n-are benzina. "pai cum nu aici?" s-a impacientat el. "we are not allowed to sell here", zice femeia, "but go to any coffeeshop and you will find weed there". bun, s-a relaxat omul, desi scria pe fata lui ca voia sa o intrebe pe tanti si cam pe unde ar fi un coffeeshop, dar ii era rusine si s-a gandit ca se descurca. a manevrat cardul, si-a luat pachetul si femeia si au purces increzatori la drum.

ma intreb daca o sa mai aiba pantofii, blugii, geaca si freza in cateva luni :).

this one goes out to the one I love

2010-04-06T20:09:00.005+03:00

7-8 minutele. tarom. mtzr. soare@cismigiu. pufuleti. subufet. vasile. ploiesti. garsoniera. taxi. taxi. taxi. taxi. taxi. bicicleta. claxoane. targoviste. domnu' nicu. ota. ciorbita de fasole. mere rosii. cotroceni. soare. gropi. lipscani. buftea. dambovita. eugenii. ioanid. pui cu oase adevarate. medicover. balcon. salas. surprise! vodca. vodca cu cola. kiseleff. expirat. farmacie nonstop. demisol. so much love. covrigi. nesomn. cartela ratb. apparat. opera. universitate. salata de vinete cu rosii si cu ceapa. pamant. acasa. gunoi. nic. dn1. logan. cafea. g. nag champa black. carturesti. banksy. microbuz. papucei de plastic. what up? pedichiura. oua rosii. soare. magnolia in curte. pachet de la sinaia. ma intorc la vara. so very much love. ne vedem la baraka.

************

as lasa tot tag cloud-ul asta de mai sus si atat, dar trebuie sa mai spun ceva. am fugit in romania cvasi-incognito, cu inima facuta bucati si spiritul frant. nu stiam daca pot trai aici, nu mai stiam nimic. am inceput sa plang cand am vazut pe geamul avionului carrefour-ul de langa otopeni si m-am simtit din nou intreaga cand am pus piciorul pe pista de aterizare. am fugit 5 zile intruna, sacrificand aproape toate orele de somn, tragand seva prin talpi si oameni prin ochi si minte. am fost atat de incredibil de fericita, s-a legat totul atat de firesc si frumos, a fost atat de bine si lucrurile au devenit limpezi.

am simtit ca imi recastig dupa 30 de ani de dragoste silnica tara, ca sunt in fine libera sa o iubesc asa cum n-am putut cata vreme traiam in ea. am fost relaxata si detasata, m-am bucurat de fiecare clipa si, desi m-a deranjat in continuare tot ce ma deranja si inainte, nu mai era problema mea. puteam s-o vad si sa merg mai departe. am fost foarte fericita sa fiu in Romania, de-abia astept sa merg din nou si am fost la fel de fericita ca nu mai traiesc acolo.

am zambit ieri unui cer incredibil de senin in benelux si am stiut ca am castigat inca o tara. n-aveai, ma, nimic, ti-era doar dor de casa :).

what if?

2010-03-28T13:23:00.002+03:00

I didn't care anymore about anything? M-as ridica si as pleca fara sa ma uit inapoi incotro vad cu ochii? Mi-as crea o alta identitate, de la 0, fara bagaj emotional, fara mother/food/self-image/self-control/self-abuse issues? Daca as renunta la toata stabilitatea, toata burghezia, toata siguranta, la tot? Could I do that? Could I even imagine myself doing that? Fara bani, fara casa, fara Internet, fara telefoane, fara laptop, fara job, fara sa stiu nimic decat ca, desi mi s-a parut random cand l-am ales, nick-ul meu para sa vina din strafunduri si sa ma impunga mereu intr-un colt al mintii? Mai poti sa faci asta, rezonabil, la 33 de ani sau esti doar un alt lamer care nu intelege cum merg lucrurile, de fapt? Iata cum musca burghezia cand o insulti - "rezonabil", "cum merg lucrurile" - sunt deja bine dresata... But what if I could still escape?

this is you cat-tain speakin'

2010-03-21T15:27:00.006+02:00

dis iz a highjack. I repeatz: hi, jack! no mind the spellin'. I took over dis blogz coz I no enjoyz all dis sorrow leitly.

mo'over, last night I bringz nice mouse indoors, she screamz and no likez. she makes mouse goez fur away.... mah mouse!

I goez out d'spite herz and do what I pleazez.

then I comez back and madez video for herz to xpress how feelz. feelz good!

Pisica Bebe, over & out!

almost one month

2010-03-16T10:59:00.002+02:00

mi-e frig, frig, frig, Doamne, cat frig, frig pe strazile astora, in casele lor, in birourile lor, in fiecare cotlon unde incerc sa ma ascund cu o patura pe mine.

vreau sa scriu, dar nu am ce. ma consum in bucatele de wittiness cautat pe facebook, cat sa mai dau cool in ecuatie, macar acolo. must be young, fresh, marginal yet happy. must be positive. must endure. must go on. would like to die or at least sleep 1000 years.

demult, acum aproape 10 ani, o doctorita care mi se parea misto pentru ca nu stiam ce inseamna un doctor misto a incercat sa ma faca sa iau prozac. spunandu-mi ceva de genul "cred ca nu o sa poti fi niciodata linistita pe cont propriu". cu inima indoita din instict i-am urmat sfatul vreo saptamana. am simtit imediat cum pastila aia ma aplatizeaza, imi impinge obrajii intr-un rictus blandut si imi netezeste toate asperitatile. no more questions, no more dramas. no more life. m-am dus si i-am returnat restul de pastile si i-am spus ca prefer sa mor nefericita, dar constienta de mine.

zilele astea m-am gandit pentru prima oara in viata mea ca poate ar trebui sa iau prozac.

fata la cearsaf

2010-02-20T08:42:00.002+02:00

si iar e 7 dimineata si iar sunt treaza si iar e weekend. ma simt ca rotita pe care sistemul nici nu mai trebuie sa o inghionteasca: si-a invatat traseul si se invarte singura cu abnegatie. si cand nu e nevoie, ca sa nu-si piarda obisnuinta.

si iar e frig. si chiar daca sunt o rotita constiincioasa care s-a obisnuit (si) cu asta, tot sesizez in coltul mic al constiintei inca neadormite ca nu e in regula.

si iar ma uit in jur si ma gandesc: really? si chiar daca sunt o rotita constiincioasa care s-a obisnuit (si) cu frigul, simt nevoia unei digresiuni à la Boris Vian, poate un nufar sau alta planta care sa intepe undeva in coltul sus-pomenit de constiinta.

v-a placut aia cu Vian, nu? jucam o data "10 things I don't like about you" cu Toma si mi-a zis, printre altele: "vorbesti din carti ca sa se vada cat esti de culta". sunt doua posibilitati: e adevarat sau e replica de om care nu intelege cartile alea. sau ambele.

si chiar daca sunt o rotita constiincioasa, care s-a obisnuit (si) cu frigul, care se uita in jur si se gandeste: really? si care copiaza ideile lui Vian fiindca n-are altele mai bune, tot ma doare.

la carnaval, maastricht, la carnaval

2010-02-14T16:26:00.010+02:00

little mister sunshine

ia ciuleandra la bataie

melon

spiderman

borsicka polka

mary poppins

walk like an egyptian

two become one

I am such a cliche

2010-02-09T23:53:00.000+02:00

Stau acasa si ascult asta.

Asculta mai multe audio Muzica

o mica lipsa

2010-02-09T16:56:00.002+02:00

mi-l doresc de cativa ani, dar cred ca este o solicitare nerezonabila intr-un domeniu lipsit de astfel de nuante, emotii si sentimente. cred ca e prea uman. si nu foarte hip. vorbesc despre emoticonul pentru zambet trist. vazut-ati asa ceva?

who am I?

