Oy, how bizzare

Cand traiam in Romania si ma intorceam din vacante sau vizite in Vest, traiam cateva zile o senzatie de dezolare, in care tot ce vedeam in oras sau in casa mi se parea urat, prost facut, prafuit si incomparabil mai nasol decat ce lasasem in urma. De cand locuiesc in afara tarii, vizitele in Romania au capatat o dimensiune socio-umana care prevaleaza intr-o asemenea masura, incat inregistez vag lucrurile urate sau prafuite si ma concentrez pe cautarea frumosului pe cladiri si strazi, pe fetele oamenilor, in vorbele si interactiunile cu ceilalti. Ma bucur ca un copil de Romania spontana si libera, de prietenii mei, unul mai frumos si nebun decat celalalt, rad, ma joc, dansez si trag energie cu zece nari deodata. Simt ca ma congelez la loc putin de cate ori plec din tara inapoi acasa (sau unde locuiesc si lucrez, oricum) si gasesc consolare in frumusetea si ordinea rece a Bruxelles-ului, arhitectura art nouveau, caramida rosie, florile de la geamuri si sentimentul de societate functionala by default, nu prin exceptie.

Ieri m-am intors de la Barcelona, un oras atat de spectaculos incat cuvintele sunt prea sarace si imaginile, oricate ar fi, insuficiente. E, cum spunea un prieten: "ca Amsterdam con passion". E locul care imbina cel mai armonios din tot ce-am vazut eu pana acum frumusetea cu nebunia, ordinea cu relaxarea, oamenii cu cladirile, marea cu muntele, estetica cu functia si in care nu poti sa nu te intrebi: cum de nu sunt si eu parte din asta? Si, pentru prima oara in patru ani, art nouveau-ul si florile de la geamuri n-au mai insemnat nimic. Societatea functionala o au si ei. Au oamenii. Au vremea. Au cultura si arhitectura. Au sufletul. Ma simt ca atunci cand traiam in Romania si ma intorceam din strainatate jinduind sa traiesc acolo.

Cerul s-a facut gri si a inceput sa ploua. Crec que vaig a començar a estudiar català.

la multi ani!

#crazy #supermarket #copenhagen

me:  cand vii din belgia aici te simti ca ruda din lumea a treia
 Silvia:  I LOVE IT
 me:  ce autostrazi au, fetita
si ce draguti sunt toti
noi parca traim la nebuni prin comparatie
 Silvia:  si ce scump e totul :d
 me:  si asta :))
foarte tare christiania aia
 Silvia:  zi-mi mai mult
 me:  daca ajungeam pe la 25 de ani
acolo ramaneam pana la 30 :)
pai ce sa-ti mai zic?
am luat si-am fiert porumb
deci la supermarket
vin cu 4 stiuleti la casa
si ala imi zice ceva in daneza
eu english
si ala imi zice in engleza ca trebuie sa iau 5
ca e un deal mult mai bun
 Silvia:  :)
 me:  ca, uite, 4 sunt 32 de coroane
5 sunt 18
 Silvia:  LOL
 me:  ca e promotie
 Silvia:  why?
 me:  si porumbul era afara
si zic, ce fac, platesc 5 si mai iau unul de afara?
si ala: da, clar
si ies afara, era statie de autobuz
si pentru toti aia de acolo
eu eram una care lua un porumb din gramada si pleca cu el
 Silvia:  :)))))
 me:  pe deasupra, era un homeless vanzand ziarul ala facut de ei
si ii zisesem wait a minute cand intrasem
ca voiam sa il iau
iau de peste tot unde se face proiectul in europa
mi se pare genial and I always support it
anyway
si deci cu stiuletele, doua sacose si geanta mea
ma apuc sa caut marunti danezi pe care ii vedeam prima oara
sa platesc ziarul omului
i-am scos pe toti si si-a ales el cat costa
eu ma pregateam sa ii dau 20 (vreo 3 euro) si el voia doar 2
no, si deci adaugand si ziarul la maldarul de obiecte pe care le caram concomitent
si cu porumbul in continuare in mana
nu ma puteam decide sa plec
ma gandeam ca daca mai stau pe acolo
lumea se prinde ca nu sunt panicata ca am luat porumbul
ergo inseamna ca l-oi fi platit
daca stau asa linistita cu el in mana in fata magazinului
#crazy
si homeless-ul, fata
 Silvia:  dar probabil ca astea erau doar in mintea ta
 me:  #evident
e, deci homeless-ul statea pe un scaun
si se uita la mine cum balansam sacosele, portofelul, porumbul, geanta si ziarul
si se ridica galant si ma invita in engleza sa iau loc
atunci m-am decis sa o iau la picior
si daca vine cineva dupa mine, scot bonul si numaram porumbii si e ok
cred ca o sa pun asta pe blog :))
 Silvia:  fata :)))))))))))))
u r such a correct person
ure taking level things to the next

