cum mi-am petrecut apocalipsa

Ma trezesc azi dimineata cu doi oameni pusi pe treaba. Demolition men, you know. Gresie jos, faianta jos, instalatii sanitare jos, moral si antren. Jos si alea. Cerusem cu o seara inainte o echipa cu care sa am o discutie despre deviz, termene limita si, eventual, un contract. Wrong approach, everybody said laughing their hearts off. Nu poti sa ceri asa ceva, zi mersi ca nu fac pipi pe covor. My bad, mersi, va multumesc enorm si apreciez daca folositi ghiveciul de flori sau, Doamne fereste, chiar veceul.

Long story short, cetatenii venisera cu tarnacopul sa scoata tot ce era de scos, ca gasim ce sa punem in loc, asa ca mi-am acceptat resemnata soarta si am purces spre fundul iadului also known as Valea Cascadelor. Speram sa nu mai calc acolo dupa o vizita total neinspirata executata sambata, cand apparently tot Bucurestiul are treaba intr-acolo si cand singurul magazin de gresie si faianta in care te hotarasti sa cumperi se dovedeste a nu furniza transport si a avea nu unul, ci doua depozite diferite la care trebuie sa mergi sa iei marfa. Dar, what the hell, e sambata, unde te grabesti?

Donc, ma duc iar la Valea Cascadelor, drumul e mai putin aglomerat, merg direct la magazinul cu bucluc (daca mi-a trebuit sa iau o parte de faianta de acolo, restul n-am cum sa-l iau din alta parte), am inspiratia sa accept sa se taraie un nene platit extra (si care cere grosolan de mult) pana la cele doua depozite si sa vina cu chestiile acasa, nu o omor pe femeia care scrie juma' de ora la factura si alta jumatate la dispozitia de livrare, ma imbarc inapoi in masina si ma gandesc ca pana la urma am scapat relativ ieftin (time wise).

In drum spre centru, ma intersectez cu un convoi de Dacii cu stergare legate de oglinda, pozitionate in fata si in spatele unui dric. Sicriu deschis inauntru, I bet he was a lovely face when he was alive, nici mort n-arata prea rau. Strang din dinti, ajung acasa, iau bicicleta, fug spre birou.

O iau prin Cismigiu, ma gandesc la frunze, pomi, vrabiute si soare, incerc sa uit Valea Cascadelor si flacaul din dric, cand remarc ca se tin dupa mine doi pustani biciclisti. Zambesc, mi se pare haios, cand ma uit iar in spate, unul dintre ei mai avea un pic si plonja cu tot cu bicicleta sub rotile mele, in timp ce zbiera disperat ceva. Dau muzica mai incet din casti si il aud urland ca la exorcizare: doamna, trageti pe dreapta, trageti pe dreapta. Pustanii tragatori pe dreapta imi taie fata cu indemanare eliminand din mintea mea orice urma de zambet sau normalitate. Nu trag pe dreapta.

Ajung la birou, sunt franta si e doar ora pranzului. Ne mai vedem si maine.