omuleti

Thursday, May 13, 2010

luxemburg, fragmente de neant.

luxemburg, despre care, prinsa fiind de micile drame proprii, n-am scris nimic, desi am venit aici de aproape un an e cea mai tara buzunaras ever. aici, trebuie spus, e dificil de definit simplu, pentru ca scriptic locuiesc in germania, la 25 de km. de luxemburg, dar simt, cumva, ca patria de adoptie e luxemburg, unde merg in fiecare zi la munca, unde ies in oras si unde spun ca m-am mutat.

ceea ce pompos se cheama Marele Ducat si Marea Regiune inseamna, de fapt, o tara de aproximativ 500000 de oameni (cam cat berceni, drumul taberei si salajan, asa :) plus zonele de frontiera din germania, franta si belgia, ai caror locuitori migreaza si ei zilnic, intr-o proportie majoritara, spre luxemburg. si nu se cheama, vulgar, navetisti, ci transfrontalieri :). intreaga zona e unul dintre cele mai bonome, pasnice si burgheze locuri imaginabile, cu standard de viata ridicat, valori centrate pe munca si familie (dar nu in felul fixist si indarjit care exclude alternativele din est), imigratie problematica tinzand spre 0,001% si incredere in oameni ca specie cat cuprinde.

eu una, cand m-am mutat la mine in sat, aveam o viziune apocaliptica despre potentiala relatie cu localnicii, ceva de genul ca isi vor ascunde copiii cand trec eu de frica sa nu ii deoache est-europeanca. mi-am facut tot felul de filme tembele, mai putin pe cel real, in care toata lumea ma saluta pe strada zambind, vecinii tund si iarba din gradina mea din proprie initiativa si ofera tort si vin cand au chestii de sarbatorit :). n-am simtit nici macar o data ca se baga cineva in sufletul meu, asa cum nu m-am simtit niciodata respinsa sau alienata printre ei.

luxemburg (y compris marea regiune) este, cum spuneam, un loc in care increderea e un pahar plin care da pe dinafara. oamenii isi lasa masinile descuiate in fata caselor. in restaurant, la garderoba, vezi lasate genti cu portofelele in ele. magazia mea cu biciclete este in permanenta descuiata, nici macar nu am cu ce s-o incui. "nu e nevoie", m-a asigurat proprietarul. he was right. evident, nu umbla caini cu covrigi in coada, exista si la ei infractiuni, nu toti oamenii isi lasa masinile descuiate, nu toate gentile de la garderoba au portofelele in ele. dar asta-i climatul general.

imi plac o gramada de chestii aici. ca e plin de paduri si de sate mici si cochete si ca sunt piste de biciclete in orice loc imaginabil. ca au o retea de drumuri exclusiv pietonale prin toate padurile astea. ca statul luxemburghez intoarce masiv catre cetateni impozitele platite in servicii sociale, infrastructura, acces gratuit la biblioteci sau sali de sport. ca ultimul drum de tara e semnalizat perfect. ca autobuzul care merge in germania din ultimul oras inainte de frontiera il asteapta pe cel care vine din luxemburg chiar daca are intarziere 45 de minute din cauze de ambuteiaj, just in case there might be someone in need for a ride. ca majoritatea soferilor de autobuz vorbesc engleza. ca dupa ce iti iei carnetul in luxemburg trebuie sa faci un stagiu obligatoriu de o zi in care te pun sa conduci in conditii simulate de dificultate. ca vezi toata ziua oameni facand jogging in cele mai dure conditii meteo, si ca metoda favorita de fitness si ca antrenament pentru diverse curse de caritate care se tin pe banda rulanta aici.

ca dunarea lor e un rau care se cheama moselle si ca pe toata valea lui e plin de viticultori si de crame pe care n-o sa le vizitez niciodata, dar a caror prezenta imi pare, cumva, reconfortanta. ca primavara sunt indicatoare care interzic accesul pe anumite strazi de la 8 seara la 8 dimineata pentru ca pe acolo trec broscutele care se imperecheaza (si indicatorul e cu o broasca mare pe el). ca poti iesi pe balcon si ai in fata padure si coboara caprioarele sa-ti manance rasadul de salata. ca tot centrul este, de fapt, o fasie de padure, transformata in parc, care traverseaza orasul. ca rar auzi un claxon (si atunci e, de obicei, un francez :).

si ca-n aprilie, cand inflorise ciresul, puteam sa ma uit la cer din gradina si sa-l vad asa


ca aproape toti oamenii de aici sunt din cu totul alt film decat mine si ca treaba asta nu ma deranjeaza catusi de putin.