2010-02-04T16:45:00.002+02:00

strainatatea te baga in filme stranii (hence the name :), sau, cel putin, asupra mea are genul asta de efect. unul dintre ele este cel identitar. n-as spune ca provoaca cu adevarat o criza, dar apar semne de intrebare pe care e greu sa le ignor. stiam destul de bine cine era Miruna din Bucuresti. cu ce se ocupa, ce-o interesa, ce-o enerva (asta stiam cu totii, nu :))?), ce-o misca si ce-o tinea pe loc. par contre, cum frumos spun francezii, nu sunt foarte sigura ca stiu cine e tipa asta de aici.

evident, the core being nu se schimba nicaieri, o toapa cu blanuri pe ea, de pilda, o sa ma enerveze si in Bucuresti si in Luxemburg. dar sunt niste schimbari. nu mai pot sa traiesc in haita (sau nu intr-o haita atat de mare). nu mai am genul ala de libertate care ma facea sa ma trezesc intrebandu-ma destul de des la ce ora o sa ajung la birou si unde o sa ies dupa. nu mai sunt implicata in nimic interesant, inovator sau protestatar (chestii care, iarasi, ma defineau puternic inainte). nu mai ies (aproape) nicaieri. nu mai cunosc oameni. I don't feel challenged anymore.

poate fi si o chestie de varsta. am fentat-o suficient cat sa nu ma zbat prea tare daca ma ajunge din urma, in cele din urma... mi se spune ca am tras cel mai loz castigator: nu numai ca am plecat din Romania, dar am plecat cu o slujba sigura si platita ok pe viata. and not the worst one. o sa pot sa ma misc prin sistemul astora si, most likely, o sa ajung sa fac din nou comunicare, which I love. pot sa fac copii fara sa mai imi fac griji pentru viitor, nu-i asa? pot sa imbatranesc ferice, my ass will always be safe. pot chiar si sa vin in tara cat de des vreau.

then why the fuck am I so sad?

cum mi-am petrecut tableta

2010-01-28T11:09:00.003+02:00

relatia mea cu computerele este cel putin rece - ele reprezinta un suport pentru comunicare. daca s-ar fi comunicat prin intermediul, sa zicem, unei pietre, as fi avut cu siguranta o piatra mai mare la birou si una mai mica si mai portabila acasa. gen. windows, pc, apple, linux, imac and so on sunt pentru mine doar vorbe de dansii inventate si mici diferente de aspect carcasa si ecran wise. nu am nicio tresarire de emotie la nu stiu ce tastatura, la un nou format de laptop, la pretty much nimic care are vreo legatura cu tehnologia. ma bucur ca exista, putin imi pasa in ce forma. restul e marketing si pentru asta exista visa, nu?

din aceasta perspectiva desigur condamnabila (mi-a spus-o atata lume ca incep s-o cred si eu) am asistat aseara la bizara reuniune a unui grup de apple dedicated fans, care urmareau cu sufletul la gura update-uri pe bloguri la fel de dedicate si site-uri care faceau livestreaming chinuit de la, in intelegerea mea, lansarea unui produs IT.

da, stiu cine e steve jobs si ce-a facut la viata lui (I think he is really unhappy, btw) si are toata aprecierea mea de om de comunicare. nu e putin lucru sa calareasca sute de mii de oameni internetul simultan doar ca sa afle ca ti-ai pus aceiasi blugi as always si ai mai dat drumul pe piata la o jucarie, care, din cate inteleg, nici macar nu e marea scofala asteptata.

revenind la evenimentul de aseara, a fost amuzant dintr-o perspectiva sociologica si, believe it or not, m-a scos dintr-o depresie neagra tare. pasiunea cu care se jelea faptul ca tableta nu are, de pilda, gps si fiorul cu care era intampinat un update de tipul "acum steve jobs se uita fix la mine si tine tableta in mana, omg!" au fost refreshing, amuzante si au condus la constatarea ca umanitatea imbraca atatea forme ca e pacat sa stai in depresie si s-o lasi sa treaca pe langa tine.

aici ar trebui sa vina concluzia wise, dar n-am niciuna. sau am formulat-o mai sus si nu m-am prins. eniuei, astept cu interes urmatorul eveniment de gen. who said technology cannot be fun?

maneaua mea

2010-01-23T00:43:00.002+02:00

ce-mi lipsesti tu mie, dulce Romanie

2010-01-13T11:32:00.002+02:00

Asta e un post de dor si jale, so please bear with me. Ca sa-l fac si utilitar, o sa incerc sa trec in revista lucrurile bune pe care le avem si pe care, cliseul cel mai cel, but please bear with me :), le apreciem doar dupa ce plecam. So here it goes:

Cluburile, petrecerile, muzicile, oamenii. We so kick ass people, you have no idea. Aici iti tai venele pana gasesti un party decent. Bucurestiul concureaza linistit cu Berlin si Barcelona la capitolul de club coolness, doar ca aia au mai putini cocalari si 0 bodyguarzi agresivi. Aici se adauga si orele de deschidere, fireste, ca in urbea cea mai apropiata de mine sambata, la ora 2 noaptea, se trag obloanele la orice club. Cat despre petreceri in timpul saptamanii, aici inca nu s-a inventat conceptul.

Internetul, frate. Super viteza de upload si download, ieftin, instalat in doua zile de cand ai facut cererea. Aici am asteptat o luna sa mi-l puna, o saptamana sa mi-l porneasca dupa ce l-au pus! si se taraie ca melcul in vacanta. Plus abundenta de informatii despre orice, faptul ca ultima prapadenie de crasma are un site, ca sunt tot felul de site-uri de resurse pe orice tema imaginabila. La astia oha...

Taxiiiiiiiiiiiiiiiiiurileeee, oh viata mea, ce dor mi-e sa ma trantesc intr-un D'Artex/Prof/Meridian/ce-o fi el si sa traversez orasul cu 100 de mii. Hai 200, I don't care, tot e ieftin ca braga (apropo, a baut vreodata cineva braga? Daca da, cat a costat?). Aici taxiul este echivalentul sinuciderii financiare lente, iar in cazul meu, de naveta transfrontaliera de 25 de km, este out of the question. Nici nu cred ca ar accepta sa ma duca to begin with, e drept ca nici nu m-am riscat sa intreb de frica sa nu-mi spuna pretul.

Cosmetica. Baietii sa ne scuze. Nu eram eu cine stie ce clienta in delir a cabinetelor cosmetice, dar, de cate ori ma duceam, serviciile erau flawless. Si ieftine. Aici, ca sa obtin, de pilda, pedichiura de care am nevoie, trebuie sa ma duc la doctor, la pedichiura medicala. N-ar taia fetele astea un colt nici sa le pici cu ceara. Inspira incompetenta in my book.

Chestiile care se intampla repede. Orice. O programare la doctor, serviciile de tot felul etc. Chestiile care se intampla azi sau maine. Suni si se rezolva. There's no way in hell to get it here. Cel mai extrem exemplu pe care il am a fost ca am sunat in septembrie sa vad urgent un dermatolog si the best offer I got a fost o programare in noiembrie! M-am vindecat singura de ciuda...

Umorul. Da, frate. N-au. Nu inteleg. Se uita prin tine sau rad de complezenta, pentru ca asa i-au invatat la cursurile de comunicare interculturala. Ma cenzurez din greu la birou si pot sa zic cu jale ca nu mai tin minte cand a fost ultima oara cand am injurat la munca. Kill me, imi facea placere. C'est fini. Nu-s toti asa de varza, dar sunt incomparabil mai putini decat as vrea eu.

Then again...

I wear my sunglasses at night

2010-01-03T13:53:00.002+02:00

I have electric blue nails and navy black & white blouse. Red earrings and matching bracelet. I drink bitter water. I see laser lights and tin Jesus above the DJ deck. The church is cold yet so hot.

"You're so fucking cute, bitch" meets "Meet me in Paris". We go both ways.

We dance. We hug. Morning comes. We dance some more. We subway. We tea. We laugh. We sleep.

We love :).

The answer to each is the same

2009-12-22T12:05:00.006+02:00

There are only four questions of value in life, Don Octavio. What is sacred? Of what is the spirit made? What is worth living for, and what is worth dying for?

Ziua in care am plecat din Romania a fost una dintre cele mai grele din viata mea. Ma simteam de parca ma rascheta cineva de pe asfaltul incins peste care masina gonea spre granita. Ultima imagine pe care am vazut-o inainte sa vina lacrimile dureroase a fost in oglinda retrovizoare: tata, cu mana la gura, in mijlocul strazii goale, privind incremenit in urma masinii.