Need toilet inspiration?

 Am ajuns aseara la Copenhaga unde am inchiriat un apartament pentru o saptamana de vacanta. La toaleta am dat peste portretele de mai jos, pozitionate la nivelul ochilor cand stai pe buda. Ii trimit un mesaj gazdei "Love the Ahamadinejad-Palin installation" si imi raspunde "I was thinking to replace Palin with President Assad." Cred ca o sa-mi placa aici :).

dupa trei ani

Am plecat din Romania in august 2009 simtind ca lumea se sfarseste si intr-un sens s-a sfarsit. De la distanta Romania e altfel, si in felul in care intelegi cat o iubesti si cat de indisolubil e parte din tine, si in felul in care te sperie relele care o sufoca recurent. In ambele feluri nu mai esti parte din lumea pe care ai parasit-o, pe masura ce intelegi ca viata ta s-a relocalizat intr-o societate departe de a fi perfecta, dar pefect functionala.

Dupa doi ani de Germanie molcolm rurala, am ajuns in Luxemburg unde am trait 6 luni orbecaind in bezna, neintelegand cum o schimbare teoretica in bine m-a adus intr-un loc pe care il percepeam atat de ne- al meu si atat de nepotrivit pentru viata pe care mi-o imaginasem cand am plecat. Aveam senzatia ca ce mi se intampla era echivalentul unei mutari din Bucuresti intr-un orasel marunt de provincie unde nu se intampla niciodata nimic, nu te vezi cu nimeni si unde realizezi ca dintr-un animal social ai devenit castigatorul campionatului de autism auto-impus.

La inceputul lui 2012 am zis "basta" si mi-am cautat job in Bruxelles, un oras pe care il iubesc din 2005 si in care traieste majoritatea prietenilor mei "de dincolo". M-am mutat in Belgia in aprilie si, realizez de cateva luni, asta e ce mi-am imaginat cand am plecat din tara. Orasul asta suficient de linistit, aglomerat, frumos, poluat, cosmopolit, ploios, nou, vechi, plin de oameni vii, de bucuriile si nevrozele lor. Jobul nou de comunicare. Turcii si nonstopurile lor. Mersul cu bicicleta prin oras. Sentimentul de apartenenta. Prietenii vechi la 10 minute de casa ta. Prietenii noi, tot pe acolo :).

Ma plangeam la un moment dat unei prietene plecate de ceva mai multa vreme ca mine ca a trecut primul an de emigrare si ca, desi nu contest ca e cel mai greu, tot nu mi se pare usor. Si ea mi-a spus ca pentru ea primii trei au fost grei, dupa care s-a trezit intr-o zi ca traieste aici si ca i-e bine. Nu stiu daca m-a conditionat in vreun fel raspunsul asta, dar cam atat mi-a luat si mie.

