D'après lui le Bordeaux

L-am cunoscut pe Adi Stanciu la finele lui 2008, la MaiMultVerde. Facea cu noi, alaturi de Cosmin Alexandru, un curs/exercitiu de cartografiere organizationala slash teambuilding. Doi oameni frumosi, veseli, sclipitor de inteligenti si cu o ironie muscatoare. Tin minte ca eram atunci intr-un hardau depresiv cat China, dar ca mi-era imposibil sa raman bosumflata stand la aceeasi masa cu ei. Le-am pastrat amandurora o amintire zambitoare si plina de respect.

Am aflat azi ca Adi Stanciu a decis sa emigreze si ca s-a mutat in Franta. Am citit la el pe blog randuri pe care am incercat sa le astern pe hartie (vorba vine hartie, dar intelegeti ideea) de nenumarate ori. N-am putut sa-mi duc vreodata ideile la capat. Sau poate mi-a fost teama sa le pun atat de percutant in scris. E dureros de limpede si de adevarat ce spune el:

"Scriam pe blogul lui Cosmin o întâmplare de acum 3 zile. Eram la coadă la casă la un magazin de bricolaj din zonă unde am devenit “key account” peste noapte la câte fleacuri tot aflu că trebuie să cumpăr. Nu era coadă mare, dar se mișca încet. La un moment dat întrezăresc cu coada ochiului un individ care își împingea coșul, insinuant, încet, înspre fața cozii. M-am crispat, gata de ceartă. Când am ridicat ochii am realizat că omul venise să citească mai îndeaproape niște etichete la casă. Nu de România fug, de fapt, ci de ceea ce a ajuns să scoată din mine. Nu sunt suficient de tare pentru a trăi în propria mea țară, pentru a face față apetitului ei de dezumanizare. (...) Mi-am pierdut și speranța că voi apuca o altfel de țară și răbdarea de a trăi în ea și de a-i gusta frumusețile, spiritul și umorul, pierdute printre râuri înecate de PET-uri, șoferi agresivi și mitocănie generalizată. Pur și simplu nu mai fac față avalanșei zilnice a urâtului. Am ajuns să trăiesc într-un strat ultra-subțire al societății, un fel de exilat în propriul meu oraș natal. Nu mai pot și nu mai vreau asta. Nu mai vreau să rezolv dilema dacă e bine să-mi cresc fata în principii umaniste, sau trebuie să o înrăiesc ca să facă față lumii în care va trăi."

Restul textului este aici. Nu cred ca mai e ceva de adaugat.