Ieri a fost Ziua Mediului, lung prilej de vorbe si de jelanie, aoleo, murim, nimeni nu face nimic, mai bine ma sui in masina si ma duc la Vama in weekend prelungit, beau bere, arunc sticlele in mare si injur gunoaiele din jur ca sa uit ca vine Apocalipsa. Nu, eu n-am facut asta, eu am onorat invitatia la prima editie a Galei de Excelenta pentru Mediu, organizata de Ministerul Mediului la Palatul Parlamentului.
M-am dus cu bicicleta si-am cautat intrarea E4, dupa cum scria pe invitatie. E una din alea din deal, thank you very much si, cand am reperat-o, flacaul din poarta a zis ca pe acolo intra doar organizatorii (?!). Voia ca eu sa ma intorc la baza dealului si sa intru cu masinile, dar l-am convins ca e ok sa o iau si pe la el, ca sa nu mai urc o data. Am intrat, am ajuns unde trebuia sa fiu si m-am apucat sa leg bicicleta de un stalp. Instantaneu au aparut SPP-istii langa mine si cred cu toata taria ca, daca nu eram imbracata la tol festiv si pe toace, flacaii ar fi fost mai rastiti si mai aprigi. Asa stand lucrurile, cu toate ca se uitau la mine ca la verisoara lui ET, discutia a decurs politicos dupa cum urmeaza:
- Deci (omniutilizabilul substantiv, verb, atribut, conjuctie, interjectie) bicicleta nu poate sa stea aici
- De ce?
- Ca nu se poate.
- De ce?
- Ca...aaa...bate la ochi
- Cum adica bate la ochi? Ce, e pornografie infantila? E o bicicleta, in ce fel deranjeaza?
- Deci (aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!) va rog eu frumos, nu poate sa stea aici.
- Aveti aici zeci de locuri de parcare pentru masini, toate ocupate. Eu am venit cu bicicleta la o gala de mediu, de ziua mediului, si dv. imi spuneti ca nu pot s-o las legata de un stalp pe trotuar fiindca bate la ochi?!
- ... stati sa vorbesc cu seful...
To cut the long story short, am fost redirectionata gratie directivelor sefului undeva in dreapta scarilor de la intrare, acolo unde nu vedea nimeni nenorocita de bicicleta. Privirile care m-au acompaniat de-a lungul intregului proces erau atat de socate de parca as fi venit calare pe o matura pe care as fi infipt-o in mijlocul gazonului unde ea ar fi inceput sa cante sau asa ceva. Anyway, am parcat bicicleta si am intrat.
Gala de Excelenta a Mediului organizata de Ministerul Mediului avea loc intr-un saloi imens, luminat de nenumarate candelabre cu toate becurile in functiune (puteau sa arda la jumatate din capacitate fara sa observe cineva ceva) si incalzit ca o sauna de reflectoare si de acoperisul tip geam de sera (niciun strop de ventilatie, aer conditionat sau macar o fereastra deschisa). Cireasa de pe tort: se putea fuma. La Gala Mediului, in Palatul Parlamentului, in 2009, in Europa, pe toate mesele erau scrumiere si mai toti mesenii profitau de prezenta lor.
Prima sectiune din program, premiile de excelenta, cum ne fu vorba. Decernate de Ministerul Mediului...Ministerului Mediului si altor initiative guvernamentale. Si se fuma. Era foarte cald. Pe plasme clipoceau imagini cu raul/ramul si se auzea muzica de nai. Pe scena textul era in concordanta cu plasmele. Pe hol se pregateau calusarii. Ascunsa langa gard, bicicleta ma chema la normalitate. Dupa o ora de chin, am ascultat-o.
P.S. Am parafrazat titlul blogului lui
Vlad Petreanu pentru ca mi s-a parut cea mai potrivita metafora pentru sentimentul pe care l-am incercat dupa toate cele de mai sus.
P.P.S. O plecaciune colegului fumator care a fost cu mine si care nu si-a aprins tigara inauntru, pentru ca nu i se parea firesc sau potrivit. Deci se poate!