Dupa plans a venit o incremenire profunda, din care nu stiam cum sau daca mai vreau sa ies. Singurul lucru care m-a facut sa nu imi pierd mintile au fost mesajele si telefoanele primite pe drum. Sufletul meu inghetat s-a cuibarit sub patura calda care se tesea din fiecare sms si fiecare apel si a reusit sa se linisteasca, incalzit si imbarbatat. Am iesit din tara increzatoare in viitor si fericita.

Am vrut mereu sa scriu despre asta si n-am stiut niciodata cum. In continuare mi se pare ca redau in cuvinte sarace si goale sentimentele pe care le-am trait atunci.

M-am gandit mult la toata dragostea pe care am simtit-o in jurul meu in anul care se incheie. A fost unul dintre cei mai dementi ani pe care i-am trait, yet I almost never felt so much love revolving around me. Dragostea oamenilor cu care am lucrat. A prietenilor, mai noi si mai vechi. A oamenilor care m-au primit in vietilor lor deja inchegate aici, pe noul taram al fagaduintei :). Si cea care m-a coplesit pana la lacrimi iarasi gele, ieri, de ziua mea.

Privesc intr-un ecran pe care incerc sa scriu cuvinte care sa redea toate astea. Nu merge. Ramane raspunsul la intrebari. I sure felt yours and you sure have mine. Multumesc.

Guten Morgen

2009-12-19T13:18:00.001+02:00

Azi dimineata am dat zapada de pe aleea din fata casei, inclusiv de pe o bucata aferenta vecinului, gen. Am obtinut imediat urmatoarele:

1. Guilt relief. Stiti voi, sunt din Europa de Est si eram singura din tot satul care la ora 10 dimineata nu avea aleea curatata.
2. Sentiment de apartenenta locala. Nu degeaba sunt austriaca la origini. Nascuta in aceeasi zi cu Stalin si conationala cu Hitler. Prietenii stiu de ce, ma tem :)).
3. O intuitie solida despre originile aparitiei alcoolismului in mediul rural. Cand am intrat in casa, singurul drog adecvat dupa dat-zapada-la-minus-opt-grade era alcoolul.
4. O alee curata.

P.S. A fost bine, doamna Alexandra :)?

electorala sau nu

2009-12-05T09:41:00.001+02:00

Dear Friends,

Cer scuze ca va deranjez cu inca un mail, dar am nevoie sa impartasesc cu voi ceea ce tocmai am vazut:

Putin context: Tocmai mi-am dat add cu un fost coleg de liceu pe care nu l-am mai vazut de pe vremea aia si cu care n-am fost apropiata vreodata.

Bomba: Ei, si cum il stalkuiam asa putin, vad ca are un album foto al carui nume m-a socat: "La gratar langa Burj Al Arab". Unde se arata el pe plaja cu nisip alb, cu jeepanu tras pe buza marii si cu el facand gratar cu nevasta-sa pe plaja in Dubai.

Atat am avut de spus.

Va salut si va urez un vot usor!

Primita aseara pe Facebook. Multumesc pentru permisiunea de a o posta aici :).

veritasaga

2009-12-01T20:34:00.002+02:00

voi ii stiati pe oamenii astia? mie mi s-au revelat acum doua zile si tot ce pot sa spun e "wow". don't be quick to judge the video, are adancimi ascunse :).

de ce-ai plecat, de ce-as mai fi ramas?

2009-12-01T10:52:00.000+02:00

Dragi români de pretutindeni,

Începând cu anul 2007, din momentul în care Traian Băsescu, Preşedintele României, a promulgat Legea privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, sărbătorim, la 30 noiembrie, „Ziua românilor de pretutindeni”. Alegerea acestei date are o simbolistică specială în conştiinţa noastră şi este motivată de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul românilor.

Cu acest prilej, îmi face o deosebită onoare şi totodată bucurie ca, în numele Guvernului României şi al meu personal, să vă adresez calde felicitări pentru contribuţia deosebită pe care o are fiecare dintre dumneavoastră, în noile state de reşedinţă, la păstrărea şi afirmarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a românilor din afara graniţelor. Ştiu că, oriunde v-aţi afla, păstraţi în suflet esenţa neamului românesc, dar şi dorul de meleagurile natale şi de cei dragi de acasă.

Doresc să vă transmit mult succes în activitatea dumneavoastră şi să vă asigur că Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni vă va fi mereu alături şi vom continua dialogul cu mediul asociativ românesc de peste hotare, prin derularea de noi programe şi proiecte, în sprijinul nevoilor şi aşteptărilor dumneavoastră.

Vă doresc multă sănătate şi putere de muncă pentru realizarea tuturor obiectivelor pe care vi le-aţi propus în perioada următoare.

Doresc, de asemenea, să vă felicit şi cu ocazia Zilei de 1 Decembrie, „Ziua Naţională” a României, ziua în care culorile Tricolorului sunt purtate cu mândrie în sufletul, dar şi în casa fiecărui român.

La mulţi ani tuturor românilor!

Eugen Tomac
Secretar de stat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni

unde-ai fost si ce-ai facut...

2009-11-17T14:36:00.005+02:00

Da, dimineata mi le torn degeaba intr-un pahar cu apa (caution, future potential commenters, e o referinta non-profunda si non-intelectuala dintr-un cantec de hiphop), doar ca din cand in cand mai dau un mic raport. Donc, pe scurt, ce peripluri culturale am avut prin Benelux si cum le-am perceput:

1. Parov Stelar & Band, octombrie, Leuven. Loved every second of it, loved the lead singer, loved the music, loved the audience (Leuven e oras studentesc si au un public "romanesc" - adica alert si in contact cu artistul, mai mare dragul), loved the after party, looooveeeed it! Am scos poi-urile la un moment dat si au fost asa de simpatici copiii din jur, asa chef de joaca, pofta de vorba si interactiune zambitoare aveau ca mi-a ramas o bucatica din suflet in club cu ei :).

2. Random clubbing, random Saturday night, Luxemburg. Tati, avem noi (la Roumanie, c'est à dire) multe pete, dar si-o mare calitate: cluburi decente. Cluburi in care s-a auzit de muzici recente, sonorizare, lumini, unde se pun vizualuri meseriase, unde lumea e pe vibe si se imbraca misto. Aia cu inchisul la 2 noaptea nici n-o mai spun, pentru ca pe mine nu avea cum sa ma prinda 2 noaptea intr-un lant de localuri grupate toate intr-un perimetru de 1 km si care transmiteau un feeling nemijlocit de Costinesti/Tineretului/1998 sau pe-acolo. Trist. Ma intrebam ce ar fi zis aia care pareau mai conaisseuri pe acolo daca ar fi ajuns, intamplator, in timpul saptamanii, la Baraka intr-o seara de iulie. Probabil si-ar fi plantat cortul si nu s-ar mai fi dat dusi pana la Craciun :).

3. Massive Attack, octombrie, Esch sur Alzette. Mda, ce sa zic, nu m-am omorat. Martina Topley-Bird a ucis deschiderea asa cum ucizi o pasare cantatoare, dupa care ei pareau cam "la contract". Evident ca nu m-au atins deloc ecranele cu mesaje militante in luxemburgheza (da, chiar e o limba si chiar e vorbita :) si, per ansamblu, mi s-a parut mult mai misto ce s-a intamplat la Bucuresti (adica acelasi concert, dar mai cu suflet). M-am enervat ca au fumat toti francezii in sala, desi era interzis, si nici macar jointuri, decat tigari, like wtf... S-au aprins si alea, dar pe final, a fost greu pana s-a riscat primul...:). Mda.

4. Lulu, piesa jucata de teatrul din Sibiu, regia lui Purcarete, noiembrie, Esch sur Alzette. Of. Cu ce drag m-am dus. Topaiam de-a dreptul. Teatrul din Sibiu, rispect, i-am vazut cu Othello regizat de Andrii Zholdak (I love you, you are my theater hero!), Purcarete, n'est-ce pas?, piesa in limba romana, toate premisele sa fie bine. Si, normal, ca Murphy n-a trait degeaba, n-a fost, fir-ar sa fie! Urlete, nuditate stridenta si nenecesara, burti (a durat aproape 4 ore si se putea termina lejer dupa 2), tema perimata (femeile sunt curve, viata la fel, cam asta ar fi rezumatul), sentiment general de "ce naiba' n-am stat eu acasa?". Of.

