Am cumparat cartea asta cu un sentiment de jena, al persoanei care comite un faut-pas impardonabil, da bani si pierde timp pentru o bucata de literatura "roz", stupida si inutila. Am citit-o, fireste, foarte repede si m-am bucurat sa constat ca nu e chiar asa de roz, ca este, in liga ei, o carte onorabila cu care nu e o rusine sa pierzi o zi-doua. Ideea, pe scurt, este ca o tanara aspiranta la statutul de "jurnalista serioasa" devine asistenta sefei unei reviste de moda, o cucoana isterica si imposibil de satisfacut, snoaba si afurisita pana la Dumnezeu. Fata se chinuie cat se chinuie si cedeaza la mal, cand promovarea era deja cvasi-promisa, dar se razbuna ulterior, publicand memoriile ei din perioada de cosmar si devine o scriitoare de succes. Povestea s-ar baza pe fapte reale...
Zilele astea s-a lansat in Romania si ecranizarea cartii, un film inca si mai usurel, dar care beneficiaza de prestatia lui Meryl Streep, ergo atrage spectatori. Am avut ghinionul sa pic azi peste un interviu la TVR1 cu individul acela chubby si relativ tampitel, Razvan Ciobanu that is :D, care era 1) neimpresionat de Meryl Streep, pentru ca pe el il atrageau "actritele frumoase" 2) usor melancolic ca in Romania moda nu conteaza atat de mult incat sa-i permita lui sa se comporte precum cucoana cea isterica din poveste. Ofta si spunea cat de importante sunt hainele si accesoriile afara, dar "acolo e alta lume, nu ca la noi". You got that right! A povestit razand cum a citit el cartea, apoi i-a dus-o colaboratoarei lui si a intrebat-o daca are sanse sa fie si el un sef ca respectiva. Sper din tot sufletul ca numita colaboratoare i-a dat cu cartea in cap si si-a vazut de drum si de viata!
Mai departe, citesc azi in ziarul Adevarul ca o companie de PR si-a facut primul
blog corporativ si zic sa arunc un ochi pe acolo. Chestii mai mult sau mai putin de bun simt, unele amuzante de-a dreptul prin afectarea cu care cucoanele se auto-elogiau si explicau cum se face PR profesionist, nu ca toti neavenitii. Cum ziceti voi, fetelor :)! Tot plimbandu-ma prin blogul asta, dau peste o postare a sefei de acolo (sau Partenera Senioara), intitulata
Ofensiva tutelor. In care cucoana matura pe jos cu Amelie Nothomb si Lauren Weisberger (autoarea diavolului prada), pentru ca fac apologia inadaptatelor si incompetentelor, in loc sa se puna naibii cu burta pe niste principii de management eficient.
And she's so damn serious about it, de parca ar scrie referat pentru "la scoala", asta ma face sa nu pot inclina balanta intre induiosator si penibil. Desi, daca ma gandesc ca mi-a sters - cu maxima eficienta, ce-i drept - comentariul in care ii spuneam ca neadaptatii au schimbat lumea si eficientii ca ea au fost doar rotite anonime in sistem, cred ca stiu in ce parte se inclina balanta...
