Cum mi-am petrecut cutremurul

Da, l-am simtit, in fact sunt socata de cat de putina lume a facut-o :). Dar nu despre asta e vorba. Imi place sa cred ca am fost in cel mai potrivit loc cu putinta on the occasion: la teatru. Si la o piesa pe cinste, la care m-am dus cu asteptari minime si cu o tzar' de scepticism si de la care am plecat intr-o buna dispozitie care sfida orice seism.

Am fost la A douasprezecea noapte de Shakespeare, jucata de clasa lui Adrian Pintea care a terminat UNATC vara trecuta (cu Florin Zamfirescu la carma si cu Mihai Constantin profesor asociat). Mihai Constantin este, de altfel, regizorul minunatiei. A fost in seria Casandra la Bulandra si a fost ge-ni-al. M-am dat oleaca pe net a posteriori si am mai gasit cronici entuziaste, inclusiv una pe care nu inteleg cum de-am scapat-o la vremea ei, dar ma grabesc sa adaug si eu la ele. Pentru ca merita.

Purced prin a spune ca teama mai cea mai mare era adaptarea textului. E greu sa mai pui Shakespeare pe text original, adoarme lumea in sala, ca prea ne-am fastfoodizat creierul cu televiziunea si eternetu'. Ma temeam ca adaptarea, de altfel necesara, se va duce intr-o zona de tip oteve cu aere de postmodernism prost inteles. Well, le-a iesit perfect proportia intre versuri si textul contemporan si au jucat-o frumos, lucrat, cu verva si scanteie, cu pasiune si, sa nu zic vorba mare, drag de joc si de meseria lor.

Nu vreau sa-i nedreptatesc, au fost toti pe cat de tineri, pe atat de buni, dar trebuie sa zic de Thomas Ciocsirescu, interpretul lui Malvolio. Cu rezerva ca nu merg la teatru pe cat de des mi-as dori, am vazut un prim potential concurent la forta dramatica si sclipirea lui Marius Manole. Are tot talentul si toata dorinta de munca de care e nevoie ca sa ajunga acolo. Publicul l-a iubit - si n-avea cum altfel - iar mie mi-a placut, in mod particular, felul in care a salvat momentul post-cutremur.

S-a nimerit sa fie pe un monolog al lui (and may I just congratulate all of them on the stage pentru stapanirea de sine exceptionala de care au dat dovada). Publicul n-a fost la fel de compus si s-a iscat o mica busculada; pe scena jocul continua, in sala lumea se precipita spre iesire. Cand si-au dat seama ca nu-i mai asculta nimeni, actorii s-au dus, destul de descumpaniti, in culise si au stat sa vada ce se intampla. Dupa primul val de panicarzi care au parasit locul in viteza, mare parte din spectatori stateau cu un picior pe loc si cu unul in aer, realizand ca nu e niciun pericol, dar nestiind daca sa ramana au ba.

Ei, asta a fost momentul cand Thomas/Malvolio s-a prins ca e nevoie de cineva care sa preia situatia si a reintrat dramatic in scena, reluandu-si monologul exact de unde ramasese. Si a avut pentru o secunda o sclipire in ochi, genul ala de privire care spune: e ok, stati jos. Ne vedem de treaba. Si a asezat multimea la loc. Chapeau.

Bai, deci mi-a placut. Cap coada. Am vazut niste tineri frumosi si talentati, un decor minimalist perfect, o montare facuta cu minte si suflet deopotriva si un actor pe care de-abia astept sa-l vad devenind celebru :).

Last, but not least, felicitari BRD si Cumpana pentru ca ati ales sa riscati si sa sustineti un spectacol de studenti (sper ca asta insemna prezenta siglelor voastre pe afis) si multumesc Stefan & Raluca pentru ca ati avut treaba in alta parte si mi-ati dat mie biletele :).