Am ratat asa: Archive & Diana Krall (nu m-am mobilizat la timp cu biletele), Bat for Lashes (depresie, frig, n-am mai iesit, I know, shame on me!) si ceva festivaluri locale la care mi-a fost lene sa ma duc. Vanez aprig Filarmonica locala, ma gandesc sa dau o sansa orasului Trier in terms of clubbing si mai vreau la petreceri in Leuven. Et vous, ça va bien?

Later edit: just to be on the safe side, acum ca am vizitatori noi si mai curand circumspecti vizavi de capacitatea mea de a scrie/gandi articulat: "decat tigari" era o ironie...

this is home...

2009-11-11T13:19:00.001+02:00

enraged

2009-11-06T11:47:00.003+02:00

Am 1001 chestii de spus despre povestea copiata mai jos (intreg contextul discutiei se gaseste aici), dar imi dau seama ca orice comentariu e de prisos. Un singur lucru voi a sti: de ce merg bani publici catre o institutie al carei obscurantism e la nivelul Evului Mediu?

Poate participa mama la botezul copilului ei?
Aceiasi intrebare i-am dat-o si Duhovnicului meu va redau mai jos raspunsul Dlui

Referitor la botez este de absolută necesitate cercetarea Sfintelor Canoane ale Bisericii Ortodoxe, pentru a primi un răspuns clar.
"De va naşte femeia, şi pruncul este în primejdie (de moarte), după trei sau cinci zile, să se boteze acel prunc, dar se cuvine ca altă femeie botezată şi curată să-l alăpteze; iar mama lui nici să nu intre în dormitorul, unde este pruncul, şi în general, nici să nu se atingă de el, până ce nu se va curaţi după patruzeci de zile şi va primi de la preot rugăciunea" Canonul Sf. Nichifor 38.
Ce deducem din acest canon?
1. Dacă copilul a primit botezul, reiese că el sa curăţit, este curat de toate păcatele sale. Iar mama nu este curată, pentru curăţirea obişnuită pe care o are orice femeie după naştere;
2. Mama nu are dreptul, în perioada de necurăţenie nici să se atingă, nici măcar să intre în camera în care se află pruncul;
3. Până nu primeşte rugăciunea de la preot, ea se consideră necurată, deci nevrednică de a intra în biserică, dar şi a se atinge de copilul botezat;
4. După obiceiul Bisericii Ortodoxe, rugăciunea este corect de a fi citită numai după ce sa încheiat perioada de curăţenie şi copilul a fost botezat;
5. Deci nici de cum nu poate intra mama în biserică, neavând rugăciunea săvârşită şi perioada de curăţenie încheiată;
6. Mai mult ca atât, Biserica interzice prin Sfintele Canoane ca la botez să participe soţ şi soţie. De ce? Pentru că ei devin cumătri între ei, părinţi spirituali ai aceluiaşi copil, cu alte cuvinte, frate şi soră. Canonul zice despre preoţi: "De nu va fi alt preot, singur, preotul sa-şi boteze pruncul său, iar el, sa-l boteze cu alt primitor (naş). Iar el, de va fi primitor (naş) pruncului său, atunci se desparte de femeia sa, adică de mama pruncului, pentru că s-au facut între dinşii cumătri" - Trebnic, 102. Chiar dacă preotul se face primitor al copilului său, el devine un alt grad de rubedenie cu mama copilului, cel spiritual. Tot aşa şi cei doi părinţi, care participă la botez.
7. Aşadar, există 2 motive pentru care mama nu are voie să stea în biserică în momentul săvârşirii Botezului, adică necurăţenia, sau lipsa de rugăciune, pe care Biserica o săvârşeşte la sfârşitul botezului şi pericolul de a deveni fraţi duhovniceşti cu soţul, prin participarea ambilor la botezului copilului lor.

De fapt, ma mai roade o curiozitate: de ce oameni care n-ar gandi si n-ar face niciodata lucrurile de mai sus, isi boteaza copiii? 'Cause there are plenty out there...

ne meritam soarta

2009-11-04T12:19:00.002+02:00

asta e logo-ul uniunii studentilor din romania. noapte buna...

later edit: dragi studenti, cand vi se mai par cool simboluri comuniste precum stema cu secera, cititi interviul asta.

crapa-mi-ar capul ala prost

2009-11-03T17:07:00.003+02:00

vineri am primit un mail de la una dintre tipografiile cu care lucram, mail destul de cacacios redactat, de altfel (in terms of harshness towards the recipient), care ma informa ca am gresit un deviz estimativ. cum ar veni, le-am cerut alora de voiau o publicatie mai putini bani decat facea, aia deja semnasera ca dau cat le-am zis eu si acum trebuia sa ma fac de cacat si sa ma duc iar la ei cu "sarumana, am gresit".

desi nu era o suma neaparat mare si desi aici cultura greselilor e extrem de permisiva, mai ales in ceea ce priveste incepatorii, mandea a luat-o razna. m-am holbat un pic nauca pe devizul meu si pe factura tipografiei, n-am inteles mare lucru, dar am decis, oricum, ca au dreptate (clar, nu?) si am inceput sa derulez scenarii apocaliptice.

fiind vineri dupa amiaza toti colegii mei spalasera, fireste, putina, asa ca nu aveam cu cine sa ma sfatuiesc. am chibitat vreo doua ore cu ochii in lacrimi, mi-am administrat bocanci figurativi in gura si m-am tarat acasa. am continuat procesul antementionat pe parcursul intregului weekend, in ciuda sfaturilor de bun simt primite din toate partile. cand mi-era rusine sa mai zic ce proasta si incompetenta sunt eu, ma prefaceam ca vorbesc lejer despre ce se vorbea in jur si in cap crosetam cu incapatanare la concluzia implacabila ca sunt basket material, cel putin pe acest job.

to make it worse, am avut luni liber, asa ca am avut mai mult timp la dispozitie sa ma gandesc la toate aceste lucruri minunate. azi am venit la birou hotarata sa imi asum greseala, sa mai spun o data la toata lumea "sunt proasta, dar va rog nu ma trimiteti inapoi sa mor de gripa porcina in pat cu un pacient care asculta manele pe telefon" si, eventual, sa-mi fac sepuku sau ce se cere in astfel de ocazii.

studiind calm si cu o colega experimentata langa mine, am descoperit ca gresisera aia. le-am scris si au confirmat ca e cum zic eu (si nu si-au cerut scuze, mama lor de nemernici). bai, cum sa fac sa am putin, doar putin, mai multa incredere in mine?

cetatile mele sasesti

2009-10-29T23:00:00.003+02:00

am vazut acum vreo trei zile vreo 30 de nuci recolta 2009 pe masa din gradina. ca orice roman precaut le-am lasat la locul lor, sa nu zice nemtii ca punem mana. ieri tot acolo erau, azi la fel. am decis sa le luam.

cum vecinul de alaturi trece mereu pe langa gradina de dimineata, am dedus ca el le-a lasat acolo. de data asta asta n-am mai ramas datoare, ca la faza cu "buna dimineata" in romana (el) si "ai luat mere mama" (eu, in gand).

am compilat o punga cu vreo 7 sortimente de ceai, am gugaltranslatat ce era de spus (Vielen Dank für die Walnüsse) si maine dimineata plantez coletul pe masa.

pai da :)!

romania, the land of culture*

2009-10-16T16:24:00.004+03:00

am ajuns azi la targul de carte de la frankfurt si, fireste, m-am repezit avida la standul Romaniei. lipseau stergarele si paharelele de tuica, as a matter of fact arata chiar bine. maine era ceva discutie cu cartarescu si traducatorii lui. misto. pe o plasma se proiectau imagini din arhiva nationala de film, din perioada 1912-1914 (si cred ca mergeau inainte cronologic). i-am vazut pe Regele Carol si Regina Elisabeta, Pelesul nespus de frumos (stiati ca avea o fantana arteziana in curte?), imagini de la o parada militara pe Calea Victoriei si oameni la patinoarul din Cismigiu.

