omuleti

Saturday, September 30, 2006

Unde esti copilarie cu toboganul tau cu tot?


In locul hardughiei Casa Radio a fost un parc. Un parculet. Cateva alei, cateva banci, un lac mititel si un loc de joaca pentru copii. Se numea Hipodrom. Era vizavi de casa mea si mergeam acolo aproape in fiecare zi. Punctul de atractie absolut era un tobogan imens, din piatra gri, abrupt si alunecos. Ne suiam pe platforma lui si stateam acolo cu orele, dar foarte putini indrazneau sa o ia la vale pe tobogan. Dar tipam, radeam, ne imbranceam, habar n-aveam...:)

La inceputul anilor '80 parcul a fost demolat. A inceput constructia la hidosenie. Au inceput temerile ca urmeaza casa noastra. Au ras toate casele de pe Stirbei Voda, a noastra a ramas, miraculos, in picioare. Era mai pe colt... Era mai inalta, putea in extremis sa treaca drept bloculet burghezo-subversiv. Au si varuit-o inaintea defilarii din 23 august 1989. Au demolat si Tenis Club, ca sa poata organiza parada. Dar nu despre asta voiam sa vorbesc.

Aseara am iesit cu doi prieteni cu bicicleta in oras. Si ei mi-au povestit ca fusesera in parcul Floreasca, unde gasisera un tobogan mare si abrupt. Era...cumva...gri...din piatra gri? Da... Duceti-ma la el!

Poate n-ati fost in parcul cu pricina. Eu nu mai fusesem de o vreme. Arata a parc de...Floreasca. In mijlocul lui troneaza un tobogan de inaltime medie, colorat "atractiv" in rosu si galben. Iarba e tunsa, nici vorba de gunoaie, luminat impecabil. Dar pe o alee mai ferita, unde nu deranjeaza trecatorii si nici amatorii de culori, era toboganul meu. Toboganul copilariei mele. Statea tacut, dar prietenos, in intuneric. Inca mi se parea incredibil de inalt si nu-mi venea sa cred ca "mai traia". Era acolo, cum o fi supravietuit atata timp, unde l-au tinut, unde a stat ascuns atatia ani ca sa reapara in parcul acela? Poate a fost acolo tot timpul si nu l-am vazut eu? De ce n-am stiut? De ce nu m-a chemat la el?

Am urcat pe platforma si am stat acolo. Am vrut sa ma dau, dar posteriorul a mai evoluat ceva de acum 20 de ani...si intr-o rana n-am fost copil enough ca sa ma dau. Acum imi pare rau. Poate o sa ma intorc. Desi, intr-un fel n-as vrea. Am retrait ceva frumos si magic, nu pot sa revin si sa cer din nou o bucatica intacta de trecut. Sunt locuri unde nu trebuie sa te intorci...

Nu, nu vreau sa stiu ca e posibil sa fie unul identic. Sau unul care seamana suficient de bine ca sa lipesc imaginea lui peste amintirea mea si sa spun ca se potrivesc perfect. Nu-mi spune asta. E toboganul meu. Stiu ca e el. Si l-am regasit.

7 Comments:

At 12:10 AM, Blogger kristi said...

foarte frumos, postul asta :)

 
At 11:05 AM, Blogger runbaby said...

multumesc :), sa vezi toboganul ce frumos ii...

 
At 12:08 AM, Blogger ionuţ said...

Lângă toboganul ăsta îmi iau eu uneori prânzul, vara, pe banca din faţa-i.
Senvişul din mână mă salvează de la eticheta de stalker pedofil;))

 
At 1:59 PM, Blogger runbaby said...

Mare noroc cu sandvisul asta...:)). Da' pe tobogan te-ai dat? Eu am luat masuri in directia minimizarii posteriorului si ma duc periodic pe acolo sa ma dau pe tobogan, e genial!

 
At 7:42 PM, Anonymous cristi 832 said...

imi place blogul tau :>

 
At 2:17 PM, Anonymous Lutyk said...

http://vlutic.blogspot.com/2010/03/elefantu-pe-tobogan.html

 
At 11:53 PM, Blogger Grupul Floreasca said...

Buna seara, ne a placut povestea ta si am postat o pe FB Grupului Floreasca. Speram ca e ok cu tine.Daca mai ai si alte povesti poze din Cartierul Floreasca le asteptam cu interes.
https://www.facebook.com/grupulfloreasca/

 

Post a Comment

<< Home