micile sperante

nu, nu este o poveste despre copilasi, lumina ochilor :D. e asa: eu (who else? :) pe bicicleta (what else? :), pe grigore alexandrescu (o straduta destul de calma paralela cu iancu de hunedoara), pedalam agale si destul de distrata. el, un tanar domn, fuma o tigara (bad habit!) si se angajase in traversare fara sa se asigure. masini nu veneau, doar eu. l-am vazut cam din scurt si am franat, el s-a oprit. eu am zis: scuze si-am zambit. el a zis "scuze eu" si-a zambit larg. stropul de normalitate care mi-a luminat ziua. merci, monsieur :).