stateam pe scaun si incepusera sa-mi curga lacrimile, cand au aparut ei. cenusii, cu privirile niciodata directe, inceputuri de chelie si costume urate. mereu putin mistocari. au zis ceva de genul "cam pufoasa elisabeta asta". se uitau si ei la proiectie cand a venit un domn sa intrebe cu cine de la standul romaniei poate discuta (in engleza). ei ii spuneau in romana "stati sa vina doamna anghelescu, acum se intoarce" si se uitau la el asteptand sa plece. cand tipul a insistat, unul dintre ei s-a ridicat cu greu si a inceput sa-i vorbeasca in franceza.

apoi s-au animat brusc, pentru ca aparuse leonard orban. spinarile lor de politruci au misculat repede in preajma lui, ca sa se introduca, sa dea o limba si sa fie vazuti. stateau, fireste, in fata plasmei pe care se proiectau imaginile la care ma uitam eu. carol murise, deja se proiecta incoronarea lui ferdinand. din pamant s-a materializat si (cred) doamnna anhelescu, care era toata un zambet in fata lui orban si il interoga, afabila: "ia ziceti, ce mai facem?"

vreau sa fac o paranteza. leonard orban este unul dintre cei trei politicieni romani pe care eu ii respect (monica macovei si liviu negoita, daca va intrebati). l-am avut invitat in 2005 la o conferinta (era secretar de stat in ministerul integrarii europene la vremea aceea) si am avut uluirea sa constat ca raspunde la mailuri si la telefoane, ca nu ma tutuieste by default si ca apare punctual si vorbeste la obiect. I know, praise normality. ii respect munca la Comisie si ma gandesc uneori cum se simte el in apartamentul lui la Bruxelles, cand isi vede fratele pe prima pagina din Libertatea, dansand manele cu organizatia de femei PNL sector 4. inchid paranteza.

am vrut sa ma duc la el dupa ce a scapat de minisecuristii din ministerul culturii si sa-i strang mana, dar n-am putut s-o fac. i-am zambit de departe si sper ca a simtit asta.

m-am decis in cele din urma sa intreb daca se pot cumpara carti. evident, ei nu stiau, nu puteau sa spuna, poate maine, in niciun caz cu card, sa mai veniti dumneavoastra pe aici sa vorbiti cu cei de la edituri, avem si nemira, si niculescu, sigur ca da, nu, nu stiu cand sa va mai intoarceti.

stai linistit, domnule (tovarase?). nu ma mai intorc.

*asta era sloganul standului

later edit: stiu o gramada de fete de 20 de ani care isi mananca tineretile cu actualizari de baze de date si confirmari pentru conferintele de presa in agentii de PR si care ar rupe la un targ de o asemenea anvergura, in locul tipilor sus pomeniti.

my long distance affair

2009-10-14T15:07:00.001+03:00

Detalii aici. Do go!

descoperiri de weekend

2009-09-27T16:19:00.007+03:00

windows 7 cool wallpapers (da, stiu, si pe mine ma mira caz fac promo la windows)

and this video

ja, ja, das ist gut

2009-09-23T11:11:00.004+03:00

singura interactiune cu vecinii mei, dincolo de salut, a fost cand capul familiei care traieste in casa lipita de a noastra a venit la masina si a intrebat ce numar e ala. noi am zis Rumanien, el a dat din cap si cam asta a fost. sunt, probabil, 100 de oameni in tot satucul si foarte putini dau semne ca ar sti alta limba decat germana.

azi dimineata am iesit din casa cu fata "de-abia-m-am-trezit-nu-te-uita-la-mine-nu-mi-vorbi-nu-respira-langa-mine" si am luat-o la picior spre statia de autobuz. in fata casei, vecinul si un nene in varsta, ambii in ceva salopete de lucru, discutand.

-Morgen, zice vecinul, cu voce apasata si serios
-Morgen, zic eu, morocanoasa si grabita
-Buna dimineata, zice cu accent nemtesc, dar limpede si distinct, nenea in varsta.

bai, am murit. mi s-a latit zambetul pana la cer si inapoi. de unde a stiut, unde s-a uitat, cine i-a zis?

buna sa-ti fie inima :)!

the spaghetti incident

2009-09-19T11:47:00.001+03:00

drawn by the lamb of God.

fight the fog

2009-09-18T21:22:00.005+03:00

Andrada a scris in seara asta un text usor nervos, intitulat Nu vreau sa plec din Romania. Am citit, mi-am dat cu parerea, mi-a raspuns si apoi mi-a lasat un mesaj care clarifica inca niste lucruri pe messenger. I-am raspuns. Am sters partea privata si am lasat ce am simtit nevoia sa impartasesc.

sahara penguin: era un urlet isteric de-al meu din seria - LASATI-MA FRATILOR IN PACE CU EMIGRAREA VOASTRA CU TOT
eu: bai, Romania chiar e un loc misto
eu: dureros de misto
eu: si de viu
eu: si de adevarat
eu: dar e greu sa mai vezi asta uneori
eu: eu cred ca cei mai multi oameni pleaca sa se limpezeasca
eu: sa-si aminteasca cum era cand li se punea un nod in gat
eu: cand urcau pe varful unui munte sau plonjau in marea neagra direct din cortul de pe plaja
eu: si cei mai multi reusesc sa gaseasca un sens si de capatul celuilalt al podului
eu: si la, scuze
eu: sunt o de-aia care nu mai vorbeste corect deja :))
eu: si de acolo, de LA capatul podului
eu: se uita foarte fericiti, in esenta, la locul lor de bastina
eu: pentru ca e tara lor
eu: asta nu trece niciodata
eu: vorbesc de parca ar fi o boala :)
eu: in fine
eu: am inceput sa scriu la conversatia asta
eu: fiindca tu nu esti online si nu raspunzi
eu: mai curand ca la un monolog
eu: asa ca o sa-mi permit sa pun bucata mea
eu: contextualizand dialogul
eu: pe blog

Si mai vreau sa adaug cate ceva. Uneori ti-e atat de cumplit de dor ca nu mai poti respira. Alteori te uiti la stradutele pe care treci cu masina si te gandesti ca esti de fapt in Brasov si o sa te intorci acasa curand. Sunt zile in care te uiti de jur imprejur si vezi numai straini preocupati aproape mereu de proceduri si aproape niciodata de rezultat. Si uneori asculti Corina Chiriac in sufragerie si canti sa o poftiti va rog frumos la masa mea cand va-ntalniti cu fericirea, strada sperantei la parter. Si iti vrei inapoi jobul ala innebunitor in egala masura in bine si in rau, ba nu, ba da, ba nu, ba da, bine, ba nu. Si te gandesti cine pune in Baraka, daca o fi loc la Green sau de ce mama naibii nu ti-ai dat seama ca anul asta e Festivalul Enescu.

But I wouldn't come back, not for anything in the world. Unless (later edit) this would happen.

soc cultural

2009-09-16T13:57:00.002+03:00

Am fost azi la primarie in Jarmania sa ma inregistrez. Eram pregatita de balamuc nefiind vorbitoare de germana si neavand inca un contract de inchiriere semnat. Faza e ca 1. au vorbit cu mine in engleza, 2. au scris in formular adresa pe care le-am zis-o eu (era corecta, dar puteam sa zic absolut orice imi trecea prin cap). 3. nu mi-au cerut niciun contract de la angajator, au scris, din nou, ce le-am spus eu.

Tiparit, semnat, buna ziua si mai poftiti pe la noi. Cica or sa-mi trimita prin posta inca un formular sa-l semnez si pe ala.

Wow. I mean really wow (copyright Mitzy).

la vita novella*

2009-09-14T16:03:00.004+03:00

Locuiesc in Germania, intr-un satuc langa granita cu Luxemburg. Casa mea este ultima de pe strada si prin fata ei trece raul Moselle. Hence we call it Moselstrasse.

