omuleti: October 2008

oh. no.

cum ar spune Radu Cosasu, catre fiica mea nenascuta din Groenlanda.

ar fi trebuit sa te cheme Petra.

dar tocmai am aflat ca asa il cheama pe poneiul primit de Irina Columbeanu la botez.

so besides the fact it's cold in Greenland, you also lost your name.

quite uncool, as an overall.

a venit, a venit toamna

Reimpadurire in Piatra Craiului. Foto: Raluca

Wandering around in Bucharest. Foto: Ionut Botezatu.

Romania libera

Sunt pe bicicleta, pedalez prin Cismigiu. E seara calda de toamna, miroase a frunze uscate si a fum. Vad copii care se joaca, bunici adunati pe banci, oameni cu caini in lesa, trecatori care isi uita graba si incetinesc pasul. Ies printre case si blocuri cu patina spre Sala Palatului.

Treptele sunt ticsite si imi pare ca tot Bucurestiul ala e adunat acolo. Pe multi ii cunosc personal, pe si mai multi din vedere. Ne zambim parca usor jenati. Intru. Sala e plina si continua sa se umple. Sentimentul de bine se consolideaza. Sunt fete luminoase, haine colorate, mult, foarte mult zambet, conversatie inteligenta. Nu se aud mobile, nu urla nimeni, nu se invadeaza spatiul privat. Doar o rumoare ferice care anticipeaza.

Luminile se sting pe neasteptate, muzica explodeaza in boxe si sala aplauda si magia incepe. Ma ridic aproape imediat de pe scaun si fug pe interval ca sa dansez. Cativa oameni o facusera deja, altii se pregatesc s-o faca. Vad jos alte grupuri in picioare, dansand cu bratele in aer. In 15 minute jumatate de sala e sus. Ma uit de jur imprejur si simt ca-mi sare inima din piept.

In jur e Romania mea. Oameni liberi. Oameni care citesc, calatoresc, asculta muzica diferita si nu arunca gunoaie pe jos. Oameni care nu proiecteaza un viitor ferice bazat pe rate si integrare in sistem. Care se imbraca altfel, care au joburi neconventionale, care gandesc critic si care infrunta orasul si tara asta in fiecare zi. Si care uneori le imblanzesc miraculos.

Romanii de la Sziget, cei cu care te intersectezi in Berlin, Londra sau Maastricht, fetele care beau ceai la Carturesti si bere la MTR, skaterii, cei care merg in Vama toamna, copiii online-ului si copiii cu rasta, ongistii si publicitarii rebeli. Oamenii cu garsoniere in centru, foite la purtator si Internetul la baza piramidei lui Maslow. All the wonderful freaks. Cei carora nu le e teama sa se ridice in picioare cand vor sa danseze, chiar daca sunt la Sala Palatului.

N-am vazut niciodata congresele PCR exorcizate atat de bine si complet de bucuria colectiva si libertatea din jur. A humble thank you for the immense joy of being part of that.

(Thievery Corporation & friends au fost exceptionali, dar las aceasta cronica altora mai priceputi :).

still alive

am trait azi una bucata intamplare care mi-a resetat surasul la inaintare si a pus tristetile intre paranteze.

biroul meu este intr-un apartament dintr-un bloc din centru, bloc vechi, cu locatari linistiti si foarte ostili noilor veniti. desi noi am inchiriat apartamentul dupa un flacau, care, zic surse bine informate, dadea party dupa party, ei sunt suparati. ne-au trimis sectoristul sa se informeze despre "motivele noastre de a cara atatea cutii la etaj" (dude, we're moving!). administratorul ne-a promis ca nu vom primi in veci acordul de a ne desfasura activitatea in cladire (dupa care ni l-a dat :). am interactionat intr-un numar de dati cu el - mereu negativist, usor isteric si foarte decis sa isi arate muschii.

azi dimineata veneam spre usa blocului, cu el la doi pasi in fata mea. a deschis-o cu cartela lui, m-a vazut in spate, a intrat repede si mi-a inchis-o in nas. evident, am luat-o razna. am intrat imediat dupa el, i-am spus ca e foarte urat ce a facut, a replicat ca nu ma cunoaste, i-am spus ca si daca ar fi fost asa... si-a cerut un fel de scuze si eu nu le-am acceptat. in fine. dl. vucea s-a suit in lift & off he went, iar eu am ramas pe palier muscand zabala...

acum o ora am revenit la birou de la o intalnire si, cum ma indreptam spre usa blocului, il zaresc cu coada ochiului in spate pe micul afurisit cu cainele in lesa. evident, primul impuls a fost sa intru in bloc si sa trantesc usa. aproape ma revedeam copil, facand farse stupide cu baietii din clasa, cand ii tineam usa cate unui amarat prins pe culoar dupa ce se suna de intrare, in timp ce venea profesorul. dar se prea poate ca timpul sa fi trecut cu un scop. am intrat in bloc si am tinut usa larg deschisa ca cel mai constiincios portar, cu un zambet pana la urechi. a aparut si scria pe toata fata lui "fuck". cred ca si pe a cainelui :). mi-a multumit cu o voce incerta. i-am raspuns cu cel mai mieros glas: "cu placere" si am fugit spre lift.

tristesses (et sourires)

scrie, de ce nu mai scrii? n-am ce. cum asa? nu stiu, nu mai e. eficienta creste, sufletul moare. fundul se mareste, stresul scade. tristetea sporeste, contul se consolideaza. ha, ha, direct proportional, I finally nailed you!

e prima oara in viata mea cand mi se da varsta reala. how badly does that suck?

v-am sunat sa va spun ca va exmatriculam. da-i inainte, ce vrei sa fac eu?

there's also light. there's will and grace, there's future me (karen), there's vacations, there's leonardo da vinci inventions. there's baby & bebe, concerte, miros de toamna, cismigiul in soare, cativa pe care inca ii simt, cativa care inca ma aud. there's lot of pretty ones.

draga miruna, iti spun printre soapte: stii, nu esti ce-mi doream sa fii.

am observat ca zambesti de cate ori enunti o emotie negativa. e adevarat, dar mi se pare mult mai important cacancerul nu doare si pe mine ma doare, ergo ce ne spune asta?

give me the bills if you love me.

te porti imatur. stai sa vezi cum o sa fie cand o sa inceapa sa-mi dea mai multi ani decat am.

ma duc sa-mi fac pantofi pentru intalniri si voi scrie pe twitter despre asta si o sa simt ca am comunicat.

let's not forget facebook.

long time, no hear.