lundi vert

merg pe poteca cu farul de la bicicleta in mana si caut indicatorul cu maimuta si sageata fosforescenta, le gasesc si ma afund in padure spre basi si lasere, trec pe langa oameni frumosi care invart poiurile si rad, beau vin si fumeaza, arunca gunoiul doar in sacii pusi special, se ridica de langa trunchiurile copacilor si incep sa se miste, dansez cu ei, imi place ce pune Vasile, vad fete noi si fete vechi, vorbesc, se face 3 si nu vreau sa plec.

dar trebuie.

pedalez indarjit pe bicicleta, nu trebuie sa intarzii la examen, ajung la doar 1 minut dupa 10 si ma simt in culpa, stau, stau, stau, la 11 ma apuc de dat telefoane si se dovedeste ca proful vine mai incolo, plec la ziua cea mai verde si ma apuc de piarit cu o dezinvoltura care imi aminteste cum e sa-ti placa sa muncesti, impart mere, insigne si snururi, dau interviu, beau cafea ca pe apa, vorbesc, vorbesc, vorbesc!, ma duc la examen, ma intorc, stau in iarba cu sahara penguin si brand new friend, ce verde e iarba!, aud sarmalele reci, fug in herastrau, bat orasul pe doua roti, cad la pat. o ora.

ma ridic.

trec pe sub tunelul intunecat si murdar, nara e inca rece, sunetul se sparge de pereti si imi pun instinctiv ochelarii de soare. lumea e urata si autista, but that's the spirit in this kind of places. stau rasfirati in tribune, stau in fata, lipiti de boxe, stau in spate si se bataie, monotoni ca si booka shade, frate, nici nu mai stiu de ce-am venit, a, da, sa dansez, danseaza atunci, hai. basic instinct reloaded. un fel de aerobic pe muzica rather boring. take the blue pill.

plec.

rasarit, ceai cu lapte, chill out session, inca dans, credeam ca esti obosita, sunt, dar nu ma pot opri, taxi, somn, sus, pranz in cotroceni, greu, iar somn, green tea, lampioane in curte si jazz, tentativa de scrabble, proiecte in ferentari, planuri, vizita, up in smoke, inghetata-de rom-cu stafide-si de ciocolata-cu-capsuni-si-banane, survivors ready, adorm (sau lesin?), azi new place, new job, tones of "to do".

inca nu inteleg nimic :), dar e bine.

ochii mei minte nu are

Aseara am abdicat temporar de la starea naturala de bine care ma tine departe de televizor si am facut slalom intre emisiunea lui Capatos de pe Antena 1 si uatever that thing on OTV was. Culmile imbecilitatii debile merely describe the situation, dar incerc, totusi, s-o creionez.

Pe Antena 1, tema de discutie era "Am 12 ani si vreau sa mor", iar la piece de resistance in studio era o jurnalista care facuse, pasamite, o "ampla documentare asupra fenomenului emo" care urma sa apara azi in Libertatea. N-as fi crezut sa aud vreodata in aceeasi propozitie termenii "documentare ampla" si Libertatea, but then again... Trecand peste, individa era intr-o ceata pe care ampla documentare nu i-o limpezise, parea aterizata de la un bairam de manele, era barely articulate si de o rea vointa care friza isteria. Restul invitatilor sau ce au avut ei de spus despre fenomenul emo importa prea putin, cert e ca lucrurile patinau intr-o mazga de ridicol pe care difuzarea schemei aleia cu "don't jump" cantata de tokyo hotel si cu versurile traduse in romaneste si analiza ce i-a urmat au incununat-o cu succes. Iar mesajele care curgeau pe scroll erau, in principal, de la rockeri care spuneau ca ei ascultau metallica, beau si distrau, nu ca distrusii astia care isi taie venele si de la cetateni care erau in filmul "la munca, nu la prostii". Evident, nu prindeai picior de virgula sau articole hotarate folosite corect la finele cuvintelor in sms-urile telespectatorilor. Bai, si stii ce era cu adevarat trist? Tipa aia (jurnalista) era tanara. Si nu pricepuse absolut nimic...