Vecinii mei sunt italieni, vorbesc numai germana si au un caine, o pisica si doi iepuri. Iepurii stau in custi intr-o gradinuta pe o latura a piatetei unde parcam masina. In mijloc e o fantana cu doua bancute langa ea. Din cand in cand, iepurii au voie sa se plimbe liberi. In sat exista un magazin unde se gaseste cea mai buna paine din lume, o retea de drumuri de bicicleta perfect asfaltate, de obicei pe langa rau si multe pisici. Mine will soon join them.

Lucrez in Luxemburg, intr-un birou mare, pe care il impart cu un coleg. Il cheama Cornelius, i se spune Kees si este olandez. Mi-a povestit cum face gem de prune la cazan in curte, impreuna cu copiii lui. Gemul se va vinde la un targ la care se strang bani pentru cauze umanitare. In echipa mai sunt si Leona (NL), Dominique (FR) si Anette (SV). Nu am incercat sa gasesc romanii de aici sau sa ma imprietenesc cu ei.

Proprietarul casei in care stau este englez si locuieste concomitent in Belgia si Italia, cu halte in Franta, unde tocmai si-a vandut ferma din Burgundia. Face vin, cumpara antichitati si este un boem irecuperabil. Avem trecuta in contractul de inchiriere obligatia de a avea grija de gradina casei, in special de trandafirii lui. Sper sa le oferim un compost de calitate :).

Am o bicicleta noua pe care o tin intr-o pivnita pe care nu o pot incuia. Nu exista nimic care sa o incuie si proprietarul considera ca nu am de ce sa fac asta, pentru ca va disparea niciodata nimic de acolo. So far he was right.

Prietenii mei traiesc in Luxemburg, Belgia, Olanda si Germania si incerc sa nu treaca niciun weekend fara sa ii vad macar pe unii dintre ei. Uneori, cand ascult cantece romanesti, desi sunt vesela, imi dau lacrimile.

Sunt relaxata si fericita. It is all I have hoped for and more. As vrea sa pot sa ii aduc langa mine pe toti oamenii dragi care merita sa se bucure de un loc care functioneaza pe baza de bunavointa si incredere.

We will have tea.

*nu cred ca exista cuvantul asta.

Later, very important edit: Si multi prieteni de-ai mei traiesc in Romania, putin mai departe, dar foarte aprope.

stay down, do you want to mess me up?

2009-09-04T12:33:00.003+03:00

there's a bluebird in my heart that
wants to get out
but I'm too tough for him,
I say, stay in there, I'm not going
to let anybody see
you.
there's a bluebird in my heart that
wants to get out
but I pour whiskey on him and inhale
cigarette smoke
and the whores and the bartenders
and the grocery clerks
never know that
he's
in there.

there's a bluebird in my heart that
wants to get out
but I'm too tough for him,
I say,
stay down, do you want to mess
me up?
you want to screw up the
works?
you want to blow my book sales in
Europe?
there's a bluebird in my heart that
wants to get out
but I'm too clever, I only let him out
at night sometimes
when everybody's asleep.
I say, I know that you're there,
so don't be
sad.
then I put him back,
but he's singing a little
in there, I haven't quite let him
die
and we sleep together like
that
with our
secret pact
and it's nice enough to
make a man
weep, but I don't
weep, do
you?

Thank you Dani for advocating Bukowski so passionately :).

de ce majoritatea ONG n-au nicio treaba cu lumea reala

2009-09-03T11:49:00.000+03:00

Acesta este un citat:

"Forumul Societatii Civile din Bratislava (16- 18 septembrie), organizat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe (CEE Trust) este o intrunire fara precedent la care se vor regasi persoane si idei care lucreaza pentru imbunatatirea societatilor in Bulgaria, Republica Ceha, Ungaria, Polonia, Romania, Slovacia si Slovenia..."

1. Se adoarme cam pe la "fara precedent"
2. Si google automatic translation il traducea mai bine.

Nu mai intru in alte detalii.

D'après lui le Bordeaux

2009-08-25T20:51:00.005+03:00

L-am cunoscut pe Adi Stanciu la finele lui 2008, la MaiMultVerde. Facea cu noi, alaturi de Cosmin Alexandru, un curs/exercitiu de cartografiere organizationala slash teambuilding. Doi oameni frumosi, veseli, sclipitor de inteligenti si cu o ironie muscatoare. Tin minte ca eram atunci intr-un hardau depresiv cat China, dar ca mi-era imposibil sa raman bosumflata stand la aceeasi masa cu ei. Le-am pastrat amandurora o amintire zambitoare si plina de respect.

Am aflat azi ca Adi Stanciu a decis sa emigreze si ca s-a mutat in Franta. Am citit la el pe blog randuri pe care am incercat sa le astern pe hartie (vorba vine hartie, dar intelegeti ideea) de nenumarate ori. N-am putut sa-mi duc vreodata ideile la capat. Sau poate mi-a fost teama sa le pun atat de percutant in scris. E dureros de limpede si de adevarat ce spune el:

"Scriam pe blogul lui Cosmin o întâmplare de acum 3 zile. Eram la coadă la casă la un magazin de bricolaj din zonă unde am devenit “key account” peste noapte la câte fleacuri tot aflu că trebuie să cumpăr. Nu era coadă mare, dar se mișca încet. La un moment dat întrezăresc cu coada ochiului un individ care își împingea coșul, insinuant, încet, înspre fața cozii. M-am crispat, gata de ceartă. Când am ridicat ochii am realizat că omul venise să citească mai îndeaproape niște etichete la casă. Nu de România fug, de fapt, ci de ceea ce a ajuns să scoată din mine. Nu sunt suficient de tare pentru a trăi în propria mea țară, pentru a face față apetitului ei de dezumanizare. (...) Mi-am pierdut și speranța că voi apuca o altfel de țară și răbdarea de a trăi în ea și de a-i gusta frumusețile, spiritul și umorul, pierdute printre râuri înecate de PET-uri, șoferi agresivi și mitocănie generalizată. Pur și simplu nu mai fac față avalanșei zilnice a urâtului. Am ajuns să trăiesc într-un strat ultra-subțire al societății, un fel de exilat în propriul meu oraș natal. Nu mai pot și nu mai vreau asta. Nu mai vreau să rezolv dilema dacă e bine să-mi cresc fata în principii umaniste, sau trebuie să o înrăiesc ca să facă față lumii în care va trăi."

Restul textului este aici. Nu cred ca mai e ceva de adaugat.

in brief

2009-08-24T01:26:00.003+03:00

De la Maastricht la Luxemburg am executat asa:

1. Scapat cutie de bomboane de ciocolata pe jos in timp ce incercam sa ma uit pe capac sa vad care cu ce e. Strans bomboane de la picioare, executat un lego complicat (fiecare are alta forma si nu intra decat la locul ei) si doar partial reusit pentru a le pune la loc.

2. Varsat lapte in chestia aia unde iti pui picioarele sub torpedou (aveam o sticla luata de la benzinarie si traiam cu impresia ca am insurubat bine capacul). Am sters cand am ajuns acasa, am strans diversele ambalaje stranse pe drum, m-am dat jos din masina si

3. Am ridicat capacul pubelei si am aruncat susnumitele ambalaje + cheile de la casa inauntru. Pubela era, din fericire, goala, dar, din nefericire, adanca. Dupa ce am incercat fara succes sa ma arunc cu capul inainte, am pravalit-o pasional la pamant si m-am varat pe coate inauntru, unde am dibuit, in capatul ce mai indepartat, cheia.

Am spalat cheia cu sapun.

L.E. Cica chestia aia de sub torpedou NU E FACUTA ca sa-ti pui in ea picioarele.

how else?