9 Comments:

At 10:48 AM, Blogger Raluca said...

Sunt atat de fericita pentru tine. Si oleaca invidioasa, da` numai oleaca *hug* Love ya and miss ya

 
At 11:41 AM, Blogger Ally said...

Mi s-a facut dor de duca, citind randurile tale :)

 
At 12:09 PM, Blogger robert said...

imi place ce aud! Nu ca nu imi amintesc, dar ma bucur ca iti amintesti tu si de lucrurile astea, din cand in cand ;)

 
At 1:31 PM, Blogger runbaby said...

@Ralu
Ooof, tare mi-as dori sa te vad un pic aici. >:D<

@Ally
:). ma gandesc ca se gaseste intotdeauna un drum de facut.

@mitzy
da, ma :). si eu ma bucur. si hai sa-ti faci niste amintiri noi, vrei?

 
At 7:28 PM, Anonymous T said...

Nu este neaparat vorba doar de locul in care te afli... Spectatorul sa aiba ochi de deschis si de vazut frumosul, sufletul deschis sa le admire si curajul sa le spuna - asta e de fapt cheia. Cred ca faptul ca ti-ai investit timpul in a scrie aceste minunate randuri despre un loc special pentru tine ma face si pe mine sa ma uit in jur si sa spun... "yeah, not too shabby..." :)

Oare vom spune asta si despre patria mioritica intr-o buna zi?

T

 
At 1:52 AM, Anonymous Anonymous said...

cat de dreamy :) nu pot decat sa deduc ca germania de la granita cu luxemburgul e alta decat aia cu nemti sovinisti, zgarciti, care nu se spala decat o data la trei zile si te fac sa te simti ultimul om pentru ca vii din europa de est chit ca din prima constata ca wow, sunteti exact ca noi, aveti chiar si mac-uri :D. si astea poate par prejudecati absurde, dar am fost 4 ani la o scoala germana si imi vine sa plang doar cand imi amintesc cum ne tratau si cum am descoperit eu, plina de uimire, ca a fi din europa de est e un fapt ce nu se iarta. povestile astea despre nemti de treaba ma uimesc de fiecare data si ma fac sa cred ca there's hope, dar pana sa pot merge in germania fara inima stransa o sa mai treaca o vreme :)

 
At 10:43 AM, Blogger runbaby said...

@anonymous
imi pare foarte rau pentru experienta ta si pot intelege cum te raportezi la nemti dupa ea. am intrebat si eu, iti dai seama, cum se face ca astia is asa de amabili si rezulta ca cei de pe valea Moselle, unde se face vin si viata e pasnica, ar fi mai veseli, easy going si vorbareti decat conationalii lor din alte parti ale Germaniei.

presupun ca interactiunea de substanta cu ei ii face mai putin dreamy chiar si pe astia de la mine din sat; eu la suprafata n-am gasit, insa, decat lucruri placute.

ce sa zic, ajuta zicala cu what doesn't kill you makes you stronger :)?

 
At 11:37 AM, Blogger cornelia said...

Eu stiu Luxembourg inca din 2000 si intr-adevar e un pic colt de liniste. Am fost foarte uimita de o scena la care am fost martora: o batranica facuse un soi de reclamatie (in termeni foarte politicosi de altfel) sefului de magazin Alima (supermarket) pentru ca baiatul de la casa (un pustan plin de piercing-uri) nu a fost suficient de amabil. Si el isi lua critica in plin, nu tu dat ochii peste cap cum eram eu obisnuita in Romania anilor 2000. Intre timp, din fericire, s-au mai schimbat lucrurile si la noi si, din pacate, si la ei.

 
At 3:41 PM, Blogger runbaby said...

eh, nu stiu ce sa zic despre cat s-au schimbat la noi. ciobanii raman tot ciobani si daca fac client service la germanos, sa zicem. si da, stiu ca s-au mai schimbat lucrurile si la ei (si nu in bine), dar, prin comparatie cu oricare dintre tarile vecine, la ei e inca ok.

 

Post a Comment

<< Home