Let's take it outside :)

Am fost aseara la spectacolul organizat de Opera Nationala pe esplanada din fata cladirii. Cu izopren, scaunel, prieten, mama, gauffre si apa la purtator. Cainele si pisica i-am lasat acasa. We go way back me and the opera, de cand ma stiu am locuit vizavi de parcul operei, am mers la spectacole de foarte mica, I always loved the music, nu sunt ceea ce se cheama un fin meloman, dar opera (si cred ca pot extrapola la toata muzica clasica) rascoleste in mine lucruri pe care niciun alt fel de muzica nu reuseste sa le atinga. E o scena minunata in Philadephia, in care personajul interpretat de Tom Hanks asculta si explica si traieste o arie cantata de Maria Callas; cam asa traiesc si eu muzica asta, tot timpul imi vine sa trag companionul de maneca si sa-i zic "ai auzit cum se simte durerea aici?", mi se pare o muzica par excellence a sufletului chinuit. Am impresia ca am luat-o usor pe aratura...:)

Revenons a nos mouttons - aseara a fost simpatic, e categoric o initiativa desteapta, ies cu opera in strada la Sibiu si a fost practic o pre-vizionare a spectacolului pe care il vor avea acolo. Publicul in linii mari civilizat, destul de multi tineri pentru un gen revolut ca opera, cateva tipe imbracate elegant (induiosator, dar ridicol, fiind vorba de o reprezentatie in parc, unde se statea pe iarba; let alone ca rochie sintetica mulata cu flori si pantofi albi cu toc o fi elegant la nunta la tara, but it's below Opera standards, ah, iar sunt rea si iar fac fraze lungi!) si doar cateva telefoane mobile in background.

Maica-mea was tripping on violence, dupa ce s-a enervat (pe buna dreptate) ca tot treceau oameni doar prin fata ei si o loveau si nici macar nu-si cereau scuze, a decis sa le puna piedica celor care o mai deranjeaza. A executat miscarea de doua ori: prima oara aproape l-a aruncat la pamant pe dude-ul care a trecut, iar piciorul cu care i-a pus piedica s-a oprit in spatele celor doua tipe care stateau pe iarba in fata noastra. A doua oara a fost mai putin spectaculos efectul, dar i-am facut semn de time out (avea o mutra foarte incantata si aproape ca-mi facea cu ochiul "did you see me?") si am decis s-o trag de maneca sa inceteze... She's very much into opera si se purta de parca ii viola cineva intimitatea lojei 1 in sala :)))...

The show itself: arii celebre, incheiat cu corul faimos din deschiderea Traviatei, spre uimirea mea n-au executat super hitul "corul robilor" (cum nu canta Radiohead "Creep" in concerte), solisti ok, tenorii mult mai slabi decat sopranele, dar per ansamblu in regula. Aratau destul de haios: le lipisera mici microfoane pe frunte si, fiind doua ecrane mari in stanga si dreapta scenei, ii vedeai de aproape si ziceai ca au un ciucure negru intre ochi :)). Sonorizarea trebuia sa fie mult mai puternica, mi s-a explicat ce dificil ar fi fost din punct de vedere tehnic, se poate, da' asta nu inseamna ca era imposibil. Nu au existat programe cu ariile cantate, in schimb s-au distribuit baloane roz (?!) pe bat (the mcdonalds type) cu opera... Baloane pe care pustii plictisiti incepusera sa le sparga si, data fiind sonorizarea afore mentioned, chestiunea se auzea destul de tare...:). Personal as fi restrictionat si traficul pe langa parc, ca sa nu am in background claxoane, motociclete in forja sau sirene de politie, dar, again, I was told that was too difficult....


aria mea preferata din Paiate, pe care baiatul de aseara a facut-o terci (trebuie cantata in forta, cu furie si disperare si el s-a miorlait ca o vrabiuta miles aways from the mic... dude, that's how it should have been done :)...

Cred ca au fost cam 3000 de oameni si am impresia ca s-au simtit bine. Am vazut in preajma mea tineri culcati pe iarba, ascultand muzica si privind la cer - it felt so bloody normal I could cry. Cum am plans acum 2 ani ziua in amiaza mare trecand pe langa Palatul Regal si vazand coada pana la intersectia cu Campineanu - era ziua in care se intra gratuit la expozitia "Umbre si lumini". Cum plang cand vad Cheile Nerei sau stradutele din Brasov. Cum plang uneori ascultandu-l pe Plesu. Cum plang in mine crampeiele de normalitate si frumos adunate din tara, care ar vrea sa se intreteasa si construiasca o panza solida, fara gauri, dar sunt prea putine si prea uzate.