omuleti

Sunday, March 28, 2010

what if?

I didn't care anymore about anything? M-as ridica si as pleca fara sa ma uit inapoi incotro vad cu ochii? Mi-as crea o alta identitate, de la 0, fara bagaj emotional, fara mother/food/self-image/self-control/self-abuse issues? Daca as renunta la toata stabilitatea, toata burghezia, toata siguranta, la tot? Could I do that? Could I even imagine myself doing that? Fara bani, fara casa, fara Internet, fara telefoane, fara laptop, fara job, fara sa stiu nimic decat ca, desi mi s-a parut random cand l-am ales, nick-ul meu para sa vina din strafunduri si sa ma impunga mereu intr-un colt al mintii? Mai poti sa faci asta, rezonabil, la 33 de ani sau esti doar un alt lamer care nu intelege cum merg lucrurile, de fapt? Iata cum musca burghezia cand o insulti - "rezonabil", "cum merg lucrurile" - sunt deja bine dresata... But what if I could still escape?

12 Comments:

At 10:27 AM, Anonymous ze horde said...

si eu m-am gandit la asta de mii de ori...problema e ca nevoia asta de a ma simti sigura cu privire la cel putin venitul zilei de maine e atat de adanc inradacinata in mine, ca nu cred ca mi-as gasi linistea sau libertatea spirituala intr-o lume pe care eu acum o privesc ca Libertatea. si atunci stau aici in micul meu rol, corporate world etc, and i just feel trapped, knowing theres no real escape whatsoever. an escape from myself and my mind that would be

 
At 11:57 AM, Anonymous Anonymous said...

Sometimes the only escape seems inside.

 
At 12:16 PM, Blogger lotus alb said...

Si daca ceea ce te face sa vrei sa fugi este in tine? Poti sa fugi de tine insati?

 
At 7:30 AM, Anonymous sugarfree said...

man...you so lame :)

The job is what you are, what defines your life, if you dont like it, just fuck it and start over, do the right thing for you, do what you like and...get a better paid job

Si fara job e naspa. Funny cum fericirea nu e definita de life fixups si materialistice...invatam asta pe pielea noastra la 33.

Start a revolution, feed the poor, asculta o manea, believe in something. Dont make me repeat myself ;)

Small things always count, like posting s**t on people you dont know.

 
At 9:25 AM, Blogger Unknown said...

Suna tentant sa darami totul ca sa incepi sa construiesti de la capat, dar in realitate sunt sigur ca este mult mai greu. Eu astept sa vad cu ce ganduri te intorci din Romania.

 
At 11:43 AM, Anonymous man in the rain said...

http://www.youtube.com/watch?v=R2vTKzyt07o

 
At 12:42 PM, Blogger runbaby said...

man, I so lame and I know it :).

dar sunt atatia oameni misto pe aici, care intind o mana si un umar, ca poate mai am o sansa. suntem bine. si multumesc.

 
At 2:45 PM, Anonymous Anonymous said...

33 de ani suna mai bine decat 31 + un bebe mic. here, there's no "what if"...

 
At 4:19 PM, Anonymous gigix said...

Doamne, ce intrebare buna!

 
At 8:52 PM, Blogger DeepBlueSunshine said...

Mda, şi eu trec prin asta acum. Şi nu numai acum, periodic... până găsesc ceva suficient de mare, chiar dacă mic, să-mi distragă atenţia, să mă scoată din rutină, să-mi trezească interesul... Şi apoi iar visez să evadez şi mă supăr pe mine că doar visez, dar nu şi fac ceva concret în sensul ăsta şi mi-e ciudă că nu am curajul să mă rup de confortul ăsta "călduţ" ca să iau lumea în piept... Din punctul ăsta de vedere, e mai bine când nu ai nimic de pierdut...

 
At 12:46 AM, Blogger Anna said...

Nu te cunosc - desi cei care citesc bloguri atat de personale cum este al tau pot avea senzatia ca-l cunosc pe autor - ma aventurez totusi sa-ti promit ca din toata tristetea asta amestecata cu atata introspectie si analiza va iesi un raspuns surprinzator si corect. Si raspunsul corect vine la pachet si cu resursele necesare pentru a se materiliza. Si 33 de ani nu sunt nici pe departe prea multi. Orice ti-ai propune. In fine, stii tu!
M-am intrebat si eu daca ne e oare mai natural sa ne simtim tristi, in conditiile in care motivele pentru a ne simti fericiti sunt la fel de numeroase si de consistente ca si cele pentru care ne simtim tristi, in cele mai multe dintre situatii. Si totusi alegem sa fim tristi. Si e doar o alegere. :)

 
At 3:51 PM, Blogger runbaby said...

@anonymous
desi poate sa nu fie evident, cred ca tu esti curajo(a)s(a) in povestea asta. no ifs there :). bon courage, cum spun astia prin preajma mea.

@gigix
si raspunsurile sunt pe masura :)

@ella
ma recunosc perfect in descrierea ta, dar am cumva senzatia ca filmul asta semi-oniric ne tine in viata si mai intregi la cap decat am fi in absenta lui :).

@anna
sa stii ca eu recitesc din anii din urma si am senzatia ca si eu ar trebui sa ma cunosc mai bine :)). multumesc pentru incurajare, si da, stiu eu ;)!

 

Post a Comment

<< Home