tragedia lui carmen. si-a mea.

am o viata culturala intensa lately, but don't be fooled, e o exceptie care confirma regula inertiei mele cotidiene. aseara am vazut "la tragedie de carmen", o adaptare a operei lui Bizet, pusa in scena la national, in regia lui caramitru. I don't even know what to begin with. poate cu panoul stalinist de la intrarea in sala mare a tnb, pe care scrie "va rugam pastrati linistea deplina", de parca intri intr-o manastire pe muntele athos. inteleg ca s-a topit (cu tz) publicul de teatru lately, dar asta cu linistea deplina e exagerata.

chestia la care am fost aseara (ca piesa nu pot sa-i spun) a fost a fucking disgrace si o dovada in plus ca vocatia sergiunicolaesciana continua sa faca ravagii. de ce i-a trebuit lui caramitru regie si de ce tocmai o adaptare a lui carmen, sa ma bata Dumnezeu daca inteleg. da' daca vrea dom' derector, carmen it is and we're all gonna love it, am I right guys?

montarea in sine a fost trasa de par, cu timpi morti si cu chestii indesate si tasate in egala masura, ca un fel de pretext sa se auda melodiile alea cele mai cunoscute cu lamur eteun anfant boem, practic o succesiune de scene, cu o carmen inutil si enervant de omniprezenta. au avut solisti de opera pentru rolurile principale si actori pentru cele cateva de umplutura. solistii au cantat, actorii au vorbit, orchestra a tinut isonul.

dezastrul absolut a fost carmen si cheia in care i s-a spus sa-si joace partitura. ca voce femeia era in regula, problema a venit de la faptul ca a inceput sa-si exhibe picioarele, sa se atinga de o maniera pe care o credea erotica si care era cel putin vulgara, sa se frece de diverse obiecte de decor in stil shakira si ca, de asemenea, nu stapanea genul asta de miscari, arata ca si cum tocilara clasei s-ar fi imbatat grav si ar fi incercat sa prinda ritmul alaturi de majoreta sefa.

oricum, cam toata reprezentatia a semanat cu ultimul american virgin, if you saw that classic :D, carmen era un fel de posta regimentului si baietii se bateau care sa-i puna mana primul pe picior (daca as fi jucat in spectacol, as fi zis "bulan", ca sa va dati seama cam care era nota).

on top of it, in sala era absolut sufocant, oamenii aplaudau mecanic luandu-se unii dupa altii si la sfarsit orchestra a zis-o pe aia cu toreadorul, ca oricum e cea mai cunoscuta si e genul de ritm care indeamna la aplauze. i-am vazut in sala pe rebengiuc si pe albulescu, probabil ca au trebuit sa aplaude si ei jena asta de spectacol, ca altfel ii trecea caramitru pe raboj. so fucking sad.

cel mai grav e ca mi-au futut muzica din carmen cu chestia asta. o sa-mi trebuiasca in medie doi ani ca sa pot s-o ascult din nou si sa n-am flashback cu susaneaua de ieri. de ce dracu' nu m-am dus eu la enescu?