dor

Prietena mea Sandra a scris despre ultimul numar din Decat o Revista ca e "terapie". Pentru ca, la sfarsitul unui an nebun, cand te simti impresurat de confuzie si de oarecum depresie, povestile de acolo iti dau un ceva de care sa te agati si cu care sa continui drumul. True that.

Si pentru mine numarul asta din DoR e terapie. Mi-am scris povestea pribegiei plecarii din tara si a propriilor confuzii, depresii si bucurii prilejuite de fiecare intoarcere. Mi-a fost cumplit de greu sa scriu despre asta. Sa-mi lamuresc sentimentele, sa sap in timp ca sa-mi amintesc cand si de ce m-am hotarat sa plec din Romania, cat m-am luptat s-o schimb inainte sa renunt, cat de rau a durut cand am plecat, cat e de bine si de greu aici si, cireasa de pe tort, experienta scolii de soferi in Bucuresti asta vara.

"Îmi dădeam seama, judecând la rece, că plec de frică. Că nu pot trăi cu ideea că peste 10 ani, când voi fi îmbătrânit într-o ţară în derivă, în cel mai ostil oraş al ei, voi şti că am avut cel mai sigur tichet de plecare şi că l-am ignorat. Plecam de teamă că va trebui să interacţionez consistent cu sistemul de sănătate sau de justiţie. Că o să îmbătrânesc în Bucureşti, eventual crescând un copil bolnav de astm şi nevroză precoce. Că nu vedeam niciun orizont undeva unde „cu rupere de pulă mă trezesc dimineaţa”, am încheiat citatul. (Paraziţii, Motive, pentru cine se întreabă). "

Recitesc fragmentul de mai sus si ma gandesc: Good God, how you trip on anguish :). Well, anguish or no anguish, trip or no trip, articolul asta a fost ca o exorcizare si o limpezire de proportii. Sper sa aiba un dram de sens si pentru altii. Multumesc, Cristi Lupsa, pentru ca m-ai indemnat sa scriu si ajutat sa finisez. Si pentru tot proiectul DoR. Si multumesc, Ionut Radulescu, pentru imaginea asta frumoasa.



Si ii multumesc oricui care cumpara Decat o Revista, e o Angela (tanara) pe care sper cu tarie s-o vad mergand mai departe :).