Lui Eugen

Imi pare rau ca nu ne-am mai intalnit pana la urma. Voiam tare sa te vad si sa te aud. Si voiam sa iti povestesc multe, multe lucruri. Si sa iti spun ca procesul pe care l-ai inceput tu e aproape de final. Si as fi vrut sa iti povestesc asta face to face. Dar fiindca n-am mai ajuns (si-mi pare rau, sa stii, and I will make it up to you), vreau sa-ti zic doar istoria asta: ieri m-am intors in Germania si azi dimineata am iesit la cafea in gradina. Am vazut doi limacsi mari prin zona mesei unde voiam sa ma asez si unul se indrepta vadit spre picioarele mele. In mod normal, as fi fugit in casa sau m-as fi asezat cat mai departe si nici nu m-as fi uitat. Asta am si dat sa fac, de altfel :). Dar m-am oprit aproape imediat, pentru ca mi-am dat seama ca era un reflex, nu o nevoie reala. M-am decis sa iau un betigas, sa pun melcul pe el si sa il duc in iarba. Pana am gasit unul potrivit, limaxul schimbase directia de mers si se ducea singur intr-acolo. I can climb any mountain. Multumesc.