omuleti

Wednesday, September 17, 2008

Hope of deliverance

Azi am fost curier de ocazie, dat fiind faptul ca firma Cargus, nu-i dau numele ca sa nu-i fac publicitate, nu a reusit sa se miste in timp util. Gen ne-a tras-o :). Venea evenimentul peste noi, balamucul era asigurat, drept care am decis sa ne mobilizam cu mic cu mare si sa livram noi invitatiile.

Stiu pe cineva care se plange ca e luat drept comis-voiajor atunci cand se duce in locuri pe bicicleta. Eu ma gandesc ca e foarte tare sa fii luat drept curier; daca lumea se poarta ok cu tine in atari conditii, atunci stii ca oamenii sunt in regula. Cu cei pe care ii presupun importanti, toti sunt afabili by default.

Revenind, cu mine lumea a fost foarte draguta. In afara unui grup de trei adolescenti cu care m-am intersectat in dreptul parcului Herastrau si care au fost la limita tentativei de lovire, pentru ca li se parea de neconceput ca sunt pe bicicleta si am ochelari de soare (!) si care au reusit sa ma sperie cumplit. Nu la propriu, in sensul ala cred ca i-am speriat eu, pentru ca m-am intors la ei si le-am tinut o ditamai predica, dar la figurat, pentru ca m-am gandit indelung ce resorturi ii misca si ce-i face sa fie asa. Mai ales ca pareau din categoria "curatei". In fine.

Revenind din nou. M-am prins, cu ocazia asta, de ce nu ne ajung parte din invitatiile trimise cu alte ocazii prin curier. Daca nu-ti pasa cine le preia, la cine ajung, daca omul mai lucreaza acolo, daca trebuie dus plicul la alt sediu, in fine, 1000 de chestii de fine tuning, vorbit cu oamenii, pus intrebari, dat buna ziua si spus multumesc, daca toate astea te lasa rece si, imi imaginez, ii cam lasa :), trantesti plicul unde o fi si sanatate.

Mie mi-a placut la curierat si cred ca o sa mai fac asta si alta data. Dincolo de sentimentul placut ca am rezolvat o problema, m-am asigurat ca oamenii chiar primesc invitatiile, am petrecut cateva ore pe bicicleta in aer liber si m-am distrat cu cele cateva priviri usor compatimitoare ale oamenilor (citeste duduilor simandicoase) captivi in giganti de beton si sticla. They thought they were the lucky ones :).

11 Comments:

At 6:04 PM, Blogger len said...

Scrie despre o zi de-a ta cu bicicleta prin oras si vino pe 22 septembrie la
Ziua fara masini!

E mai bine cu bicicleta, nu?

 
At 6:10 PM, Blogger runbaby said...

pai taman ce-am scris, nu :)? Bag un cap si la ziua fara masini, cu siguranta.

intrebarea ta e retorica, din punctul meu de vedere, stateam si azi si ma cruceam cum se lasa oamenii abuzati in trafic, adica stau blocati cu orele infipti in claxon, fara sa ia masuri sa schimbe ceva...

 
At 10:14 AM, Blogger OnionSoup said...

am stiut dintotdeuna ca duduile simandicoase sunt sursa of all evil in this world...unless nu vorbim de duduile simandicoase si manelare. atunci chiar am bel**-o

 
At 7:55 PM, Blogger kristi said...

sa ne aducem aminte de filmul meu cu popii care te alearga prin oras, pe bicle :D :D :D :p

 
At 3:05 AM, Blogger Sandra G said...

mi-e dor de tineeeeee!!! :) o sa te sun de o cafea, sa-ti povestesc cum desi nu m-am intors la bicla, am renuntat totusi un pic la masina caci am redescoperit transportul in comun :))

 
At 3:38 PM, Blogger runbaby said...

multumesc, scumpo, I'm a bit in hell, dar cand scap de acolo, cu tine beau una dintre primele cafele :).

traiasca transportul alternativ!

 
At 10:27 PM, Blogger Sinziana said...

eu nici nu mai concep sa merg cu autobuzul. ma oftic zilnic ca am bicla fara viteze si ma intorc acasa la deal, si masinile astea nemtesti nu-s prea prietenoase, si mi-e dor de canale, si totusi nu concep o alta solutie. unde pui ca ajung si mai repede. ciudat cum oamenii nu s-au prins de asta mai ales in bucuresti... sau defapt sa ma mir?!

 
At 2:16 PM, Blogger Dana said...

apropo de "they thought they were the lucky ones", mergeam cu bicicleta si mi-a zis un destept sa-mi iau masina. Pe langa ca polueaza si face zgomot, mai pierzi si timp in trafic murind de nervi, incasand claxoane, cautand loc de parcare, revizii, asigurari, politie. Puah, o mare grija pe cap.
Thanks but no thanks.

 
At 4:42 PM, Blogger castleless said...

retorica: daca ai face 8-9 ore pe zi chestia cu bicicleta, indeiferent de ploaie, soare, timp de 5 sau 6 ori pe saptamana, patru saptamani pe luna...
cu un salariu de... sa zicem.. 8 mil.
crezi ca dupa 6 luni ai mai avea energia si daruirea acelor fine-tuning? si zambet, si etaj, si persoana si a m d?

 
At 11:11 AM, Blogger runbaby said...

@castleless

asa cum e pusa problema, raspunsul e unul singur, nu-i asa :)? inteleg ce spui tu, ce scriam eu nu era o diatriba impotriva firmelor de curierat, ci un indemn sanatos de "cand ai o treaba foarte importanta, daca e omeneste posibil, fa-o chiar tu". chiar daca esti over-qualified sau te simti prea ocupat/important :). e un reality check absolut dezirabil.

cat despre cum sunt platiti curierii pe biciclete si conditiile muncii lor, problema tot de la patronat pleaca. desi despre ala care a refuzat sa ne ia comanda dupa ce l-am asteptat o zi intreaga, iti spun cu mana pe inima ca nu era cineva de treaba si ca asta venea din el, nu din nemultumirea legata de natura muncii sau plata primita pentru ea.

 
At 12:41 PM, Blogger castleless said...

mda...
pe de o parte la banii astia gasesti oameni d'astia...
iar problema merge apoi de la patronat la mentalitati.
pe de alta parte, e multi oameni rai autder, si e pacat ca nu am voie sa imi iau mitraliera de companie! :D

 

Post a Comment

<< Home