romania, the land of culture*

am ajuns azi la targul de carte de la frankfurt si, fireste, m-am repezit avida la standul Romaniei. lipseau stergarele si paharelele de tuica, as a matter of fact arata chiar bine. maine era ceva discutie cu cartarescu si traducatorii lui. misto. pe o plasma se proiectau imagini din arhiva nationala de film, din perioada 1912-1914 (si cred ca mergeau inainte cronologic). i-am vazut pe Regele Carol si Regina Elisabeta, Pelesul nespus de frumos (stiati ca avea o fantana arteziana in curte?), imagini de la o parada militara pe Calea Victoriei si oameni la patinoarul din Cismigiu.

stateam pe scaun si incepusera sa-mi curga lacrimile, cand au aparut ei. cenusii, cu privirile niciodata directe, inceputuri de chelie si costume urate. mereu putin mistocari. au zis ceva de genul "cam pufoasa elisabeta asta". se uitau si ei la proiectie cand a venit un domn sa intrebe cu cine de la standul romaniei poate discuta (in engleza). ei ii spuneau in romana "stati sa vina doamna anghelescu, acum se intoarce" si se uitau la el asteptand sa plece. cand tipul a insistat, unul dintre ei s-a ridicat cu greu si a inceput sa-i vorbeasca in franceza.

apoi s-au animat brusc, pentru ca aparuse leonard orban. spinarile lor de politruci au misculat repede in preajma lui, ca sa se introduca, sa dea o limba si sa fie vazuti. stateau, fireste, in fata plasmei pe care se proiectau imaginile la care ma uitam eu. carol murise, deja se proiecta incoronarea lui ferdinand. din pamant s-a materializat si (cred) doamnna anhelescu, care era toata un zambet in fata lui orban si il interoga, afabila: "ia ziceti, ce mai facem?"

vreau sa fac o paranteza. leonard orban este unul dintre cei trei politicieni romani pe care eu ii respect (monica macovei si liviu negoita, daca va intrebati). l-am avut invitat in 2005 la o conferinta (era secretar de stat in ministerul integrarii europene la vremea aceea) si am avut uluirea sa constat ca raspunde la mailuri si la telefoane, ca nu ma tutuieste by default si ca apare punctual si vorbeste la obiect. I know, praise normality. ii respect munca la Comisie si ma gandesc uneori cum se simte el in apartamentul lui la Bruxelles, cand isi vede fratele pe prima pagina din Libertatea, dansand manele cu organizatia de femei PNL sector 4. inchid paranteza.

am vrut sa ma duc la el dupa ce a scapat de minisecuristii din ministerul culturii si sa-i strang mana, dar n-am putut s-o fac. i-am zambit de departe si sper ca a simtit asta.

m-am decis in cele din urma sa intreb daca se pot cumpara carti. evident, ei nu stiau, nu puteau sa spuna, poate maine, in niciun caz cu card, sa mai veniti dumneavoastra pe aici sa vorbiti cu cei de la edituri, avem si nemira, si niculescu, sigur ca da, nu, nu stiu cand sa va mai intoarceti.

stai linistit, domnule (tovarase?). nu ma mai intorc.

*asta era sloganul standului

later edit: stiu o gramada de fete de 20 de ani care isi mananca tineretile cu actualizari de baze de date si confirmari pentru conferintele de presa in agentii de PR si care ar rupe la un targ de o asemenea anvergura, in locul tipilor sus pomeniti.