The importance of being freakish

Am vazut ieri un film care mi-a reamintit ceva ce uitasem: freaks are the best. Mi-am dat seama cu o usoara greata ca in ultima vreme m-am lasat influentata/tarata de curentele astea de tip brave new world, cu indivizi disperati sa munceasca din ce in ce mai mult (unii nici macar nu admit ca o fac pentru bani, ceea ce mi se pare culmea tristetii), sa acumuleze cat mai multe bunuri si sa urce vertiginos pe scara recunoasterii sociale. I didn't get that low as to become one, dar ma uitam cu (ei bine, da!) jind si ma gandeam ca sunt o ratata.

Nu fac apologia socialismului cretin si nici a saraciei. Nu vreau sa fiu maturatoare sau sa n-am bani sa ma plimb in strainezia when I please :D. Nu dispretuiesc aprioric munca. Doar isteria consumerista si arivista pe care o constat la oameni care chiar pareau altfel (si erau in fond doar mai tineri :), pe aia n-o inteleg si promit pe cuvant de pionier ca n-o sa ma mai las furata de privitul pe gaura cheii usii tuturor branduitilor, new business managerilor, development consultants-ilor, senior account s-ilor si altor specii de-astea triste...

Marginalitate, I embrace you once again with great joy. Si sa ma ierti ca mi-a umblat oleaca mintea prin ciorba aia mainstrimica.