Estimp, cum ar zice prietenul Bucurenci, pe OTV se dezlantuise iadul unei noi fantome in direct, dar cu elemente extra for your convenience. Please refer to exhibit A below, caci e graitoare:


Ideile principale din aceasta povestire in imagini sunt asa: fantoma batuse vreo sapte cetateni onesti din Medgidia si devastase si o scoala din localitate daca tot era pe acolo (sincer, nu stiu de ce s-a obosit, la cum se arata lucrurile, n-a mai trecut nimeni pe la vreo scoala de multa vreme), iar intrebarea care li se punea telespectatorilor OTV, in timp ce la telefon invitatul se intretinea, pe acest subiect important, cu un deputat platit din bani publici, era daca sunt de acord ca inima haina a fantomei sa fie strapunsa cu un tarus. 62% au spus "Da".

Nessie c'est moi

Inverosimilele aventuri adevărate ale locatarului din Loch Ness

Un şarpe-al mării poate
şi monstrul nostru-a fi,
ba chiar şi e, – cu toate
că locuieşte, zi

şi noapte, într-o apă
prin care nu străvezi,
ca printr-o-nchisă pleoapă
prin care n-ai dovezi

că monstru,-n lac, subzistă, –
chiar dacă, an de an,
pe cîte-o falsă pistă
îl poartă pe duşman.

Duşmanul său e omul
ce,-n ziua de apoi,
cînta-va iar, sub pomul
cel verde, din cimpoi;

dar pîn-atuncea tace,
nemaiiscînd un strop
de cînt, — ceea ce-l face
pe monstru, mizantrop,

pe monstrul de la Loch Ness
ce zace-n balta lui
cum ceia care,-n ocne,-s
ţinuţi şi devin şui.

Sunt foarte bucuroasa ca Serban Foarta si-a inchinat condeiul in ultima Dilema poate unicului fenomen din categoria SF in care cred neabatut. Some people have the Martians, I have Nessie. N-am niciun dubiu ca e acolo, este primul motiv pentru care vreau sa vizitez Scotia (ok, primul dupa festivalul de teatru de la Edinburgh). Mi se pare o creatura simpatica, tin sa obiectez la presupsa mizantropie.


Vreau sa fiu eu omul care canta la cimpoi sub pomul verde si Nessie sa iasa si sa danseze. Si nu, nu vreau sa aud de ce, stiintific vorbind, Nessie nu exista. I know she's there. Yeah, it's a she :).

Sex is natural

Support the nature!

via

ma...

...is it just me (deja stiu raspunsul :)) sau s-au mai saturat si altii sa tot vada diversi barbati (mult) mai in varsta si relativ banali (sa nu zic nereusiti de-a dreptul) pe langa o pleiada de fete tinere, trase prin inel si frumoase foc? vorbesc de presa scrisa, industrie muzicala, filme, strada, pretty much everywhere...

bloody double standards!

Hoffie dear...

I've been meaning to tell you the grass was never greener and my hippie me was never hippier.

The crowd was both scary and friendly, the colors shined so bright it almost hurt and the music was just divine.

Hoffie dear...


My feet were long and light and they were carrying me so quickly to new fairy lands on the island. A blue balloon, a red nectarine, and a small green wood ball took the long walk with me. And we went to play Elfenland on Sziget and then to Tool and then to the theater hill.

My hands smiled, my shoulders smiled, my hair smiled.

Dearest Hoffie, it was late indeed.

Did you know I wrote about your stuff on a harm prevention website? Well, I did :). I tried to explain to people, but it's really nothing to explain. It sounds either junkie, either surreal. It's none of them. It's rare and special and definitely not for all of us.

So you decided to take the longer trip now, huh? Is Lucy waiting for you there? Such a common reference, really. Sleep tight, Hoffie dear.

Oh, and thanks :).

mai am decat un gand

bai, nu mai semnalizeaza nimeni in orasul asta?!