2009-08-18T15:09:00.003+03:00

totul este exceptional de bine organizat, toti sunt amabili si binevoitori pana la greata de zambet si toata lumea te sfatuieste sa o iei incet, sa te acomodezi si sa pui toate intrebarile care iti vin in minte (despre job, despre casa, despre viata in luxemburg, despre orice altceva).

orice problema se rezolva imediat. eu nu reuseam sa accesez netul, am sunat la numarul asistentei tehnice si s-a rezolvat instantaneu. however, au trimis si-o duduie la 10 minute dupa, sa verifice daca e totul in regula, daca merge imprimanta (mergea) daca vreau sa-mi schimbe tastatura (n-am vrut), daca am toate parolele (le aveam), daca am o intrebare (nu :)

sefa departamentului a venit sa ma intrebe cum imi e si, cand i-am zis ca toata lumea a fost super draguta, s-a uitat lung la mine si a zis, destul de mirata: "of course, how else?"

doamna, habar n-aveti...

trebuie sa pontez 7 ore jumate pe zi, in ce regim vreau eu intre 7.30 si 20:00, dar cu obligatia de a lua macar jumatate de ora pauza de pranz si sa nu lucrezi mai mult de 10 ore pe zi under no circumstances whatsoever... sunt si ceva core hours - 9:30-12:00 si 14:00-16:30 (si da, mi-e dor ca ele sa inceapa la 11:00 in caz ca te intrebi :), dar sunt absolut doable. mi s-a inmanat un entry plan care acopera primele doua saptamani; in mare trebuie sa ma acomodez si sa inteleg cum se lucreaza. de-abia dupa discutam job description si training map. sunt sigura ca or sa apara probleme, ca vor fi momente cand va fi greu, ca o sa am frustrari si nervi. deocamdata, insa, ma ciupesc usor de mana.

a, si limba default pe acest computer era, ieri cand l-am deschis prima data, romana...:)

as vrea

2009-08-13T11:31:00.000+03:00

as vrea sa scriu despre kerouac si despre cautari de sine dureroase. despre depresii, bocanci si negru. mult negru. sa-mi fac cruce la cioran si la metal. sa imi aleg o facultate, sa incerc sa inteleg ce-i cu manga si sa tremur gandindu-ma daca ma lasa sa stau toata noaptea la mnac.

sa mai fie vama vama (vad ca am o obsesie recurenta cu vama) si nasul nas. si floarea soarelui la locul ei.

sa strang bani. eh, la asta n-am fost buna niciodata si ma indoiesc sincer ca voi fi vreodata. da' sa strang bani pentru o toala sau o excursie sau o carte. sau o caseta :)). nu poti sa derulezi un stick cu muzica cu un pix de-ala de plastic transparent, cu mina albastra. sa beau vodca.

sa ma trezesc la 6 dimineata ca sa ma duc sa traduc. sa nu stiu de facebook, twitter, blogging, youtube, grooveshark, roaming, webmail si digipass. sa merg cu trenul toata noaptea printre borfasi, sa ajung in Belgrad si sa sar in primul autobuz de Vukovar.

sa am schengen pe pasaport :). sa merg la tigani la brasov si-n crai.

sa ies in maguy si sa visez la sziget.

sa pierd nopti cu vin ieftin si obsesii recurente. sa citesc real k, printul :). sa merg in web. sa ies in strada pentru pace.

sa descopar prima oara Ambientul si Budapesta. sa fiu in primul rand la Iggy Pop.

je suis l'ombre longue de ma jeunesse. les neiges sont encore ici.

naturalhigh dot nl

2009-08-09T16:02:00.016+03:00

primul weekend in patria adoptiva se intampla, fireste, in afara ei. in olanda, la marea nordului, in zeeland. ze land, indeed. am tot stat sa ma gandesc cum sa scriu. dincolo de filmul "eu scriu in romana, cine stie cine citeste si apoi se fute vama" alta obiectie n-am gasit. dar n-am putirinta.

nu gasesc vorbe sa descriu plaja imensa, marea neasteptat de calda, terasa de chill (cu tot ce trebuie - mesele din lemn uzat, muzica perfecta, canapele si barul marinaresc), sutele de zmee zburand in aer si felul in care se inclesteaza bratele la carma unuia. copiii blonzi si fericiti. cainii zburdand (fara covrigi in coada :). scoicile. masinutele propulsate de zmeul perfect intins de vant. God bliss.

asteptam sa scrii

2009-08-04T19:54:00.003+03:00

azi n-am facut mai nimic. cea mai zguduitoare chestie care s-a intamplat a fost ca am iesit cu o para in balcon, s-a asezat o albina pe mana mea, eu m-am speriat si am scapat para. in fata geamului vecinilor.

am fost over guilty din cauza apucaturilor nationale de a azvarli de colo colo cu chestii si am dat fuga jos sa recuperez fructul. pe drum a trebuit sa sar peste un limax (am fobie de melci), dar eram atat de preocupata de problema incat am reusit sa-l aproape ignor.

nu poti sa fii romanca, sa ajungi de 10 ore in luxemburg si sa te apuci sa arunci cu chestii peste balcon, chiar si accidental. eu una n-am putut. o sa incep, totusi, sa ma antrenez. incep maine cu un pet, gen ma fac ca il lansez peste balustrada si, in ultimul moment, sufocata de culpa morala, ma opresc, eventual imi dau si doua palme.

mai incolo va povestesc cum creste iarba si ce-am vorbit cu un fluture.

pentru Dragos

2009-07-31T21:04:00.002+03:00

let there be kindness

2009-07-29T14:29:00.006+03:00

sloboz

multumesc bucuresti, multumesc romania. o excursie de o ora prin oras, pe bicicleta, fara casti in urechi a fost suficienta pentru a usca orice urma de lacrima. plec de unde trebuie, cand trebuie si cum trebuie. this place is fucking hopeless and so are most of its people. la revedere gropi, praf, taximestristi, scrumiere golite pe geam, sticle de plastic azvarlite te miri unde, prostie, agrestivitate, manele, ura, smecherie, zgomot, furie, neputinta. singurul lucru pe care-l regret e ca n-am plecat mai devreme.

asa incepusem sa scriu pe blog proaspat intoarsa din oras. am gmail deschis in paralel si, verificator compulsiv de mail fiind, m-am intrerupt ca sa vad ce-a intrat in inbox. am deschis si am citit:

Subject: inainte de plecare

"Voiam sa-ti spun ca esti unul dintre cei mai frumosi oameni pe care-i cunosc. Si ca desi ti-am zis ca de egoista ce sunt ma bucur sa te stiu in Romania, ma bucur poate si mai tare ca pleci. (Sper numai sa am si eu curajul, candva) Sunt sigura ca-ti va fi bine si astept nerabdatoare sa vad cum furia mocnita si tristetea de pe blog se vor transforma in zambete si iar zambete. May it be a lovely run."

m-am topit, fireste. nu, furia nu s-a oprit, mocneste in continuare. dar tori sau alanis sau cineva bun si frumos ca ele si ca fata care a trimis mesajul de mai sus :) canta la un moment dat, nu-mi amintesc unde, "in the end, only kindness matters". sunt de acord. n-am lasat tara asta sa ma intunece atata amar de timp. let there be kindness, let there be light.

multumesc, draga mea. esti mai curajoasa decat crezi. te astept oricand vrei sa faci pasul. and here's one for you :).

din pamant srl

2009-07-22T12:11:00.003+03:00

plec de bunavoie, dar parca ma smulge cineva din pamantul in care am implantat radacini, am imprastiat frunze si am crescut cateva flori.

plec de bunavoie, dar inima mea se sfasie la fiecare intersectie in care masinile claxoneaza isteric.

plec de bunavoie, dar niciun strop de voie buna nu se lipeste de mine cand ma uit in jur si incerc sa-mi intiparesc oamenii pe retina si in inima, sa-i tin in mine, sa nu-i las sa se indeparteze, sa uit ca n-o sa-i mai vad aproape in fiecare zi.

nu pot sa raman, nu pot sa nu incerc.

de ieri pisica are cip si pasaport. plec.

cerul n-a fost niciodata mai albastru. stiu ca europa e mica, de fapt, ca low cost-urile prospera si ca, la o adica, pot sa ma intorc si intr-o luna. ca nimic nu e definitiv si ca eu iau decizii.

de asta mi-e frica cel mai mult.

recunosc ca nu stiam ca iubesc atat de mult locul asta. recunosc ca nu stiam ca il pot iubi asa. cand te mana furia inainte, uiti ca poti iubi.

imi suna atat de patetic refrenul de jale pe care mi-l torc in minte. "tara mea, tara mea". who the fuck talks like this anymore?

da, stiu ca sunt melodramatica.

daca as gasi o bucatica de pamant intre betoane m-as intinde pe ea sa simt ca-mi lipesc fata de locul asta miraculos si blestemat.

ma gandesc mereu la un paragraf din La Medeleni. dupa moartea lui mos Gheorghe, Olguta se duce la grajduri si se suie in trasura pe care o conducea el cand era in viata:

"...Acolo, pe capra trasurii neclintite, fara de cai, fara de haturi, un copil plangea cu mainile pe ochi.

