omuleti

Wednesday, August 15, 2012

dupa trei ani

Am plecat din Romania in august 2009 simtind ca lumea se sfarseste si intr-un sens s-a sfarsit. De la distanta Romania e altfel, si in felul in care intelegi cat o iubesti si cat de indisolubil e parte din tine, si in felul in care te sperie relele care o sufoca recurent. In ambele feluri nu mai esti parte din lumea pe care ai parasit-o, pe masura ce intelegi ca viata ta s-a relocalizat intr-o societate departe de a fi perfecta, dar pefect functionala.

Dupa doi ani de Germanie molcolm rurala, am ajuns in Luxemburg unde am trait 6 luni orbecaind in bezna, neintelegand cum o schimbare teoretica in bine m-a adus intr-un loc pe care il percepeam atat de ne- al meu si atat de nepotrivit pentru viata pe care mi-o imaginasem cand am plecat. Aveam senzatia ca ce mi se intampla era echivalentul unei mutari din Bucuresti intr-un orasel marunt de provincie unde nu se intampla niciodata nimic, nu te vezi cu nimeni si unde realizezi ca dintr-un animal social ai devenit castigatorul campionatului de autism auto-impus.

La inceputul lui 2012 am zis "basta" si mi-am cautat job in Bruxelles, un oras pe care il iubesc din 2005 si in care traieste majoritatea prietenilor mei "de dincolo". M-am mutat in Belgia in aprilie si, realizez de cateva luni, asta e ce mi-am imaginat cand am plecat din tara. Orasul asta suficient de linistit, aglomerat, frumos, poluat, cosmopolit, ploios, nou, vechi, plin de oameni vii, de bucuriile si nevrozele lor. Jobul nou de comunicare. Turcii si nonstopurile lor. Mersul cu bicicleta prin oras. Sentimentul de apartenenta. Prietenii vechi la 10 minute de casa ta. Prietenii noi, tot pe acolo :).

Ma plangeam la un moment dat unei prietene plecate de ceva mai multa vreme ca mine ca a trecut primul an de emigrare si ca, desi nu contest ca e cel mai greu, tot nu mi se pare usor. Si ea mi-a spus ca pentru ea primii trei au fost grei, dupa care s-a trezit intr-o zi ca traieste aici si ca i-e bine. Nu stiu daca m-a conditionat in vreun fel raspunsul asta, dar cam atat mi-a luat si mie.

Imi dau seama ca e alta bula si ma intreb uneori cat o sa-i ia pana o sa faca implozie. In alte momente sper ca implozia se poate evita la nesfarsit. Ma bucur ca am plecat din Romania geografica si ca am avut norocul sa o fac cam in acelasi timp cu toti oamenii minunati cu care imi impart viata acum. Ne recream intre noi o tara asa cum ne-am fi dorit-o, mai blanda, mai relaxata, mai vesela si mai putin chinuita. Schimbam nume de doctori romani, cosmeticiana din Anderlecht, magazinul unde se gasesc pufuleti, doamna care vinde pantaloni colorati la piata de vineri si care, dupa accent, e plecata de cel putin 20 de ani si ne uitam la montari clasice ale pieselor lui Caragiale every now and then. Intr-un fel, nu o sa plecam niciodata din tara noastra.

In multe altele, am facut-o si, pentru mine cel putin, e finalmente si indubitabil decizia corecta.


8 Comments:

At 10:15 AM, Blogger ana said...

miruna, chiar acum 2 zile iti rasfoiam blogul si ma intrebam ce mai faci. ma bucur ca esti bine >:D<

 
At 11:28 AM, Blogger runbaby said...

multumesc, si eu ma bucur :)

 
At 1:47 PM, Anonymous The Fairy's Apprentice said...

Si eu ma bucur, te citesc de multi ani, si imi pare bine ca iti e mai bine acum.
Din pacate, nici eu nu mai rezist mult aici...

 
At 3:13 PM, Blogger runbaby said...

orice "aici" care nu-ti face bine trebuie schimbat, zic :)

 
At 4:38 PM, Anonymous The Fairy's Apprentice said...

E mai usor cand nu ai 3 copii :). Dar doar ce-am venit din Franta si pare o optiune viabila pentru o viata de familie normala. Mi-e dor de normalitate si m-am saturat de contrastul dintre ceea ce incerc sa fac si sa-i invat pe copii acasa si ceea ce se intampla in strada. Hai, ca devin patetica :).

 
At 11:54 AM, Blogger runbaby said...

nu mi se pare patetism, lucrurile sunt, intr-adevar, fundamental diferite cand sunt si copii. Pe de alta parte, sincer sa-ti spun, as renunta la multe lucruri din viata mea actuala fara sa clipesc daca as avea copii, mi se par cel mai frumos si implinitor lucru pe care il putem face. So you already have the best in life, you'll figure out the details :).

 
At 11:28 PM, Blogger Greeniac said...

Pentru mine s-au implinit sase ani saptamana trecuta, dar tot cam dupa trei cred ca mi-au incetat nostalgiile constiente. N-am fost inca in Romania, dar ma gandesc cam zilnic "cum ar fi", incerc sa-mi dau seama de ce mi-e, poate, atat de frica. Aseara ma gandeam ca am interactionat numai in engleza toata ziua (probabil nu a fost prima data) si ca nu, nu ma deranjeaza deloc, nu "inseamna" nimic. La inceput ma enerva "incapacitatea de a ma face inteleasa la nivel de nuanta", n-aveam "control", mi-era imposibil sa "simt" direct in engleza. Ma mai gandeam eu aseara ca romana mea, desi va ramane probabil "curata", se va invechi incet-incet. Sunt multe lucruri la care nu m-am gandit cand am plecat, le-am gasit treptat si poate nu chiar pe toate... Ma bucur ca ti-e bine, ma bucur pentru ca "mini-Romania ta", una care, cred, seamana Romaniei din visurile mele, exista.

 
At 10:34 AM, Blogger runbaby said...

Cred ca dupa 6 ani detasarea se accentueaza, am bifat si eu (si depasit) chestia cu "nu ma pot face inteleasa la nivel de nuanta" si sunt constienta in fiecare zi ca locul geografic Romania poate fi recreat atat cat iti doresti si in alte parti. Ma bucur ca ti-e bine :)

 

Post a Comment

<< Home