Imi dau seama ca e alta bula si ma intreb uneori cat o sa-i ia pana o sa faca implozie. In alte momente sper ca implozia se poate evita la nesfarsit. Ma bucur ca am plecat din Romania geografica si ca am avut norocul sa o fac cam in acelasi timp cu toti oamenii minunati cu care imi impart viata acum. Ne recream intre noi o tara asa cum ne-am fi dorit-o, mai blanda, mai relaxata, mai vesela si mai putin chinuita. Schimbam nume de doctori romani, cosmeticiana din Anderlecht, magazinul unde se gasesc pufuleti, doamna care vinde pantaloni colorati la piata de vineri si care, dupa accent, e plecata de cel putin 20 de ani si ne uitam la montari clasice ale pieselor lui Caragiale every now and then. Intr-un fel, nu o sa plecam niciodata din tara noastra.

In multe altele, am facut-o si, pentru mine cel putin, e finalmente si indubitabil decizia corecta.

cantec de dragoste

de cate ori ma poarta drumurile prin satul meu nemtesc, ma trezesc cu lacrimile curgand pe obraji dincolo de controlul meu.

imi amintesc de soarele care apune rosu peste Moselle.

de boabele de zmeura pe care le furam prin gard dintr-o curte vecina.

de mirosul lemnului cand aduceam in casa busteni pentru foc.

de caldura sobei langa care adormeam ghemuita.

de vantul rece si taios care imi ingheta respiratia dimineata, pe pista de biciclete.

de ciresul pe care l-am strans in brate cand am plecat.

de ghioceii care se iteau in coltul gradinii, printre frunze uscate si petice de zapada, la sfarsitul lui februarie.

de pragul pe care am crezut ca o sa mor de durere in noaptea in care ai plecat.

de drumul care urca piezis spre caprioare.

de zidul prost varuit de care ma lipeam cand stateam in gradina si caruia i-am soptit acum doua luni, inainte sa plec, ca o sa fie mereu casa mea, oricine s-ar intampla sa locuiasca acolo.


de anthony hopkins, pe care lituanienii l-au spart cand s-au mutat.

de primul craciun.

de seara calda de primavara in care te-ai intors.

de liliacul alb, care inflorea mereu dupa cel violet.

de bulgarii de tarana intre care se cuibarea Bebe vara, cand ii era cald.

de tot ce-am simtit si am trait in casa mea draga.

si atunci conduc mai departe si imi spun: sa nu plangi in fata robotilor, Miruna.

la barza chioara ii face Steve Jobs cuib

de cand conduc masina am reusit sa-i trag vreo doua-trei zgarieturi superficiale pe bot, mainly din cauza culoarelor foarte inguste si intortocheate care coboara spre parcarile subterane de aici (cand eram la inceput cu condusul, biensur :D). acum o luna, un nene in spatele caruia eram oprita la semafor s-a decis nu numai sa dea inapoi in loc sa porneasca frumos in fata ca tot crestinul, ci si sa o faca fara sa se uite in vreuna dintre oglinzile retrovizoare.

drept urmare, cum ar spune Parazitii, m-a atins usor si a adaugat la colectia de zgarieturi de pe partea din fata a masinii. am facut noi hartogaraia, am sunat la compania lui de asigurari si aia au zis sa ma duc unde vreau si sa le trimit factura.

desi stau acum in luxemburg, sunt profund atasata de service-ul Honda din Trier, spre care am purces degraba sa rezolv cestiunea. eu, mai nemtoaica decat nemtii, le-am aratat alora exact care zgarieturi au fost cauzate de nenea, respectiv am precizat ca restul sunt din vina mea si sa le vopseasca doar pe cele dintai. azi m-au chemat la reparatie si, frate, au schimbat toata partea din fata a masinii. toa-ta! si cand am aparut eu sa iau masina, faceau poze cu bucata pe care o schimbasera pentru compania de asigurari. si au zis sa nu platesc si sa le las lor factura, ca o descurca ei cu asigurarile. si schönes Wochenende au zis sa am, ceea ce voi face!

deutschland + runbaby = <3