Si Dumnezeul minunatelor povesti nici nu trimise ingeri sa se inhame zburatori, nici nu cuprinse de la spate pumnii uzi, dandu-le haturi, nici nu sopti cu un zambet bland:
- Mana mata, duduita".

now fuck off and die

2009-07-02T11:42:00.002+03:00

dupa imprastierea de sange pe pereti pe care am imaginat-o anul trecut cand mi s-a furat bicicleta, am zis ca nu ma voi repeta in acest sens pentru nimic in lume. drept care, cand mi s-a furat bicicleta acum doua saptamani din nou!!!, nu m-am mai agitat, n-am mai injurat, n-am mai scris posturi de o sanatate mentala indoielnica pe blog si nici nu m-am mai holbat isteric pe strada la orice bicla asemanatoare.

din fericire ii luasem lui tata una de ziua lui (saracu') si o folosesc deocamdata pe aia. toata frustrarea stransa cu ocazia recentului furt a explodat azi la un cacat minor, come to think about it, dar atat de al dracului de relevant pentru categoria "de-aia n-o sa mearga niciodata nimic aici".

bicicleta mea a fost furata de langa primaria capitalei (intrarea de pe anghel saligny), sub nasul celor 3-4 gardieni care freaca menta prin poarta si a caror principala ocupatie pare sa fie pastrarea locurilor de parcare pentru jeep-urile maharilor din primarie. nu m-am dus atunci la ei sa-i intreb, mi s-a parut prea penibil cu totul. however, azi, cand faceam un slalom lent si indemanatic (da, take my word for it, merg excelent pe bicicleta si n-as pune niciodata un pieton pe trotuar intr-o situatie de risc sau de disconfort), unul dintre pazitorii de parcare drapat in uniforma de gardian ma apostrofeaza:

"claxonati, doamna!"

mi-e clar ca era multa furie adunata (nici eu nu stiam cata), pentru ca am vazut rosu in fata ochilor la propriu. frate, nu te cred! treaba ta e sa nu mi se fure bicicleta de sub nasul tau, nu sa-mi spui cum sa merg pe ea sau cum si cand sa claxonez. m-am oprit si i-am comunicat tembelului chestiunea, iar el a reactionat cu una dintre atitudinile pe care le urasc cel mai mult in romania: cand n-a stiut ce sa spuna, a bagat ochii in pamant si a devenit mut. m-am apropiat ca sa fortez contactul vizual si replica, a continuat sa se joace de-a babuinul autist.

as putea sa stau cu capul intr-o buda o saptamana si sa vomit in continuu sila. da, stiu ca fac din tantar armasar, dar a fost ceva adunat care a sifonat cu mare putere.

bai, faceti-va treaba. atat. in felul asta. eu plec, dar poate mai ramane cineva sa stinga (aprinda?) lumina.

sa mai zicem si de bine

2009-06-22T18:09:00.003+03:00

in acest noian de incapacitate, absurditati si prostie care este romania, prin extenso si web-ul romanesc, salut acest proiect salutar denumit, cum altfel, salutbucuresti :), in special partea de harta, care a salvat fundul meu incapabil de orientare in spatiu de multe potentiale rateuri in cautarea unor strazi.

brava, nene :)!

dj cioko

2009-06-19T18:01:00.004+03:00

nu ratati nici blogul...

in seri ca asta

2009-06-17T21:16:00.003+03:00

cand aerul e limpede si racoros

si oamenii sunt putini pe strada

si inca si mai putini in parcuri

sau poate doar par asa

rarefiati

in seri ca asta cand orasul are un miros

altfel decat cel de plumb

greu

si, daca intinzi narile macar putin

poti sa auzi teii fosnind

si parca si claxoanele se sfiesc

si incrucisezi ochii cu o mogaldeata

vesela si inocenta

de manuta cu mama ei

in seri ca asta romania te doare

mai rau ca niciodata

amar de mediu

2009-06-06T11:51:00.005+03:00

Ieri a fost Ziua Mediului, lung prilej de vorbe si de jelanie, aoleo, murim, nimeni nu face nimic, mai bine ma sui in masina si ma duc la Vama in weekend prelungit, beau bere, arunc sticlele in mare si injur gunoaiele din jur ca sa uit ca vine Apocalipsa. Nu, eu n-am facut asta, eu am onorat invitatia la prima editie a Galei de Excelenta pentru Mediu, organizata de Ministerul Mediului la Palatul Parlamentului.

M-am dus cu bicicleta si-am cautat intrarea E4, dupa cum scria pe invitatie. E una din alea din deal, thank you very much si, cand am reperat-o, flacaul din poarta a zis ca pe acolo intra doar organizatorii (?!). Voia ca eu sa ma intorc la baza dealului si sa intru cu masinile, dar l-am convins ca e ok sa o iau si pe la el, ca sa nu mai urc o data. Am intrat, am ajuns unde trebuia sa fiu si m-am apucat sa leg bicicleta de un stalp. Instantaneu au aparut SPP-istii langa mine si cred cu toata taria ca, daca nu eram imbracata la tol festiv si pe toace, flacaii ar fi fost mai rastiti si mai aprigi. Asa stand lucrurile, cu toate ca se uitau la mine ca la verisoara lui ET, discutia a decurs politicos dupa cum urmeaza:

- Deci (omniutilizabilul substantiv, verb, atribut, conjuctie, interjectie) bicicleta nu poate sa stea aici
- De ce?
- Ca nu se poate.
- De ce?
- Ca...aaa...bate la ochi
- Cum adica bate la ochi? Ce, e pornografie infantila? E o bicicleta, in ce fel deranjeaza?
- Deci (aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!) va rog eu frumos, nu poate sa stea aici.
- Aveti aici zeci de locuri de parcare pentru masini, toate ocupate. Eu am venit cu bicicleta la o gala de mediu, de ziua mediului, si dv. imi spuneti ca nu pot s-o las legata de un stalp pe trotuar fiindca bate la ochi?!
- ... stati sa vorbesc cu seful...

To cut the long story short, am fost redirectionata gratie directivelor sefului undeva in dreapta scarilor de la intrare, acolo unde nu vedea nimeni nenorocita de bicicleta. Privirile care m-au acompaniat de-a lungul intregului proces erau atat de socate de parca as fi venit calare pe o matura pe care as fi infipt-o in mijlocul gazonului unde ea ar fi inceput sa cante sau asa ceva. Anyway, am parcat bicicleta si am intrat.

Gala de Excelenta a Mediului organizata de Ministerul Mediului avea loc intr-un saloi imens, luminat de nenumarate candelabre cu toate becurile in functiune (puteau sa arda la jumatate din capacitate fara sa observe cineva ceva) si incalzit ca o sauna de reflectoare si de acoperisul tip geam de sera (niciun strop de ventilatie, aer conditionat sau macar o fereastra deschisa). Cireasa de pe tort: se putea fuma. La Gala Mediului, in Palatul Parlamentului, in 2009, in Europa, pe toate mesele erau scrumiere si mai toti mesenii profitau de prezenta lor.

Prima sectiune din program, premiile de excelenta, cum ne fu vorba. Decernate de Ministerul Mediului...Ministerului Mediului si altor initiative guvernamentale. Si se fuma. Era foarte cald. Pe plasme clipoceau imagini cu raul/ramul si se auzea muzica de nai. Pe scena textul era in concordanta cu plasmele. Pe hol se pregateau calusarii. Ascunsa langa gard, bicicleta ma chema la normalitate. Dupa o ora de chin, am ascultat-o.

P.S. Am parafrazat titlul blogului lui Vlad Petreanu pentru ca mi s-a parut cea mai potrivita metafora pentru sentimentul pe care l-am incercat dupa toate cele de mai sus.

P.P.S. O plecaciune colegului fumator care a fost cu mine si care nu si-a aprins tigara inauntru, pentru ca nu i se parea firesc sau potrivit. Deci se poate!